La 14 ani am fost iarasi cu mama la Draganescu; unde curtea bisericii era plina de fagaraseni, de femei din Vistea de Jos, care si în ziua de astazi merg la Prislop si fac ce trebuie pentru parastasele Parintelui. La un moment dat, pe la ora 10 a iesit Parintele din biserica si a strigat: „Fagarasencelor împrastiati-va si luati-o pe sub râpa pe câmp pentru ca securistii au plecat din Bucuresti sa ajunga aici. Când vor ajunge o sa aiba treaba cu voi si o sa va bata”. Toata lumea a început sa se împrastie, inclusiv noi. Dupa vreo jumatate de ora, mergând noi pe câmp (cumva paralel cu soseaua) am vazut masinile securitatii, 4 masini negre care se îndreptau spre biserica. Dupa care, la vreun sfert de ora, aceste masini se întorceau la Bucuresti. Vreo 6-7 persoane, între care si eu cu mama mea, ne-am întors înapoi la biserica; am stat în curtea bisericii dupa crucile de acolo. Parintele a explicat clar ca nu vrea sa vorbeasca cu nimeni pentru ca securitatea l-a suparat si nu vrea sa faca greutati celor care eram acolo. Eu, copil fiind, am încercat sa ma apropii de biserica. Parintele picta unul dintre geamurile bisericii si, la un moment dat, a deschis geamul si m-a întrebat: „Ce vrei, ma?”. Am zis: „Parinte, va rog sa ma ajutati sa ajung cu bine acasa si vreau sa va întreb daca bunica mea sa se opereze sau nu ca mai are înca 6 operatii la burta si nu stie ce sa faca”. Parintele s-a uitat la mine si a zis: „Ma, sa-i spui asa: daca vrea sa mai traiasca si sa te vada pe tine si pe sora ta mireasa sa se opereze. Daca nu vrea sa mai traiasca sa nu se opereze”. Bunica s-a operat si a mai trait pâna dupa ce ne-am casatorit noi.

“Alte marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2008