Cat de mare si de minunata este taina Bisericii!…

IPS Dr. Laurentiu STREZA, Mitropolitul Ardealului

Ne-a invrednicit Preabunul Dumnezeu sa ajungem si in acest an la slavitul praznic al Cincizecimii, sarbatoarea implinirii fagaduintelor facute de Mantuitorul Sfintilor Sai Apostoli, telul si scopul final al iconomiei mantuirii.

In marea Sa milostivire catre neamul omenesc, Fiul lui Dumnezeu a ridicat firea noastra omeneasca la cer, la dragostea lui Dumnezeu-Tatal, a umplut-o de mireasma vietii dumnezeiesti, coplesindu-o cu darurile Duhului Sfant. De aceea Hristos a patimit, de aceea a inviat si s-a inaltat la cer, pentru ca Duhul Sfant sa se salasluiasca in umanitatea Sa si pentru ca aceasta noua umanitate sa-si faca salas in sufletele noastre: „firea noastra s-a urcat cu zece zile inainte pe tronul imparatesc, spune Sfantul Ioan Gura de Aur, si Duhul Sfant a coborat azi la firea noastra. A urcat Domnul parga noastra si a coborat Duhul Sfant… Voind sa arate ca a impacat pe Tatal cu firea noastra, i-a trimis indata darurile impacarii. Noi am trimis credinta si am primit darurile, I-am trimis ascultarea si am primit indreptarea“ (In Sanctam Penticostem, PG 50, 456).

Prin pogorarea Duhului Sfant s-a pus inceputul impartasirii noastre din viata dumnezeiasca, din darurile de care este plina umanitatea lui Hristos. Mantuitorul S-a inaltat la cer si toate darurile umanitatii Sale ni le trimite noua prin venirea Sfantului Duh. Aceasta viata dumnezeiasca, care trece acum din umanitatea lui Hristos in umanitatea noastra, prin lucrarea Sfantului Duh, este Biserica. Hristos este capul Bisericii, iar noi madularele ei. Prin pogorarea Sfantului Duh suntem uniti cu Hristos si curge in noi, de acum inainte, ca un sange viata umanitatii Lui indumnezeite. „Sunt cuprins de spaima, spune Sfantul Grigorie Teologul, cand cuget la bogatia numirilor: Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos, Intelepciunea lui Hristos, Duhul Infierii. El ne creeaza din nou in Botez, in Inviere… Izvor al luminii si al vietii, El face din mine o Biserica, ma indumnezeieste, ma desavarseste“ (Oratio XXXI Theologica V, PG 36, 159BC).

Asadar, dupa ce S-a intrupat pentru noi si a trait pe pamant pentru noi savarsind nenumarate minuni, dupa ce a patimit pentru noi si a murit pentru noi, dupa ce a inviat pentru noi si S-a inaltat la cer pentru noi, Domnul Hristos Se si uneste cu noi prin Duhul Sfant trimis la Cincizecime, ca sa fie cu noi „pana la sfarsitul veacurilor“ sub forma Bisericii. Biserica este fiecare inima a noasta care Il primeste pe Hristos prin Duhul Sfant, Duhul curatiei si al ravnei spre mantuire; Biserica este fiecare constiinta care Il primeste pe Hristos prin Duhul Sfant, Duhul dreptatii si al gandului smerit; Biserica este fiecare trup care Il primeste in Duhul infranarii si al nevointei; Biserica e fiecare credincios in care se salasluieste Duhul credintei, al nadejdii si al iubirii; Biserica e si fiecare familie in care pagoara Duhul intelegerii si al rabdarii, al sacrificiului si al iertarii; Biserica mai este si fiecare comunitate parohiala, fiecare eparhie si fiecare neam crestin ortodox, toate unite in Duhul bunei cuviinte si al fratietatii, al solidaritatii si al binelui comun, al marturisirii dreptei credinte si al pastrarii valorilor neamului. Biserica este suma tuturor acestor chipuri ale Bisericii intr-o Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca comuniune de viata si credinta din toate veacurile si de pe toate melagurile.

Cat de mare si de minunata este taina Bisericii, aceasta mare familie din cer si de pe pamant, in care suntem si noi integrati, fiecare in parte si toti intreolalta, in masura in care ne apropiem de Hristos si ne unim cu Hristos si ne hranim cu Hristos in Sfintele Taine ale Bisericii si mai ales in Taina dumnezeiasca, preacurata, de viata facatoare a Sfintei Impartasanii! Hristos este viata noastra, viata familiilor noastre, viata parohiilor si comunitatilor noastre, viata neamului nostru, viata lumii intregi, iar noi toti suntem madularele Lui, insa numai daca ramanem intru El, numai daca traim intru El, numai daca ne asezam in El si omul interior si pe cel exterior, cugetele si faptele, odihna si munca, familia si profesiunea, viata perosnala si cea de obste.
Suntem facuti si noi, cei de astazi, partasi acestei taine, dar se cuvine sa o primim cum au primit-o si Sfintii Apostoli si ucenici ai Matuitorului, cu toata incredintarea, cu toata ravna de care suntem capabili. Sa staruim si noi ca acestia in invatarura credintei, in rugaciune, in comuniunea frateasca si in Sf. Euharistie. Mai ales sa-i multumim lui Dumnezeu ca ne-a adus pe lume si ne-a facut partasi acestei taine, ca ne-a adunat si pe noi in aceasta comuniune a Duhului Sfant, prin harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal.

