Priveghere la Naşterea Maicii Domnului

fragment din Privegheri – Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Iată, mai greu, dar cu fervoare multă, am ajuns până în sfârşit la începutul sfârşitului prăznuirii Naşterii Maicii Domnului.

Sigur că în Scriptură nu vom găsi niciodată argumente să temeluiască o viaţă atât de frumoasă cum este cea a Maicii Domnului, aşa cum o prezintă vieţile ei, scrise fie de Sfântul Maxim Mărturisitorul, fie de Sfântul Simeon Noul Teolog, fie alte povestiri ale vieţii ei, una mai frumoasă decât cealaltă, din care trebuie să luăm cu luciditate lucrurile care sunt importante.

Dar în seara aceasta, înainte de a ne întâlni mâine în Liturghie cu Maica Domnului şi cu Naşterea ei, n-aş vrea să vă vorbesc despre Maica Domnului, ci despre aşteptarea în care stătea neamul omenesc de veacuri, pentru ca să se nască din el persoana aceasta binecuvântată.

De aceea am lăsat în mijlocul bisericii Evanghelia. N-am uitat-o, ci am lăsat-o tocmai pentru a vă arăta că aşa cum aşteaptă Evanghelia întoarcerea noastră de acasă, mâine dimineaţă – spre a fi sărutată şi pusă în Sfântul Altar, unde-i este locul, şi deschisă la vremea Liturghiei ca dintr-însa să se citească cuvântul cel viu al lui Dumnezeu -, tot astfel stăteau toate fecioarele pecetluite ale neamului lui Israel, până la o vreme, pe lângă Templu, în curţile Casei Tatălui Ceresc, pentru ca Acesta să Se milostivească şi să trimită rod pântecelui lor: Hristosul, Unsul, Mesia, Mântuitorul.

Iată dar: o aşteptare greu de purtat! E greu să aştepţi să vină de departe câte unii; iar când pleacă unii şi se duc pe lumea cealaltă, iar e grea aşteptarea întâlnirii cu ei. Ce grea aşteptare şi ce grea tensiune trebuie să fi fost în poporul acela care aştepta cu atâta dragoste pe Hristos!…

De aceea e greu de înţeles ce se întâmplă cu evreii în momentul în care Dumnezeu Se întrupează în mijlocul lor. Parcă tâmpesc. Parcă tâmpesc şi parcă-i ia diavolul şi-şi bate joc de ei. Ei, care aşteptaseră atâta amar de veacuri, mii de ani, venirea lui Hristos, când li Se arată, nu-L recunosc! Pentru că nu mai sunt atenţi la semnele pe care Dumnezeu le face prin Fiul Său Cel iubit, întru Care a binevoit. Nu sunt atenţi la pecetea fecioriei Mariei de după Naştere, nu sunt atenţi la nimic din ceea ce ne obligă Cartea aceasta înfiptă în mijlocul Bisericii ca o Cruce în mijlocul lumii, să prăznuim în cugetele noastre şi să fim atenţi până la sfârşitul veacurilor.

Când se vor revărsa mâine zorii în Biserică, şi noi nu vom fi aici pentru că încă vom mai dormi, pe geamurile mari se va strecura soarele, precum altădată în Templu se strecura Duhul Sfânt. Se va strecura peste Evanghelie lumina aceasta a unei dimineţi binecuvântate, în care o vom prăznui pe cea care, acceptând să poarte responsabilitatea Mamei lui Dumnezeu, ne-a izbăvit cu „Fie mie după cuvântul Tău în pace” din toate întoarcerile noastre de spate către Dumnezeu.

Parcă tot mai ades şi noi, creştinii, în ultima vreme, ne-am obişnuit să stăm mai mult cu spatele decât cu faţa către Dumnezeu, să ne mâncăm noi acolo ciorba noastră şi din felul doi, şi din felul trei, să râcâim pământul ca să scoatem cât mai mult, să fim atenţi mai mult la lucruri care ne impresionează şi ne interesează, uitând că, în spatele nostru, este Dumnezeul Slavei, Care ne ţine în faţă.

Dumnezeu să ne ajute să fim mai atenţi şi mai buni, şi harul lui Dumnezeu să se reverse peste noi! Amin.

Capela Spitalului nr. 3 – Sibiu, 2002

Vezi si:

• Mănăstiri cu hramul Naşterea Maicii Domnului
• Predică la Naşterea Maicii Domnului