Avem grija de sanatatea noastra? (III – Despre sarea din comert)

Articole 3 Comentarii

Ganduri despre sarea din comert

Antiaglomerantii din sare

Principalii antiaglomeranti utilizati pentru sare si substituentii sai sunt:
E 535 – ferocianura de sodiu
E 536 – ferocianura de potasiu
E 538 – ferocianura de calciu

Doza recomandata este de 20 mg ferocianura de potasiu anhidra la fiecare kg sare

Principalele riscuri ale utilizarii ferocianurii sunt:
–         toxicitate redusa in conditii obisnuite (temperatura mediului ambiant, in absenta acizilor) – in stomacul uman acizii sunt foarte prezenti.
–         Nefrotoxic la sobolani

Doza zilnica admisibila pentru om este 0 – 0.025 mg/kilo-corp.[1]  Adica doza zilnica ar trebui sa fie zero!

Daca se ia limita maxima atunci o persoana de 50 kg ar trebui sa consume maxim 1.25 mg ferocianura pe zi adica 62,5 g sare pe zi (meniul zilnic include produse sarate ca mezeluri, branzeturi, ciorbe, fripturi, salatele,  condimente, foi napolitane, biscuiti  etc)

Citeste mai departe…

Povestea zilei, 13.08.2009 – “Sandu Ştefănescu şi un gardian prostănac”

