Semnificaţia Săptămânii Mari – un interviu cu Părintele Teofil Părăian

Rãstimpul acesta pânã la Sfintele Pasti, pânã în Sâmbãta cea Mare inclusiv, se numeste Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna Pãtimirilor Domnului Hristos, pentru cã în acest rãstimp se pomenesc evenimente legate de suferintele Mântuitorului si evenimente premergãtoare acestor suferinte, si se face pomenire de lucruri care privesc mântuirea noastrã, lucruri de o importantã deosebitã.
Credinciosii în aceastã sãptãmânã sunt cu mai multã grijã în ceea ce priveste rânduiala Postului, a slujbelor care se fac în mod deosebit în aceastã sãptãmânã, slujbe mai lungi mai angajante pentru credinciosii care iau parte la ele, în dorinta de a-si aduce iubirea si recunostinta lor fatã de Mântuitorul care pentru noi si pentru a noastrã mântuire s-a rãstignit în vremea lui Pontiu Pilat si a pãtimit si s-a îngropat, ca dupã aceea sã urmeze Învierea cea de-a treia zi, propovãduitã de Scripturi si prãznuitã de noi la Sfintele Pasti.
În primele zile ale Sãptãmânii Sfintelor Pãtimiri ale Domnului Hristos este rânduit ca în Sfânta Bisericã sã se spunã în chip de mãrturisire si de rugãciune urmãtorul text liturgic: “Cãmara Ta Mântuitorule o vãd împodobitã si îmbrãcãminte nu am ca sã intru într-însa. Lumineazã-mi haina sufletului meu, Dãtãtorule de luminã si mã miluieste”.

Despre cum este sau cum ar trebui să fie receptată această perioadă unică din timpul anului liturgic am aflat tot de la Părintele Teofil Părăian:

