Zicea Parintele: „Ma, eu daca ma duc dincolo, sunt viu si acolo. Striga la mine ca te aud si te scot din orice boala si necaz”. Sau: „Ma, aici nu am timp de voi si nu am odihna, caci veniti toti aici de nu stiu ce sa ma mai fac cu voi. Dar când voi muri, de acolo de sus o sa am ragaz si va vad pe toti si va ajut”. Se ducea lumea la Parintele cu fel si fel de necazuri, iar dânsul le spunea ca nu s-au rugat destul, de aceea patesc atâtea.

Când a fost la închisoare, parintele era pazit noaptea ca sa vada ce face. Dânsul se ruga. Ziua era dus, împreuna cu alti preoti, la Dunare (la canal) ca sa munceasca. În Dunare era o stânca mare de piatra, iar comunistii le-au spus ca daca nu sfarâma si nu scot afara acea stânca din apa vor fi împuscati. Parintelui i-au spus ca el va fi primul. Parintele le-a spus ca sa-i dea un timp de 3 zile si 3 nopti si apoi vor vedea. În acest timp, Parintele cu preotii care erau acolo, au facut rugaciuni catre Dumnezeu. Dupa ce au terminat, în dimineata urmatoare, au venit toti pentru a merge la Dunare sa vada ce s-a întâmplat cu piatra. Când au ajuns au vazut ca nu mai era piatra în Dunare nici macar cât pumnul. Toata piatra a sfarâmat-o Dumnezeu.

“Alte marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2008