Avem grija de sanatatea noastra? (VI – Spatiul de emisie din creierul nostru.)

Articole 1 Comentariu

Ganduri despre ganduri – cum este spatiul de emisie din creierul nostru?

In ultimul timp tot mai multi oameni aleg sa-si petreaca timpul liber altfel decat uitandu-se la televizor.

Toti acestia au constientizat ca nu se mai informeaza de la televizor ci dimpotriva se simt dezinformati. Tot ei au simtit ca informatia bruta in cantitate extrem de mica raportata la timpul mare petrecut in fata televizorului.

Domnul Virgiliu Gheorghe sintetizeaza atent in cartile sale ceea ce noi simtim ca ceva este in neregula dar nu ne dam seama ce.

Astfel in cartea “Efectele televiziunii asupra mintii umane”, pe baza unor experimente efectuate incepand cu anii 1960, concluzioneaza ca efectele sunt de natura materiala dar si de natura psihica/spirituala.

Citeste mai departe…

Povestea zilei, 24.08.2009 – “Atentat sanitar şi moral”

Marturisitori, Povestea zilei 3 Comentarii

Atentat sanitar şi moral

În Vinerea Paştilor 1963, masa pentru amiază ni s-a adus dimineaţa. Pe coridor auzeam la ora aceea zgomote de ciubere şi miliţieni în mişcare. Polonicele se scuturau greu în gamelele întinse prin vizete. Ni s-a servit iahnia de fasole cu carne de porc, bine aromata, cate o gamelă cu vârf, după ce ani de-a rândul am primit murături fierte, arpacaş sau uruială de soia cu gărgăriţe şi terci. Se reedita un atentat fizic şi moral pe care-l încercase şi maiorul Munteanu in 1944. Cei care aveam experienţă am sesizat intenţia diabolică, amintindu-ne de anii terorii antonesciene.
– Nu mâncaţi! Veţi muri dacă mâncaţi! Veţi face ocluzii intestinale şi nu vă vor scoate la spital! Aruncaţi mâncarea în tinetă! am avertizat.
Nu era uşor să te abţii. Simţurile fuseseră excitate, văzul, mirosul şi gustul, secreţiile toate intraseră în funcţiune, aşteptând împlinirea unei satisfacţii mortificate, cu sau fără voie. Miliţienii pândeau. Văzând că nu mâncăm, ba mai mult, că transmitem prin morse şi altora, au intrat în celulă şi au început să ne forţeze să mâncăm. Cei din celulă şi-au dat seama că am avut dreptate şi au suportat cu stoicism creştin loviturile.
În Vinerea Patimilor hotărâsem cu toţi să nu mâncăm până seara. După ce-au ieşit miliţienii ne-am rugat, mulţumind lui Dumnezeu că ne-a învrednicit de cinstea par¬ticipării cu suferinţa noastră la Crucificarea Fiului Său. Dumnezeu ne-a saturat foamea cu bucuria acestui, gând şi n-am simţit în ziua aceea nici o trebuinţă sau nevoie pentru trupuri. Au fost doar câteva cazuri de ocluzii intestinale, care s-au rezolvat la spitalul -infirmerie al închisorii.

Virgil Maxim, “Imn pentru crucea purtata”, editura Antim, 2002