„Viata pe care o ducem noi este o viatã în care în prim-planul vietii nu este întotdeauna Dumnezeu, nu e întotdeauna mântuirea, nu e întotdeauna silinta de a ne depãsi pe noi însine si atunci, într-un fel este firesc sã nu putem cuprinde si mai ales sã nu putem întelege si sã nu putem aprecia la justa valoare sau la o valoare cât mai mare pentru noi, cele ce s-au petrecut odinioarã pentru mântuirea noastrã si cele ce se sãrbãtoresc. Se actualizeazã tot pentru mântuirea noastrã, pentru cercetarea noastrã, pentru silinta noastrã de a depãsi obisnuitul si de a intra într-o sferã mai înaltã a gândirii si a simtirii. Si pentru Sãptãmâna Sfintelor Patimi noi ne pregãtim prin postul premergãtor. Noi zicem cã postul e Postul Pastilor si de fapt e Postul Pastilor pentru cã avem în vedere Sfintele Pasti si Învierea cea mai presus de lume, dar avem în vedere si jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La sãrbãtoarea Schimbãrii la fatã este o alcãtuire care zice: “În munte Te-ai schimbat la fatã Hristoase, Dumnezeul nostru, si pe cât au cuprins ucenicii Tãi mãrirea Ta, au vãzut, cã dacã Te vor vedea rãstignit sã cunoascã Patima Ta cea de bunã voie si lumii sã propãvãduiascã cã Tu esti cu adevãrat raza Tatãlui”. Cu gânduri de felul acesta trebuie întâmpinatã jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu constiinta cã jertfa e jertfã realã, cã e de bunã voie, cã Domnul Hristos s-a adus Tatãlui pentru mântuirea noastrã, cum se spune chiar în Vinerea Mare într-o alcãtuire numitã Condac: “Pe Cel ce s-a rãstignit pentru noi venti toti sã-l lãudãm cã pe Acesta l-a vãzut Maria pe lemn (sau pe cruce) si i-a zis: «desi rabzi rãstignire, Tu esti Fiul si Dumnezeul meu!»”. Constiinta aceasta dacã o avem, în general o putem avea si în special în fata pãtimirilor Mântuitorului, în fata mortii Mântuitorului, în fata înmormântãrii Mântuitorului, în fata petrecerii Mântuitorului în mormânt care de fapt, nu se realizeazã de fiecare datã când o prãznuim, dar pe care o avem în constiintã si pe care Biserica noastrã vrea sã ne-o aducã cât mai aproape ca sã putem sã depãsim obisnuitul si sã intrãm în sfera mai presus de obisnuit si cu celelalte zile al Sãptãmânii Sfintelor Patimi. De exemplu, cu pomenirea Cinei celei de Tainã, cu pomenirea Spãlãrii picioarelor, cu pomenirea rugãciunii din grãdina Ghetsimani, cu pomenirea vinderii Mântuitorului, a prinderii Mântuitorului, toate acestea se desfãsoarã cumva în constiinta noastrã prin rânduiala Bisericii, prin ceea ce ne aduce Biserica în fatã si toate acestea pe noi ne gãsesc la mãsurile noastre. Noi nu putem sã ne detasãm de noi însine, de obisnuitul vietii noastre, de nepãsãrile noastre câte le avem, ci în fata acestor lucruri stãm cu viata noastrã, cu ceea ce am devenit, cu ceea ce am agonisit de-a lungul anilor. Miercuri, în Sãptãmâna Sfintelor Patimi, de pildã, pomenim pe femeia care l-a cinstit pe Domnul nostru Iisus Hristos vãrsând asupra lui mirul. E un prilej si pentru noi sã ne gândim câtã cinstire avem noi fatã de Mântuitorul, dacã aducem mirul vietii noastre, mirul unei vieti curate întru pocãinta agonisitã, dacã aducem si noi cinstirea aceea pe care a adus-o femeia pe care a rânduit Domnul Hristos sã o pomeneascã în propãvãduirea lor Sfintii Apostoli, cã a zis: “Oriunde se va propovãdui Evanghelia aceasta se va spune si ce a fãcut ea spre pomenirea ei” (Mt. 26, 13; Mc. 14, 9). Sunt niste lucruri care vor sã ne ridice într-o întelegere mai înaltã, într-o simtire mai înaltã. Sigur cã lucrurile acestea nu se pot realiza fãrã participarea noastrã si fãrã o silintã a noastrã. Marti, în Sãptãmâna Sfintelor Patimi, pomenim pe cele zece fecioare. Împãrãtia lui Dumnezeu asa cum este prezentatã în Evanghelie, în pilda cu cele zece fecioare dintre care unele au fost primite înãuntrul cãmãrii si altele nu, si aceasta este un prilej pentru noi de cercetare si de silire sã fim vrednici de a fi cu Mântuitorul, sã fim vrednici de a fi cu cele cinci fecioare pe care le-a cunoscut Mântuitorul pentru cã au avut nu numai fecioria ci si fapte bune. Luni, în Sãptãmâna Sfintelor Patimi, pomenim pe Patriarhul Iosif cel vrednic de pomenire pentru viata lui curatã, pentru felul cum i-a slujit lui Dumnezeu si care îl închipuie pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Iarãsi este un prilej de a ne cerceta pe noi însine. Deci toate acestea sunt niste lucruri pe care noi nu le împlinim ca un ritual, ci le împlinim ca un mijloc de îmbunãtãtire sufleteascã. În zilele din Sãptãmâna Sfintelor Patimi, si luni si marti si miercuri si joi avem în sfintele slujbe ale Bisericii noastre o alcãtuire în care ne gândim în mod special la cãmara Cinei celei de tainã, ne gândim la cãmara de nuntã a Fiului de Împãrat, ne putem gândi la Foisorul în care s-a arãtat Domnul Hristos ucenicilor Sãi, dar îndrumati de Sfânta noastrã Bisericã ne aducem aminte si de faptul cã nu avem o îmbrãcãminte corespunzãtoare cu ceea ce ni se cere si de aceea suntem îndemnati sã zicem cu cântare si zicem de fapt în constiinta noastrã cuvinte de rugãciune ca acestea: “Cãmara ta, Mântuitorule, o vãd împodobitã si îmbrãcãminte nu am ca sã intru într-însa. Lumineazã-mi haina sufletului meu, Dãtãtorule de luminã, si mã mântuieste.”

(din cartea „Întâmpinări”, interviuri cu Părintele Teofil Părăian realizate de Sabin Vodă, Ed. Sophia, Bucureşti 2000)

Sursa: Radio Reintregirea