Stelian Gomboş, “Smerite încercări şi începuturi“, Editura Agnos, Sibiu, 2008, 202 pag.

Stelian Gomboş este deja un nume consacrat în publicistica creştină de la noi din ţară, fiind unul dintre cei mai activi condeieri ai Bisericii Ortodoxe Române. Volumul “Smerite încercări şi începuturi” face parte dintr-un “triptic” prin care autorul a debutat în volum la editura Agnos din Sibiu cu binecuvântarea Inaltpreasfinţitului Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului. Stelian Gomboş este un tânăr teolog hărăzit de Dumnezeu cu mult talent şi entuziasm, cu o mistuitoare căutare a adevărului şi cu darul mărturisirii lui Hristos. Este un autor care şi-a înţeles chemarea şi vocaţia în slujirea Bisericii lui Hristos şi a Neamului Românesc, un apologet al Ortodoxiei româneşti şi un neobosit pelerin în spaţiul Ortodoxiei româneşti şi greceşti. Talanţii cu care Dumnezeu l-a înzestrat i-a înmulţit pe deplin şi roadele se văd şi în volumul pe care îl prezentăm în rândurile care urmează.

Cartea se intitulează “Smerite încercări şi începuturi” şi este dedicată maestrului Dan Puric, un autentic creator de cultură şi artă românească şi un adevărat mărturisitor al lui Hristos în aceste vremuri de restrişte pentru Biserică. Romeo Petraşciuc, directorul Editurii Agnos, remarcă în cuvântul introductiv că volumul “cuprinde gânduri de prietenie ale autorului cu rostirile unor autori cu care s-a întâlnit în aplecarea sa către o lectură atentă, rostuitoare”. Volumul grupează o parte dintre recenziile făcute de autor unor cărţi pe care le-a considerat fundamentale în formarea duhovnicească şi devenirea intelectuală a oricărui credincios ortodox. Trebuie să precizăm faptul că nu e vorba de simple recenzii, ci autorul prezintă şi propriile sale cercetări şi concluzii la care a ajuns pe marginea temelor abordate de autori în cărţile lor.

Citeste mai departe…

Credinta cea adevarata
(Duminica a VII-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)

IPS Dr. Laurentiu STREZA, Mitropolitul Ardealului

Duminica ce uneste Inaltarea si Rusaliile are o semnificatie deosebita pentru Sfanta noastra Biserica. Ea este dedicata Parintilor ce au participat la Primul Sinod Ecumenic, cel de la Niceea, de la care am primit si pastram neschimbata pana astazi formula marturisirii mantuitoare a dreptei credinte sau Crezul, cum il numim de obicei.

Crezul, pe care il stim cu totii – caci il rostim prima data (sau este rostit de nasi in numele nostru) la Taina Sfantului Botez, iar apoi la fiecare Sfanta Liturghie -, expune, pe scurt, continutul credintei noastre: Credem si marturisim pe Unul Dumnezeu, cunoscut si preaslavit in Treimea cea de o fiinta si nedespartita, Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Credem si marturisim ca Fiul, Dumnezeu adevarat, S-a pogorat din ceruri si S-a facut om adevarat, prin conceperea si nasterea din Preacurata Sa Maica, Pururea Fecioara Maria. Credem si marturisim ca a patimit si S-a rastignit, ca a murit si a fost ingropat, evenimente mantuitoare pentru a caror praznuire anuala ne-am pregatit de-a lungul Postului Mare si de a caror incununare cu Invierea Sa cea de a treia zi ne-am bucurat, iata, timp de patruzeci de zile, pana la Praznicul Inaltarii Domnului.

Citeste mai departe…

I-am spus Parintelui ca fratele e bolnav de nervi si a zis: “Mai, mosteneste pe un bunic betiv. Acestea sunt urmarile la betie iar educatia unui copil se da în timpul sarcinii. Cât este copilul în pântecele mamei, atunci se da educatie. Daca mama în timpul sarcinii fumeaza si bea, ala va iesi precis un destrabalat. Daca se duce la opera sigur îi place muzica, îi place arta. Daca va merge la biserica, copilul respectiv va merge la biserica”.

De multe ori veneau copii la 14 ani cu mustata si când îi vedea spunea ca în timpul sarcinii sotul nu are voie sa aiba relatii cu sotia. Daca în timpul sarcinii sunt relatii din astea, atunci ei nasc si cresc magari. Sunt expresii dure, dar asta e realitatea.

