Crucea singuratatii
(Duminica a IV-a după Paşti, a Slăbănogului – Ioan 5, 1-5)

IPS Dr. Laurentiu STREZA, Mitropolitul Ardealului

Astazi Domnul ne asteapta langa Poarta Oilor, sa dea vindecare unui slabanog. E una dintre cele mai frumoase, dar si cele mai pilduitoare Evanghelii. Pentru ca, dupa cum am auzit, ea poarta in sine o durere extraordinara. Spune slabanogul Evangheliei de astazi: “Doamne, nu am om ca sa ma arunce in scaldatoare cand se tulbura apa; ca, pana vin eu, altul se coboara inaintea mea”. “Doamne, nu am om!…”

Dupa cum ne spune Sf. Scriptura, in jurul acestei porti se afla „multime de bolnavi: orbi, schiopi, uscati, asteptand miscarea apei“. Treizeci si opt de ani sa stai impreuna cu fratii tai de suferinta, asteptand minunea vindecarii la tulburarea apei, e o cruce foarte grea. Este crucea celui singur, celui parasit de toti, fara nici o nadejde de la cei din jurul sau, fara nici o mangaiere din partea confratilor, pentru ca fiecare dintre ei asteptau acelasi lucru: vindecarea. Dincolo de boala fizica a acestui om, vedem boala aceasta deosebit de grea: a singuratatii. In singuratatea lui insa vedem singuratatea lui Hristos de pe Cruce. De aceea cred ca Hristos il si vindeca: pentru ca El ii intelege mai bine decat oricine singuratatea, suferinta.
Noi, de obicei, suntem impresionati, suntem afectati cand vedem pe cate cineva suferind de o astfel de boala fizica. Ne impresioneaza cei al caror handicap fizic ne sare in ochi. Mult mai mult insa trebuie sa ne impresioneze suferinta sufleteasca a semenului nostru, departarea lui de Dumnezeu, departare ce schilodeste, mutileaza sufletul.

Citeste mai departe…