ÎN ZIUA CEA DINTÂI A SĂPTĂMÂNII, DIS DE DIMINEAŢĂ…

Zori de zi. Ceaţa se ridică. Emoţionate şi obosite ca de moarte femeile mironosiţe aleargă la Mormânt. Străjerii sunt uimiţi de ele ca de nişte năluci. Femeile evreice, cu gingăşia lor, caută să facă uitată grosolănia trădării Învăţătorului. Uimirea străjerilor romani. Spaima femeilor la vederea pietrei răsturnate de la gura Mormântului golit de moarte. Lumina din glasul îngerilor binevestind: de ce căutaţi pe Cel Viu printre cei morţi…

Zori de zi. Dis de dimineaţă. Ostaşii înţeleg că le-a înviat Prada ce o păzeau. Iadul o înţelesese mai devreme. Sinedriul o va afla ceva mai târziu. Spaimă. Nici ostaşii, nici iadul şi nici sinedriul nu ştiau să răspundă la întrebarea îngerilor. Nici astăzi nu ştiu. Şi de aceea ostaşii, iadul şi mincinoasa adunare de judecată sunt uniţi prin complotul uciderii lui Dumnezeu.

Zori de zi. Toate se umplu de lumină. Toată Evanghelia. Şi minţile coapte de duh ale Apostolilor. Roada ascultării cuvintelor Mântuitorului Hristos înmiresmează aerul tare al Duminicii. Şi roada înţelegerii minunilor sale. Fata mai marelui sinagogii, feciorul văduvei din Nain, prietenul Lazăr experiaseră pe propria existenţă chemarea la viaţă din viscerele morţii.

Citeste mai departe…