Slujba pe care o savarsim la in fiecare Duminica sau sarbatoare sau in alte zile, Sf. Liturghie, in care se actualizeaza pentru noi Cincizeicimea, se mai numeste si Euharistie tocmai pentru ca ii multumim Sf. Treimi pentru darurile Sale revarsate asupra noastra, pentru toate cele ce le-am primit din bunatatea Sa, pentru cele aratate si pentru cele nearatate, pentru sanatate si bunastare, pentru realizarile in familie, la scoala, in profesiune.
Desigur, avem si greutati necazuri si intristari multe, parca tot mai multe. Ii multumim lui Dumnezeu si pentru acestea? Daca suntem sinceri, nu prea o facem. Mai mult, adeseori uitam sa-I mai multumim lui Dumnezeu pentru binele care il avem din pricina raului pe care il suferim, oricat de mic. Suferinta ne intuneca veselia, necazul ne alunga multumirea. Si de multe ori ne plangem ca si cum nu am avea nimic bun sau valoros.
Cu atat mai mult uitam de binele primit cand necazurile se aduna. Daca privim in urma, la cele doua decenii de la caderea comunismului, nu ne bucuram atat de mult, precum s-ar cuveni, de darul eliberarii pe care ni l-a facut Dumnezeu, cat ne suparam pentru starea in care noi si tara noasta am ajuns: foarte multe boli grave, epidemii de gripa, multe morti premature, sinucideri ale tinerilor, somaj, nedreptate, coruptie, instrainare de casa, seceta, cutremure, alunecari de teren, inundatii, dereglare a climei, criza financiara si economica.

Ne punem, desigur, intrebarea: De ce aceasta degradare a vietii noastre? A incetat Dumnezeu sa fie iubitor fata de noi? Nu mai avem in cer un Parinte bun la Care S-a inaltat Mantuitorul ca sa ne trimita pe Duhul si odata cu Acesta toate darurile Lui? Ce se intampla cu Dumnezeu? Sau, mai degraba, ce se intampla cu noi? Sa ne gandim cum procedeaza un parinte cu adevarat iubitor. Nu raspunde el copiilor si dupa cum acestia ii raspund la randul lor? Ce face un parinte daca copii nu mai raspund la iubire? Ce am face noi insine daca copiii nu ne asculta? Continuam sa le oferim tot ceea ce avem, chiar daca ei incep sa loveasca cu piciorul? Ce ar trebui sa faca Dumnezeu cu noi?

Mai bun decat orice parinte, Dumnezeu ne-ar da sanatate, dar daca noi o cheltuim traind dezordonat, numai pentru placere si neglijand randuiala posturilor? Dumnezeu ne-ar da frumusete trupului, dar daca noi il dezgolim si afisam pretutindeni, acasa si in public, ca sa trezim poftele cele rusinoase? Dumnezeu ne-ar da minte luminata, dar daca noi o folosim ca sa inselam si sa profitam necinstit de ceilalti? Dumnezeu ne-ar da bunastare, dar daca noi o transformam in lacomie si invidie? El ne-ar da buna intocmire a vremii, dar daca noi poluam natura si o uratim cu deseurile pe care le aruncam oriunde se nimereste? El ne-ar da roade bogate, dar daca noi nu mai incetam sa furam, sa luam din ceea ce nu e al nostru? Ne-ar da viata pasnica, dar daca noi ne tot invrajbim si ne razbunam? Dumnezeu ne-ar da armonie in familie, dar daca noi nu mai contenim violenta, divorturile, adulterele? Ne-ar da copii buni si ascultatori, dar daca noi ii avortam sau ii abandonam la nastere, daca ii educam cu televizorul sau ii parasim pentru castigurile materiale? Dumnezeu ne-ar da copii sanatosi, dar daca noi umplem tara cu anticonceptionale si platim campanii de vaccinare care nu se justifica? Dumnezeu ne-ar da conducatori drepti, dar daca noi acceptam cu usurinta legile nedrepte? Rand pe rand, ingaduim prin lege omorarea copiilor in pantece, prostitutia, incestul, relatiile nefiresti. Daca acestea sunt pacate pe care nu le putem curma prin inchisoare, nici macar nu prevedem o penalitate morala ca sa aratam ca pretuim cum se cuvine viata primita de la Dumnezeu si buna ei cuviinta?

Ce sa faca Dumnezeu cand nu se mai poate intelege cu noi? Sa ne bata sau mai bine sa ne lase in voia noastra? Despre unii ca noi, Sf. Apostol Pavel spunea: „precum n-au incercat sa pastreze pe Dumnezeu in cugetele lor, asa si Dumnezeu i-a lasat la mintea lor fara de judecata, sa faca cele ce nu se cuvine…“ (Rom 1,28) Sa ne lase asadar Dumnezeu sa ajungem „plini de toata nedreptatea, de desfranare, de viclenie, de lacomie, de rautate, de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de purtari rele“?
Vom fi mai liberi, mai avuti, mai multumiti de viata punandu-ne pe noi si voia noastra in locul lui Dumnezeu? „Au schimbat slava lui Dumnezeu celui nestricacios cu asemanarea chipului omului celui stricacios… de aceea Dumnezeu i-a dat necuratiei, dupa poftele inimilor lor, ca sa-si pangareasca trupurile lor intre ei“, spune Sf. Ap. Pavel. Ce fel de viata vom duce, ce fel de bine vom astepta de la unele ca acestea?

Desigur, nu Dumnezeu e pricina atator rele, ci ratacirea noastra de la credinta, abaterea noastra de la randuiala firii, nerecunostinta si nemultumirea. Cand ne merge rau, Dumnezeu nu paraseste, caci nu este nici un pacat care sa biruiasca iubirea lui de oameni, ci ne lasa. Ca un parinte iubitor ne ingaduie cu indelunga rabdare si, daca nu intelegem din experienta binelui, ne lasa sa intelegem ce se intampla cu noi din experienta raului. Daca insa dorim iarasi sa avem parte de bine, sa incetam raul pe care il facem si sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne ajute sa nu-L parasim. Amin.