Controlul nostru: conştiinţa răspunderii în faţa lui Dumnezeu
Pentru a obţine îmbrăcăminte călduroasă şi încălţăminte pentru sezonul de iarnă, s-a făcut o notă cu cele necesare şi 4-5 băieţi am plecat cu o căruţă, îmbrăcaţi în civil, la Alba Iulia să cumpărăm haine, cojoace, bocanci. Gardienii ne-au însoţit. Stan Marin şi Vişan Nicolae au umplut traista cu milioane, fără să numere ban cu ban. La Alba Iulia am umplut căruţa cu cumpărături, iar Stan Marin a mai adăugat două colete frumos ambalate, în care nu ştiam ce este. Împreună cu gardienii am luat masa într-un restaurant.
La întoarcere Stan Marin a deschis casa de bani şi a depus acolo restul, predând cheile inginerului Georgescu care ţinea evidenţa contabilă. S-a bătut toaca pentru adunare - aveam semnale pentru fiecare activitate din colonie. Ne-am strâns în sala de mese. S-a dat fiecăruia ceea ce a solicitat. Gardienii, curioşi, erau de faţă. Fuseseră auziţi discutând între ei:
- Mă, zicea Rusu, ăştia şi când gândesc, gândesc toţi la fel.
După distribuirea lucrurilor, Stan Marin şi Vişan Nicolae au oferit gardienilor coletele frumos ambalate din partea noastră, în cinstea Crăciunului. Gardienii s-au fâstâcit. Până la urmă au primit darurile. S-au dus în camera de gardă şi le-au desfăcut. Primiseră câte un costum de haine, căciulă şi bocanci, pentru soţiile lor rochii şi pentru copii jucării şi bomboane. I-au spus toată povestea inginerului Georgescu.
- Şi de ce îmi spuneţi toate acestea?
- Ca să ştiţi că noi n-am cerut nimic şi n-avem nici un amestec în mânuirea banilor. Nu ştim nici cât au costat hainele, nici dacă au oprit şi ei ceva. Dumneavoastră să-i controlaţi!
- Bine, să le purtaţi sănătoşi. Noi avem un singur control: conştiinţa noastră în faţa lui Dumnezeu.
Gardienii au plecat uitându-se unul la altul făcându-şi cruce.
Virgil Maxim, “Imn pentru crucea purtata”, editura Antim, 2002
