Ora de religie din şcolile româneşti

Articole, Stelian Gombos Fara comentarii

Ora de religie din şcolile româneşti – factor al discriminării sau mijloc şi operă culturală a spiritualităţii?!…

Mă gândeam, în aceste vremuri, la modul în care istoria este ciclică, la felul în care ea se repetă, fiindcă, iată, asistăm la pervertirea unora dintre noi cu maladia secularismului care evidenţiază ora de religie ca fiind un instrument al stressului şi al discriminării şi care, în consecinţă, invocă îndepărtarea şi înlăturarea acesteia din preajma copiilor noştri căci ar putea fi contaminaţi de duhul îndoctrinării, te pomeneşti, şi de cel al bigotismului ori al pietismului!… Şi acest fapt ar fi în opoziţie cu starea modernă a tânărului asaltat de alte discipline, ştiinţe, curente, doctrine şi instrumente ale educaţiei mai puţin creştine, cum ar fi cea a televizorului sau a calculatorului, nu?!…

Nu ştiu de ce dar de câţiva ani încoace, suntem ameninţaţi şi asaltaţi, în momentul în care se pune în discuţie schimbarea ori modificarea unei legi (dezvoltarea şi perfecţionarea ei) cu tot felul de probleme, idei, curente şi ideologii, promovate de tot de felul de pseudointelectuali – membri a, te miri ce societate civilă – care sunt deranjaţi ba de (ne)deschiderea dosarelor şi deconspirarea celor ce au colaborat cu securitatea comunistă, ba de existenţa icoanelor în şcolile româneşti, ba de problema manualelor de religie, ba de problema existenţei şi aplicării unei legi a cultelor cât se poate de strâmbă, incompletă ori imperfectă, şi mai ales, de problema discriminării şi a nedreptăţirii bieţilor homosexuali… Chiar şi problema orei şi a statutului orei de religie a mai fost desbătută şi în anii trecuţi… Ce să facem, acestea sunt, după unii, adevăratele şi singurele probleme ale României post comuniste ori post-decembriste – care, iată, de douăzeci de ani se zbate şi se străduieşte să-şi caute locul, rostul, sensul şi importanţa în noua configuraţie geopolitică şi geostrategică, în cadrul institituţiilor globalizante şi globalizatoare ale structurilor europene şi euroatlantice… Şi te pomeneşti că, potrivit unora, Biserica cu ale Ei, ar sta în calea acestor demersuri sau ar încurca pe cineva în acest sens, că vedem că unii se tot împiedică de Ea, aşa, în drumul liber… Problema este că cei care se simt ameninţaţi de influenţele orei de religie (altfel, întotdeauna binefăcătoare) sunt foarte puţini şi foarte slab argumentaţi sau fundamentaţi, dar iată, în schimb, care sunt argumentele noastre, ale celor mult mai mulţi şi dreptcredincioşi, pentru menţinerea ei acolo unde îi este locul, adică în şcoala românească:

Citeste mai departe…