Cu putin timp înainte de cutremurul din 1977, Parintele Arsenie ne-a spus o istorioara: „Un sfânt avea un ucenic pe care-l tinea aproape. Sfântul a plecat pentru un timp în alta parte, pentru niste probleme. Ucenicul, ramânând singur, s-a gândit sa mearga la o manastire, ca sa vada cum traiesc calugarii. Ajungând acolo, i-a placut nespus de mult, fiindca se cântau cântece de slava lui Dumnezeu. Dupa ce se întoarce înapoi, îi spune sfântului parinte cum a fost la manastire si ce a auzit, zicând:
- Parinte, sa stii ca noi nu ne mai mântuim.
- De ce, ma? - îl întreaba parintele.
- Parinte, dumneata te rogi numai atât: «Doamne miluieste-­ne!» ; ei acolo cânta frumos si sa stii ca eu ma duc acolo.
- Du-te! - i-a spus, iar dupa ce a plecat ucenicul, sfântul s-a pus în genunchi si a zis: «Doamne, arata-i adevarul».
Când ucenicul a ajuns la manastirea aceea, calugarii cântau, dar, iata ca, dintr-o data, începe un cutremur de pamânt si toti calugarii lasa cântarile, se pun în genunchi si încep sa se roage: «Doamne miluieste-ne». Atunci, ucenicul s-a întors înapoi la sfânt si i-a zis :
- Daca au lasat cântecele si se rugau «Doamne miluieste-ne», înseamna ca «Doamne miluieste-ne» e mai mare.”
„Si voi tot asa sa va rugati”- a zis Parintele. Nu dupa mult timp, când a fost cutremurul acela de pamânt (1977), Parintele Arsenie a auzit o voce care zicea: “Nu iesi, ca mori”. Dupa cutremur, fiind salvat, si-a facut o cruce si a spus: „Doamne, îti multumesc ca m-ai salvat!”. Aceasta ne-a spus-o sotia parintelui Bunescu, care stia de la Parintele Arsenie. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

“Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005