O cunostinta de a mea a înfiat un copil, un nepot. Era de vreo 5 anisori. Acest copil era foarte-foarte rau si doamna respectiva a luat copilul si s-a dus la Parintele si când a vazut Parintele copilul, a pus mâna pe capul lui si i-a spus asa: “Nu te mai chinui mai, acest copil a fost zamislit într-o zi de sarbatoare si asa va ramâne” si într-adevar acum este în vârsta si asa este de rau! (Ana Ritivoiu, Sibiu)

“Marturii din Tara Fagarasului despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2004

Parintele cunostea medicina si de multe ori ne spunea ca “transpiram” din cauza ca nu ne functioneaza bine rinichii. Îi spuneam ca îmi cade parul, iar el ne dadea remedii, ca si parul trebuie sa se hraneasca si ne spunea sa facem galbenus de ou cu ulei de ricin si sa ne spalam capul si sa-l clatim cu otet de mere. Totdeauna ne dadea solutii la probleme de sanatate. (Ana Ritivoiu, Sibiu)

La Draganescu o femeie a spus ca are un baiat bolnav, betiv, care face rele când se îmbata, Parintele i-a zis: “Stii de ce? Fiindca, n-ai fost atenta când ai ramas însarcinata cu sotul”. Barbatul ei a fost betiv. Alta femeie a spus ca baiatul ei a furat, Parintele zice: ,”Dar si tu ai furat când ai fost însarcinata cu el”. Se uita doar la om si spunea! Altcineva zice: “Eu am avut un necaz…”. Parintele zice: “Stii de ce? Fiindca tu ai iubit mai mult copilul decât pe Dumnezeu, în loc sa-i multumesti lui Dumnezeu de copilul pe care ti l-a dat”. (Milosan Vionela, Recea, 71 ani)

Sfaturi si îndemnuri ale Parintelui Arsenie:

– Mai bine o rugaciune pentru cel care înjura, decât o observatie.

– Mai mare este omul în genunchi, decât în picioare.

– Solutia nu e de a aduna totul în tine, de a încerca sa rezolvi tu totul; fara ajutorul supranatural te va face sa explodezi.

“Marturii din Tara Fagarasului despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2004

fragment din Praznicar – Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

„Hristos S-a înălţat!” Şi noi suntem asemeni ucenicilor, cu privirea înălţată către înaltul cerului, pentru că de acolo, de unde am văzut că s-a deschis cerul, cuprinzându-L pe Fiul lui Dumnezeu şi reaşezându-L de-a dreapta Tatălui, tot de acolo ne va veni şi semn că Fiul Omului vine pe nori, aducându-ne judecată, dar şi binecuvântare, aducându-ne certare, dar şi mângâiere pentru cele pe care în viaţă le-am purtat.

Mântuitorul nostru era cu puţină vreme înainte de intrarea în Ierusalim şi vorbea cu cei care erau în jurul Său astfel (din Evanghelia de la Ioan, capitolul 12, versetul 23 şi următoarele): „Doamne, vrem să-L vedem pe Iisus – au zis cei care-au venit la Filip din Betsaida. Şi Filip a venit şi i-a spus lui Andrei; şi Andrei şi Filip au venit şi I-au spus lui Iisus. Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca Fiul Omului să fie preamărit. Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu, când cade în pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce roadă multă.” Şi mai departe spune Domnul: „Cel ce-şi iubeşte viaţa o va pierde; dar cel ce-şi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti.” Şi după ce Se roagă cu acea rugăciune a potirului ce se vrea îndepărtat – pe care Hristos îl asumă pentru mântuirea noastră -, spune Domnul: „Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.” Şi auziţi: „Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, pe toţi îi voi trage la Mine.”
Fiecare zicem că sărbătoarea cea mare a Înălţării Domnului este aceasta, în Joia cea Mare, la patruzeci de zile de la Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dar evanghelistul Ioan, când foloseşte acest verset din cuvintele Mântuitorului – repet: „Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, pe toţi îi voi trage la Mine” – adaugă imediat: „… iar pe aceasta o zicea arătând cu ce moarte avea să moară.” Înălţarea lui Hristos începea aşadar cu înălţarea Lui pe Crucea Golgotei. Înălţarea Lui îşi are rădăcină în aşezarea Sa pe Crucea Golgotei, cu braţele întinse, cum spune Fericitul Augustin, într-atât încât să poată cuprinde în braţele Sale omenirea întreagă şi s-o tragă la Sine. Şi trăgând-o la Sine, s-o tragă la Tatăl. Şi trăgând-o la Tatăl, s-o tragă în Împărăţia nemuririi.

