VALOAREA CREDINŢEI ÎN NOUA PERSPECTIVĂ EUROPEANĂ
Septembrie 6, 2009 Articole, Cristian Muntean Fara comentariiVALOAREA CREDINŢEI ÎN NOUA PERSPECTIVĂ EUROPEANĂ
Pr. Dr. Cristian Muntean, în Legea Romănească, nr. 2/2003
Nicolae Iorga, ilustrul istoric al neamului românesc, surprinde în puţine cuvinte nevoia de atitudine faţă de prezent: „Toţi vorbiţi foarte frumos despre trecut, dar ce faceţi pentru ca prezentul să fie mai frumos, mai bun?”
Noua perspectivă europeană, care încearcă să niveleze culturile până la nivelul etniilor, ne provoacă la un alt tip de analiză faţă de valorile naţionale. Ele vor trebui integrate într-un context nou de valorificare a sensurilor fundamentale de exprimare a neamului, în care un loc distinct îl are credinţa.
Lumea de azi, spunea Linthand, caută mărturisitori ai credinţei şi nu apologeţi, dorind să ne facă sensibili faţă de acea parte a sufletului pe care foarte puţini dintre noi doresc s-o exploreze şi s-o valorifice într-un mod total la nivelul credinţei.
