Pe cine aperi, de cine, vreau să zic,
Cine ţi-e duşman şi cine-i amic,
Spre cine stai cu spatele-ntors,
Cine te-a pus pe tine în post?

Cine ţi-a făcut chemare
Să fii bornă la hotare,
Apa să-ţi fie fâşie greblată
Să tragi în peştii care o-noată?

Şi cine ţi-a dat puşca pe spate,
Să desparţi frate de frate
Şi cu binoclul la distanţă să ţii
Pământurile, ca părinţi la aceiaşi copii?

Părinţii ce s-au chinuit cu tine
Le curg acuma lacrimi de ruşine
Şi malurile ce te-au mîngîiat între ele
Le faci acuma atâtea zile grele.

Prutule, jurământul tău real
E malurile, să le-nchei ca pe-un fermoar,
Zimţii celor două ţărmuri să se-mbuce,
Cheiţa apei tale poate duce,

Atâta bucurie, cum nici nu poţi visa,
“De la Nistru…”, cum Eminescu zise, “…pân’ la Tisa”,
Şi nu vei mai fi hulit ca bornă de hotare
Şi fi-vei Goldiş, Lucaciu, Maniu, făurind România Mare