Citeste mai departe…

Parintele spunea despre viata de dincolo: de ceea ce nu te poti lasa în viata pamânteasca, când te duci dincolo pofta creste si nu mai exista posibilitatea stapânirii si nu mai poti sa te duci sa-ti cumperi tigari, spre exemplu. Astea sunt chinurile de dincolo, ca doresti un lucru cu care ai fost obisnuit aici pe pamânt. Te duci dincolo si doresti lucrul asta, dar zice ca dorinta e asa de mare încât te arde. Doresti sa ai lucrul asta si nu-l poti obtine, ca nu mai exista materia. Chinul asta nu e usor, e ca si când ti-ar fi sete. Vii pe o caldura asa mare si ti-e sete asa de tare, de simti ca ai bea o fântâna întreaga, dar nu ai de unde sa o bei.

Spunea ca oamenii care sunt credinciosi cred si fara sa vada, dar care sunt necredinciosi chiar daca vad focul iadului tot nu cred pâna ce nu ajung, acolo. Spunea ca oamenii cred ca Dumnezeu e numai o poveste. “Dumnezeu nu e o poveste, e o realitate. Acum e pe crezute, atunci va fi pe vazute!”. (Ierod. Ierortim Coldea)

“Marturii din Tara Fagarasului despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2004

Parintele ne cerea post si rugaciune, dar nu era exagerat. Ne sfatuia sa ne odihnim, ca trupul e templul sufletului si daca e obosit nici rugaciunea nu e facuta bine. Cel târziu la ora 10 seara sa te pui în pat sa te odihnesti. Niciodata sa nu te culci dupa 12 (24.00) ca acela nu e somn odihnitor. Ca daca te culci înainte de 10 te poti trezi si la 3 si la 4 si esti om, dar daca te culci dupa 12 te trezesti si la 10 si la 12 ziua. Eu ziceam: “Parinte, ma doare stomacul de la varza, de la cartofi”; “Mai, nu mânca, pentru ca bolnavii nu au post”. Spunea sa mâncam tot timpul lapte ca sa avem echilibru de calciu în organism sa nu se produca dereglari. Recomanda la majoritatea sa consume brânza de vaci, lapte crud si zicea ca din moment ce calciul scade încep sa apara dereglari si tot felul de boli.(Ana Ritivoiu, Sibiu)

“Marturii din Tara Fagarasului despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2004

Îmi amintesc ca am mers la Parintele si pentru a ne ruga sa faca rugaciuni pentru ploaie, dar nu am apucat sa-i spunem. Parintele a stiut însa si iesind în fata Sfântul Altar ne-a spus: “Mai, eu stiu ca voi ati venit cu gând sa va fac rugaciuni pentru ploaie si am deschis cartea sa fac rugaciuni, dar o mâna nevazuta mi-a închis cartea, si am auzit o voce care mi-a spus: «Nu te ruga de Mine sa le dau ploaie, Eu stiu ce sa le dau. Roaga-te de ei sa faca voia Mea»“. Ne-a mai zis ca “mersul vremii este dupa purtarea oamenilor”. (Maria Streza, 86 ani, Voila)

“Marturii din Tara Fagarasului despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2004

Mănăstirea Recea – Tezaur al spiritualităţii ortodoxe şi a celei româneşti autentice

Am fost de foarte multe ori la această sfântă aşezare care cuprinde atâtea comori ale spiritualităţii noastre eterne, româneşti şi ortodoxe, de fiecare dată fiind foarte impresionat de toate cele văzute şi auzite în acest loc sfânt – în care trebuie să ne lepădăm de încălţămintea netrebniciei şi a cerbiciei noastre, dar niciodată nu am fost atât de copleşit ca în data de 7 Septembrie 2003 când a avut loc marele eveniment al sfinţirii, al târnosirii bisericii acestui sfânt aşezământ monahal!… A fost o încununare a întregii activităţi şi osteneli purtată de către obştea acestui complex monastic de-a lungul anilor, de la îmnfiinţarea lui în 1991 şi până atunci, osteneală ce a stat, îndeosebi pe umerii Părintelui Ioan Iovan – Duhovnicul şi a Maicii Cristina Chichernea – Stareţa acestei sfinte mănăstiri – aceste două personalităţi care au marcat acest loc străvechi românesc al Transilvaniei şi împortant centru de pelerinaj, punctând curgerea timpului şi a spaţiului nostru sacru ce alunecă spre veşnicie, cu acest pridvor al eternităţii şi cu această anticameră a Împărăţiei – care este această chinovie ce stă în calea diminuării şi a deteriorării tradiţiei noastre sfinte şi autentice!…

