Riscurile idolatrizarii Dumnezeului celui viu

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Poate parea dorinta de vedetism abordarea subiectului acestuia. De non-conformism teologic. Dar prea imi arde sufletul uneori ca nu vedem pe Cel Care umbla cu noi pe cale din pricina idolatrizarilor superficiale, scenaritelor partinice sau frustrarilor (ne)duhovnicesti. Din nefericire si spre nefericirea noastra am construit, comunicational, o plasa de clisee lingvistice si terminologice prin care am obturat vesitirea Evangheliei, transformand propovaduirea intr-o structura pestrita, riscand sa construim sloganuri fara valoare convertitoare.

Descopar, pe zi ce trece, ca e tot mai greu sa nu-L reduci pe Dumnezeu la un idol oarecare al lumii moderne. Sa nu-L lasi ancorat in interese meschine, sa nu-I iei in desert numele, sa nu transformi Imparatia lui Dumnezeu intr-un spatiu in care ajungi numai terorizandu-ti constiinta, fara sa o faci lucratoare in Duhul Sfant. Si cred, personal, ca de aici trebuie inceput. Cand ceea ce propovaduiesti sminteste sau induce libertati pe care nici macar nu le gandesti, intoarcerea la Evanghelie si Parintii Bisericii, de ieri si de astazi, devine obligatorie. Poate ca apelul la cumpatarea si luciditatea din cuvantul lor ne-ar scuti astazi de multe din excesele oralitatii sau teologiei de blog pe care o cultivam, vai, in sistemul repede inainte, pe care ni-l propune comunicarea moderna.

Idolatrizarea lui Dumnezeu se simte in transformarea rugaciunii in rugaminte, a mijlocirii in negociere, a sarbatorii in sarbatorire, a slujbei in eveniment mediatic, a Tainei in spectacol. Se simte in argumentarea prin lege omeneasca a hotararilor noastre care ar trebui sa fie marcate de adancime duhovniceasca, evanghelica, in graba de a ne speria de vadirea pacatelor noastre si in intarzierea pocaintei, in coplesirea lui Dumnezeu cu spaimele noastre inchipuite si nu cu dragostea noastra, fie ea cat de redusa. In usuratatea prin care ne facem judecatori inainte de a ne judeca, in alergarea noastra dupa toate ale simturilor inainte de a le curati, in confuzia dintre valorile mantuitoare si cele de context cotidian. Recursul la discretie si bun simt, la echilibru prin lucrarea in Duhul Sfant, prin raportarea corecta si continua la Duhovnici iscusiti, pe care sa nu-i folosim doar pentru a-i cita si indrepta pe altii ci si pentru a ne schimba viata noastra proprie dupa algoritmul duhovnicesc al vietii in Hristos Iisus, pot fi medicamentul la vertijul de idolatrizare in care-L confundam uneori pe Dumnezeu si Legea si Voia Lui, cu legile si voile noastre. In care confundam tainicul susur al tacerii Sale cu diatribele noastre zgomotoase, isvodite din alamurile citarilor.

Lupta aceasta este una continua, in care cel caruia i se pare ca sta trebuie sa poarte grija sa nu cada. Iar cel care cade trebuie sa poarte de grija sa se ridice sprijinindu-se pe toiagul smeritei cugetari si inteligentei duhovnicesti, prin care se lucreaza mantuirea. Nu exista mantuire fara lucrare si trezvie. Le dobandesti greu, dupa ce-ti trece zelul dintai, dupa ce inveti sa redobandesti harul Duhului Sfant. De aceea trebuie sa primesti orice certare in ce priveste propovaduirea ta ca una din care trebuie sa lucrezi la mai buna ta asezare in duhovnicie. Mantuitorul, Cel care cunoaste sufletul fiecaruia dintre noi, stie cat de greu este sa limpezesti gandurile, lucrarea si propovaduirea ta pentru ca El sa Se binevesteasca. De aceea te incearca, ispita daramandu-te sau tinandu-te departe de ea dupa cum lucrezi impreuna cu El. Cu aceasta conditie fundamentala: sa nu-L confunzi cu falsii dumnezei, cu idolii care tulbura icoana Dumnezeului Celui viu. Sa nu confuzi preotia pe care El ti-a daruit-o cu aceea a preotilor lui Baal, grabnic facatori de zgomot. Sa nu ingadui duhului tau sa domine Duhul lui Dumnezeu care voieste sa pluteasca pe deasupra apelor sufletului tau. Pentru a rodi in Duhul lui Dumnezeu.

A trunchia dupa interes Scriptura, a scoate pe Maica Domnului si pe Sfinti din bucuria mijlocirii, a corupe prin mediocritatea slujirii Liturghia si Tainele randuite prin Duhul Sfant Bisericii, a cultiva rasmerita duhovniceasca de dragul interpretarilor tale personale, a apostazia din credinta si a dilua Ortodoxia dupa interes, tin de acelasi flagel naucitor al lumii de acum. De unde si nevoia ca cei care stau tari in credinta si nedusmanoasa luciditate sa se roage pentru cei slabi, necrescuti duhovniceste, pentru ca Dumnezeu sa nu devina un idol. Si-atat. Pentru ca acestia sa inteleaga ca nu au a-L cauta pe Cel Viu printre cei morti. Nu acolo este.