Povestea zilei, 25.09.2009 – Darul discernământului: Rătăcirea… „celor trei”

Povestea zilei Fara comentarii

Darul discernământului: Rătăcirea… „celor trei”

Întemeietorul Frăţiei „Zoi” (Viaţa), arhimandritul Efsevios Matthopoulos, s-a dus odată în Kefallinia. Pe când mergea, văzu apropiindu-se cu paşi repezi un preot pustnic, mic de stat, care, fără nici un salut, fără a-i da bineţe, îi spuse:
– Două, două! Nu, trei!
Zicând acestea, clericul necunoscut s-a îndepărtat grăbit. Părintele Efsevios se miră foarte tare. Află apoi că cel care îi vorbise era vestitul părinte Panaghis Basias (1801-1888), care de curând (1986) fusese canonizat. Atunci a priceput că cele spuse de părintele Panaghis erau răspunsul de Dumnezeu luminat la o problemă care îl preocupa foarte tare. Părintele Panaghis Basias îi spusese că două sunt elementele din care este alcătuit omul (trup şi suflet) şi nu trei (trup, duh şi suflet), cum propovăduia Apostolos Makrakis.
Părintele Efsevios îşi văzu de drum, dând slavă lui Dumnezeu. Întâlnirea de-o clipă cu sfântul era mai de preţ decât toate discuţiile teologice, tocmai fiindcă răspunsul primit era scăldat în lumina Duhului lui Dumnezeu.
(Doi sfinţi contemporani)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006