A fost atunci o sărbătoare a întregii suflări româneşti transilvane care s-a bucurat la modul cel mai sincer de această izbândă a Bisericii noastre strămoşeşti în această zonă care a fost, de-a lungul istoriei aspru vitregită de lucrarea şi înrâurirea Bisericii sfinte a neamului nostru românesc; momentul acesta a fost perceput ca un trimf al nostru constantând, încă o dată dacă mai era cazul, că Dumnezeu ne-a purtat şi ne poartă de grijă prin nemărginita Sa dragoste ce o are pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire şi izbăvire!…

A venit atunci, popor din tot Ardealul şi nu numai, au fost de faţă foarte mulţi fii duhovniceşti ai Părintelui Ioan şi cunoscuţi ai Maicii Stareţe care au împărtăşit bucuria consacrării acestui sfânt lăcaş dimpreună cu obştea în fruntea căreia s-au aflat distinşii oaspeţi, înalţii prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Universale şi ai Bisericii noastre Ortodoxe Române, avându-i pe cei doi mari cârmuitori duhovniceşti – P.F.P Petros – Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi şi P.F.P. Teoctist – Întâistătătorul Bisericii noastre dreptmăritoare şi autocefale, însoţiţi de un număr impresioant de alţi mari ierarhi ai celor două biserici ortodoxe surori cum ar fi: Î.PS. Irineos – Mitropolit de Pelousion, Vicar General Patriarhal; P.S. Alexios – Episcop de Nitra, Vicar Patriarhal în Cairo; Apoi Arhiereii Români: Î.P.S. Teofan al Olteniei; Î.P.S. Iosif al Europei Centrale şi Meridionale, Î.P.S. Andrei al Alba Iuliei – Arhipăstorul locului, cel care a avut binecuvântata inspiraţie de a-i chema pe Părintele Ioan şi pe Maica Cristina de la Bucureşti şi de a-i înrădăcina în aceste locuri, care trebuiau desţelenite şi defrişate, din punct de vedere duhovnicesc; P.S. Ioan al Covasnei şi Harghitei; P.S. Calinic al Argeşului şi Muscelului; P.S. Ciprian Câmpineanul – Episcop Vicar Patriarhal; P.S. Visarion Răşinăreanul – de la Arhiepiscopia Sibiului; P.S. Petroniu Sălăjanul – de la Episcopia Oradiei, Bihorului şi Sălajului – şi care, de origine este mureşan, deci un bun cunoscător al acestei mănăstiri, şi P.S. Iustin Sigheteanul din Maramureşul Voievodal, însoţiţi de un numeros sobor de preoţi, diaconi, credincoşi, autorităţi de Stat – centrale şi locale, monahi şi monahii în frunte cu maica stareţă Ierusalima Ghibu de la Râmeţ, care în duhul frăţietăţii au venit să-şi susţină şi să-şi felicite colegii!…

Citeste mai departe…

Parintele Dometie a vazut ceva deosebit când se spovedea o femeie la Parintele Arsenie. A vazut cum ieseau serpi din gura ei, ieseau putin si se dadeau înapoi, si pâna la urma s-au tras înapoi si când a iesit afara i-a zis: “De ce n-ai spus ce aveai de spus acolo, tot”; “Am spus! “, “Cum ai spus, eu am vazut ca nu ai spus! ” si s­a întors înapoi la Parintele Arsenie si i-a marturisit ultimul pacat si a dat afara toti serpii. Aceasta s-a întâmplat tot prin Parintele Arsenie, el i-a deschis ochii sufletesti parintelui Dometie sa vada cu sufletul, caci cu ochii astia fizici nu vedem nimic si s-o întoarca pe femeia asta sa spuna si ultimul pacat, cel mai greu pacat al ei.

Parintele îi selectiona pe care sa-i spovedeasca si pe care sa nu-i spovedeasca. Unul spunea ca a omorât un om si ca Parintele nu vrea nicicum sa-l spovedeasca. Insista însa spunând ca se caieste si de ce nu-l spovedeste. “No hai ma, daca tu chiar vrei asa de mult.” Dar când l-a întrebat: “Ma, îti pare rau ca l-ai omorât pe omul acela? “, “Nu-mi pare rau, Parinte!”, “Pai vezi, nu ti-am spus ca degeaba vorbesc cu tine?” (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

“Marturii din Tara Fagarasului despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2004