Semnificaţia Săptămânii Mari – un interviu cu Părintele Teofil Părăian

Rãstimpul acesta pânã la Sfintele Pasti, pânã în Sâmbãta cea Mare inclusiv, se numeste Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna Pãtimirilor Domnului Hristos, pentru cã în acest rãstimp se pomenesc evenimente legate de suferintele Mântuitorului si evenimente premergãtoare acestor suferinte, si se face pomenire de lucruri care privesc mântuirea noastrã, lucruri de o importantã deosebitã.
Credinciosii în aceastã sãptãmânã sunt cu mai multã grijã în ceea ce priveste rânduiala Postului, a slujbelor care se fac în mod deosebit în aceastã sãptãmânã, slujbe mai lungi mai angajante pentru credinciosii care iau parte la ele, în dorinta de a-si aduce iubirea si recunostinta lor fatã de Mântuitorul care pentru noi si pentru a noastrã mântuire s-a rãstignit în vremea lui Pontiu Pilat si a pãtimit si s-a îngropat, ca dupã aceea sã urmeze Învierea cea de-a treia zi, propovãduitã de Scripturi si prãznuitã de noi la Sfintele Pasti.
În primele zile ale Sãptãmânii Sfintelor Pãtimiri ale Domnului Hristos este rânduit ca în Sfânta Bisericã sã se spunã în chip de mãrturisire si de rugãciune urmãtorul text liturgic: “Cãmara Ta Mântuitorule o vãd împodobitã si îmbrãcãminte nu am ca sã intru într-însa. Lumineazã-mi haina sufletului meu, Dãtãtorule de luminã si mã miluieste”.

Citeste mai departe…

A venit un credincios la manastire si l-a muscat câinele manastirii. Atunci s-a dus la Parintele Arsenie si i-a spus: „Bine Parinte, sa venim la manastire si sa ne muste câinele manastirii!”. Parintele Arsenie l-a întrebat: „Cunosti câinele?”. „Cunosc”. „Hai si mi-l arata!” si i l-a aratat. Atunci, Parintele Arsenie i-a zis câinelui: „Sa pleci si sa nu te mai prind pe aici!”. Câinele a pus capul în pamânt, a plecat si nu l-a mai vazut nimeni de atunci. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

N-a trecut mult timp dupa ce plecase Parintele Arsenie în vesnicie, când, mergând eu iar la mormântul lui la Prislop, ma opresc niste maici: „Frate – îmi zic monahiile – stii tu cine strajuieste noaptea la mormântul Parintelui?”. „Nu, de unde sa stiu?“ – le-am zis. „Doua caprioare!!!”. „Cum?”. „Uite-asa: vin în fiecare noapte, se-aseaza si dorm încovrigate, cu boturile una în alta, pe mormântul Parintelui. De parca ar vrea sa-l încalzeasca!… Si când ne apropiem, pleaca, da’ încet, fara frica, si pe urma vin iar! În toata iarna lui ‘89-’90, caprioarele au strajuit noapte de noapte la mormântul Parintelui, ca doi îngeri tacuti, credinciosi si cuminti…”. (Valentin Iacob, în „Buletinul parohiei Sfânta Cruce” – USA, vol. XIII, nr. 9/ 2004)

“Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005