Mai 1, 2009
Sfinti Romani, Sinaxar
Fara comentarii
Proclamarea solemnă a cinstirii Sfântului Ierarh Atanasie Patelarie, Patriarhul Constantinopolului, în Patriarhia Română
În perioada 1-3 mai, la Galaţi vor avea loc mai multe manifestări religioase dedicate proclamării cinstirii în Biserica Ortodoxă Română a Sfântului Ierarh Atanasie Patelarie, Patriarhul Constantinopolului. Vreme de 12 ani, Sfântul Ierarh Atanasie a slujit la mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Galaţi, în vremea domnitorului Vasile Lupu şi a Sfântului Mitropolit Varlaam al Moldovei.
Proclamarea cinstirii în Biserica Ortodoxă Română Sfântului Ierarh Atanasie se va face duminică, 3 mai, la Catedrala episcopală din Galaţi, după slujba Sfintei Liturghii. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Tot cu acest prilej, la Galaţi vor fi aduse, în perioada 1-4 mai, moaştele Sfântului Grigorie Palama, arhiepiscop al Tesalonicului, eparhie din Grecia în care a păstorit şi Sfântul Atanasie.
Sursa: TRINITAS TV
Mai 1, 2009
Povestea zilei, Pr. Arsenie Boca
1 Comentariu
Un crestin, stând de vorba cu preotul parohiei, îsi lauda fiul:
– Parinte, am un copil exceptional. Când vine de la facultate, dupa ce citeste ce îi recomanda din diferite ramuri ale medicinii profesorii, daca îi ramâne timp citeste istoria religiilor, citeste teologie dogmatica… E foarte destept.
– E bine ca citeste pentru facultate. Sa îl ajute Dumnezeu sa devina un medic bun, cu dragoste de oameni. Dar nu cred ca îi este de folos sa citeasca acum istoria religiilor sau teologie înalta. E normal sa îsi puna întrebari. Dar daca vrea sa gaseasca raspunsurile înainte de a duce viata crestina, va ajunge la concluzii gresite. Cine citeste istoria religiilor fara a trai în Hristos si fara a primi luminarea dumnezeiasca va ajunge la concluzii gresite. Numai omul care traieste în Biserica poate întelege asa cum trebuie istoria religiilor sau teologia academica. Altfel, fara a fi luminat de Dumnezeu, toate aceste cunostinte îl pot vatama. Îl pot pierde. Pe multi i-au pierdut.
Zis-a iarasi un batrân: „Vorba cea multa de iscodire pentru dumnezeire si citirea cea cu multa cercare a cuvintelor celor pentru credinta usuca lacrimile si golesc umilinta de la om. Tu, fiule, citeste vietile si graiurile sfintilor si prea cuviosilor parinti, si ele îti vor lumina sufletul”.
(Danion Vasile, “Patericul mirenilor”, cap. “Despre carti”, 176)