A venit un credincios la manastire si l-a muscat câinele manastirii. Atunci s-a dus la Parintele Arsenie si i-a spus: „Bine Parinte, sa venim la manastire si sa ne muste câinele manastirii!”. Parintele Arsenie l-a întrebat: „Cunosti câinele?”. „Cunosc”. „Hai si mi-l arata!” si i l-a aratat. Atunci, Parintele Arsenie i-a zis câinelui: „Sa pleci si sa nu te mai prind pe aici!”. Câinele a pus capul în pamânt, a plecat si nu l-a mai vazut nimeni de atunci. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

N-a trecut mult timp dupa ce plecase Parintele Arsenie în vesnicie, când, mergând eu iar la mormântul lui la Prislop, ma opresc niste maici: „Frate - îmi zic monahiile - stii tu cine strajuieste noaptea la mormântul Parintelui?”. „Nu, de unde sa stiu?“ - le-am zis. „Doua caprioare!!!”. „Cum?”. „Uite-asa: vin în fiecare noapte, se-aseaza si dorm încovrigate, cu boturile una în alta, pe mormântul Parintelui. De parca ar vrea sa-l încalzeasca!… Si când ne apropiem, pleaca, da’ încet, fara frica, si pe urma vin iar! În toata iarna lui ‘89-’90, caprioarele au strajuit noapte de noapte la mormântul Parintelui, ca doi îngeri tacuti, credinciosi si cuminti…”. (Valentin Iacob, în „Buletinul parohiei Sfânta Cruce” - USA, vol. XIII, nr. 9/ 2004)

“Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005