Marturisitori, Povestea zilei 1 Comentariu

Sandu Ştefănescu (Monahul Atanasie) şi un gardian prostănac

Duminica următoare am avut altă aventură. Un lan de floarea soarelui trebuia recoltat, floarea bătută şi depozitată, iar cocenii legaţi în snopi şi făcuţi şiră. Fiind ultima restanţă, am hotărât să se înapoieze la Galda cei mai în vârstă, între ei domnii Trifan şi Marian, iar după lichidarea lucrărilor ceilalţi. Cei rămaşi, vreo 10-15, am recoltat în cursul săptămânii „pălăriile” de floarea soarelui, le-am depozitat într-o baracă-magazie pe câmp, am tăiat cocenii. Urma să batem pălăriile şi să depozităm sămânţa. Miliţienii care păţiseră ruşinea cu fânul plecaseră la Aiud; în locul lor era unul venit de curând în colonie, cam prostănac. Iertaţi-mi aprecierea, cred că nu i se potrivea alt calificativ. „Bă! Eu sunt cineva aici! Aţi înţeles?”, era repica lui. Tot ce voia şi ordona trebuia executat fără comentarii. Sâmbătă seara a fost anunţat că Duminica vom merge la Biserică.
– Vedem noi până mâine, a zis el şi a intrat în corpul de gardă.
S-a sculat cu noaptea în cap şi a dat deşteptarea pentru toată colonia. Abia terminasem de aranjat paturile:
– Adunarea! Încolonarea şi direcţia floarea soarelui!
Printre cei rămaşi la Unirea erau Valeriu Gafencu, Nicu Mazăre, Bălan Iulian, Naidim Marin, Ianolide Ion, Florea Trandafir, Sandu Ştefănescu. Dintre noi, pentru a ne obişnui cu actul conducerii şi al răspunderii, fiecare comanda formaţia o anumită perioadă. În săptămâna respectivă Sandu Ştefănescu avea această misiune. Ne-a prevenit:
– Ce credeţi, fraţilor? Putem intra în conflict cu un om care nu are nici un fel de cenzură morală? Mergem la lucru şi vedem apoi ce vom face!
Lucrarea am încheiat-o repede; spre ora 10 treaba era terminată. Puteam prinde slujba la Biserică dacă ne grăbeam pe drum.
– Nu! Ce Biserică? Trebuie să vânturaţi sămânţa, s-a răstit gardianul.
– Domnule gardian, i-a zis Sandu. Nu se poate vântura sămânţa, nu adie nici un vânt. E păcat să facem o muncă degeaba. Vă rugăm să ne lăsaţi să mergem la Biserică.
– Nu! Faceţi ce vă ordon eu! Că eu sunt cineva aici.
Sandu Ştefănescu, stăpânindu-şi tulburarea, i-a răspuns calm:
– Domnule gardian, fiţi om înţelegător. Când va bate vântul vom vântura floarea soarelui. Lăsaţi-ne la Biserică.
– Nu! Eu hotărăsc aici, a zis el, înroşindu-se la faţă.
– Încolonarea, direcţia Biserică!, a hotărât Sandu Ştefănescu.
Toţi ne-am încolonat şi am pornit imediat. Sandu intuise de ce ar fi în stare prostănacul şi a rămas mai aproape de el. Gardianul, enervat că nu i se execută ordinul, a pus mâna pe carabină ameninţând:
– Stai! Stai, ‘..ţi ‘…zeii mă-ti, că te-mpuşc!
În aceeaşi secundă nu mai avea arma în mână. Ne-am oprit şi am privit scena. Arma era în mâna lui Sandu. Gardianul buimăcit manevra în mâini o armă imaginară; dându-şi seama, a început să se învârtă în loc disperat şi să strige:
– Dă-mi, mă, arma! Dă-mi, mă, arma că te-omor!
– Ce ai de gând să faci? Gândeşte-te bine, i-am spus noi lui Sandu.
– Cum o să-i dau arma? Nu vezi că ăsta-i prost. Trage în noi, netotul. Apoi către gardian: vino după mine, dar să nu te apropii mai mult de 10 paşi, că nu ştiu ce o să păţeşti.
Gardianul ne urma la distanţă şi cerea arma cu lacrimi în ochi:
– Dă-mi arma, că mă nenoroceşti!
– Ţi-o dau dacă-mi dai cartuşiera, i-a zis Sandu.
– Ţi-o dau, mă, ţi-o dau. Na, ia-o, o aruncă lui Sandu.
– Încă cinci paşi înapoi, i-a zis gardianului. Acum dezbracă tunica şi intră în rândul trei între deţinuţi. Nu mai scoţi o vorbă până ţi-oi spune eu!
– Dă-mi, mă, arma, ai zis că-mi dai arma!
– Ţi-am spus că ţi-o dau! Dar ţi-o dau când vreau eu, că tu eşti prost şi nu ştii ce să faci cu ea. Şi-acum, tăcere!
La intersecţia şoselei asfaltate pe drumul comunal, se afla postul de jandarmi. Sandu ne-a oprit. A intrat în postul de jandarmi cu arma şi cartuşiera gardianului, după ce l-a avertizat:
– Tu, rămâi acolo! Să nu te mişti!
După cinci minute Sandu a ieşit cu şeful postului şi l-a chemat pe gardian. Acesta tremurând şi bălăbănindu-se ca un om beat a intrat în post. După alte zece minute Sandu a ieşit singur şi ne-a zis:
– Hai la colonie, fraţilor. Vă spun acolo ce am făcut.
Sandu spusese şefului de post ce se întâmplase şi îl rugase să-i facă gardianului un referat de trimitere înapoi la Aiud pentru o altă vină. Gardianul a acceptat şi el propunerea. Şeful postului l-a asigurat pe Sandu că-l va expedia pe gardian la Aiud chiar în seara aceea.
– Sandule, i-am zis, după ce ne liniştisem, de ce i-ai cerut şi cartuşiera şi l-ai băgat în coloană fără veston?
– Nu-ţi dai seama, măi frate, că era bătător la ochi să vadă oamenii din sat un gardian dezarmat, plângând în urma coloanei de deţinuţi? Ei ar fi anunţat jandarmul înainte de a ajunge noi acolo şi lucrurile puteau avea o altă întorsătură.

Virgil Maxim, “Imn pentru crucea purtata”, editura Antim, 2002

Vezi si: