„Exista Rai si iad”, sunt primele cuvinte pe care le-am auzit spuse de Parintele Arsenie, rostite cu o voce puternica si care nu admitea replica, în ziua de 1 iulie 1946. Mi s-a parut un raspuns la nedumerirea mea în privinta acestor doua notiuni: iad si rai, post mortem, pe care nu le puteam concepe nici ca o gradina frumoasa, nici ca un râu de foc, reprezentând fericirea si nefericirea vesnica.

Cu aceasta afirmatie categorica si-a început Parintele Arsenie seria de predici tinute zilnic, uneori si de doua ori pe zi, între 1 si 20 iulie, de la altarul din padurea Manastirii Sâmbata.

Parintele hotarâse sa tina aceste predici în special pentru intelectuali, iar pe tarani îi sfatuia sa plece sa-si vada de gospodariile lor, caci, zicea Parintele: „Cu un intelectual am mai multa bataie de cap decât cu o mie de tarani”. Aceste predici pe care le ascultau fascinati, au fost o adevarata scoala revelatorie de spiritualitate crestina pentru majoritatea ascultatorilor, crestini prin traditie si Botez, dar nu si prin întelegerea mesajului lui Hristos în viata veacurilor pamântesti. Lipsa de întelegere si, mai ales, de acceptare fara cârtire a învataturilor vietii. La întrebarea: De ce este atâta suferinta în lume? Parintele a raspuns raspicat: „Evaziune de la suferinta nu cunosc: si Hristos a suferit. Rabda!”. Raspunsul era clar: Hristos a suferit ca Om, nu ca Dumnezeu, deci, si tu, omule, poti rabda si nu crucificat, toate celelalte dureri fizice sau morale, îndurate fara cârtire sau deznadejde.

“Alte marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2008