Povestea zilei, 03.09.2009 - “Sfântului Columba şi mântuirea unui păgân bătrân”
Septembrie 3, 2009 9:45 am Povestea zilei Sfântului Columba şi mântuirea unui păgân bătrân
din viaţa Sfântului Columba din Iona (521-597)
Tot din vremea lucrării sale între picţi se păstrează următoarea întâmplare. Într-una din zile, în timp ce călătorea pe mare împreună cu câţiva dintre ucenicii lui, sfântul a căzut dintr-odată în uimire. După ce şi-a venit în sine le-a spus ucenicilor săi să pornească spre un ţinut mai îndepărtat, căci văzuse îngeri coborând din cer pentru a lua sufletul unui păgân bătrân, care întreaga sa viaţă se străduise să facă fapte bune şi să-şi ajute semenii. Îngerii aşteptau venirea lui Columba pentru a-l boteza pe bătrân, ca apoi să-i poată duce sufletul în Împărăţia cerurilor.
Într-adevăr, ajungând acolo şi găsindu-l pe bătrân, sfântul i-a vorbit cuvintele vieţii veşnice; iar acesta a crezut şi a primit botezul din mâna lui Columba, murind apoi cu chipul luminat şi cu sufletul plin de bucurie.
Altădată, aflându-se în pământurile Scoţiei, nişte ţărani au adus un copil la cuvios pentru a-l boteza. Pentru că niciunde în jur nu se afla apă, sfântul a îngenuncheat, s-a rugat îndelung, iar apoi a binecuvântat o stâncă din apropiere. De îndată, din stâncă a ieşit un şuvoi de apă curată, astfel că a putut să-l boteze chiar atunci pe copilaş. Apoi, Columba le-a profeţit părinţilor că în tinereţe copilul lor va trăi în păcate trupeşti, însă apoi va veni la mare pocăinţă, şi va începe să trăiască pentru Hristos, murind moarte creştinească la adânci bătrâneţi.
Tot atunci, într-un sat din apropiere, în care sfântul intrase pentru a propovădui, se afla o fântână pe care păgânii o cinsteau ca pe un dumnezeu. Pricina pentru aceasta era că oricine bea din apa acelei fântâni se îmbolnăvea numaidecât: fie ajungea lepros, fie orbea, fie era lovit de alte neputinţe. Auzind despre aceasta şi văzând că oamenii nu primeau cuvântul lui datorită fântânii, sfântul s-a dus într-acolo pentru a le arăta oamenilor puterea lui Hristos. Văzând aceasta, druizii nu mai puteau de bucurie, căci se aşteptau ca şi sfântul să pătimească cele pe care le pătimiseră alţii înaintea lui. Însă Columba, ajungând în dreptul fântânii, a binecuvântat-o cu semnul crucii, apoi s-a spălat pe mâini şi a băut din ea fără nici o teamă. La fel au făcut şi ucenicii lui.
De atunci încolo, fântâna nu numai că nu mai făcea rău nimănui, ci chiar dobândise darul vindecării.
Vlad Benea, “Vieţile Sfinţilor Ortodocşi din Apus”, editura Renaşterea, 2006

Septembrie 5th, 2009 at 6:06 pm
[…] Povestea zilei, 03.09.2009 - “Sfântului Columba şi mântuirea unui păgân bătrân” […]