Pastorală la Învierea Domnului a IPS Dr. Laurentiu Streza – Mitropolitul Ardealului
Aprilie 19, 2009 IPS Laurentiu Streza, Predici Fara comentarii† LAURENŢIU
ARHIEPISCOPUL SIBIULUI ŞI MITROPOLITUL ARDEALULUI
«ÎNVIEREA DOMNULUI ŞI SUFERINŢELE LUMII NOASTRE»
PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI – 2009
† L A U R E N Ţ I U
DIN MILA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOPUL SIBIULUI ŞI MITROPOLITUL ARDEALULUI
Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi arhiereşti binecuvântări!
„Ziua Învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm şi aşa să strigăm: «Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le! »” (Stihiră din Canonul Învierii)
HRISTOS A ÎNVIAT!
Iubiţii mei fii sufleteşti,
Imnele înălţătoare ale Canonului Învierii Domnului ne umplu inimile de bucurie sfântă în această noapte de taină plină de lumină a Sfintelor Paşti. Ele sunt inspirate din cuvântul sfânt al Evangheliei, care ne împărtăşeşte peste veacuri marea bucurie a Învierii Domnului. Când se lumina de ziua întâi a săptămânii, un înger ca un fulger de lumină s-a arătat femeilor mironosiţe venite la mormântul Mântuitorului să-I ungă trupul cu miresme. Poruncindu-le să nu se teamă, glasul său le-a adus vestea plină de nădejde că Iisus cel răstignit pe care-L căutau nu Se mai afla acolo, ci S-a sculat din morţi. Şi pe când alergau ele cu frică şi emoţie de la mormânt ca să ducă această veste apostolilor şi ucenicilor, Însuşi Iisus cel Înviat le-a întâmpinat, zicându-le: „Bucuraţi-vă!” (Mt. 28, 1-9). După aceea, arătându-Se şi apostolilor Săi, i-a încredinţat pe ei, şi prin ei pe noi, pe toţi, prin cuvântul cel plin de mângâiere şi nădejde: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacurilor” (Mt. 28, 20).