Darul discernământului: Pustnicul fără discernământ

Un monah nevoitor era luptat cu străşnicie de demonul desfrânării. Aflându-se în această cumplită stare, s-a dus la un pustnic bătrân, căruia i-a mărturisit ispitele şi încercările prin care trecea.
Însă pustnicul nu cunoştea din proprie experienţă această ispită, aşa că nu-i putea pricepe mărimea şi felul. De aceea se revoltă foarte tare şi-i spusese monahului ispitit că nu era vrednic să poarte schima îngerească a călugărilor.
Atunci călugărul, încercat de ispita desfrânării şi deznădăjduit, hotărî să-şi lase chilia pustincească şi să se întoarcă în lume.
Însă pronia dumnezeiască nu-i îngădui să-şi îndeplinească hotărârea. Să vedem cum a lucrat pronia… Chiar atunci s-a întâlnit cu avva Apollo, om plin de discernământ şi destoinic în privinţa atacurilor celor drăceşti. Văzându-l acela tulburat şi încruntat, îl întrebă cu blândeţe:
- Încotro ai pornit-o frate? Şi de ce eşti atât de-ntristat?
Ruşinat, fratele tăcu. Însă, fiindcă avva Apollo stăruia, fu nevoit să-i mărturisească necazul ce se abătuse asupra lui:
- Sunt deznădăjduit şi descurajat de mine însumi şi voi a mă întoarce în lume.
Stătură apoi o vreme de vorbă, timp în care călugărul îi povesti avvei de-a fir a păr cum ajunsese aşa în cumpănă. Atunci avva, al cărui discernământ era deplin, îi spuse:
Nu te mira şi nu te deznădăjdui din pricina nenumăratelor ispite ce te-au năpădit. Chiar şi eu care, după cum bine vezi, am ajuns bătrân, cu păr alb, încă sunt tulburat din cale-afară de asemenea ispite. Prin urmare, nu te-ntrista tu, care eşti cu mult mai tânăr, din pricina focului cărnii ce se stinge atât prin strădaniile proprii, cât şi, mai cu seamă, cu ajutorul lui Dumnezeu.
În cele din urmă, cu învăţăturile sale cele luminate, avva reuşi să-l convingă pe călugăr să se întoarcă la chilia sa. Totodată, a voit să-i dea o lecţie şi pustnicului cel lipsit de discernământ. Prin urmare, se opri în faţa chiliei aceluia şi începu a se ruga astfel:
- Doamne, pe Tine Care îngădui ispitele spre folosul nostru, Te rog să trimiţi ispita ce-l încearcă pe-acel frate al meu, mai tânăr, asupra acestui bătrân de-aici, ca să afle acum, pe propria piele, ce n-a învăţat în atâţia ani! Asta şi ca să înveţe că trebuie să-i fie milă şi să sufere dimpreună cu toţi cei ce înfruntă felurite ispite.
Îndată ce-şi sfârşi rugăciunea, văzu un arap înfăţişându-se lângă chilie, după care arapul prinse a trage săgeţi de foc spre bătrânul putnic. În scurt timp se deschise poarta chiliei, de unde pustincul ieşi cu chipul răvăşit şi-o apucă pe cărare, îndreptându-se spre cetate! Pe-aceeaşi cărare, cu puţin timp înainte, o apucase călugărul cel tânăr! Atunci avva Apollo, grăbind spre el, îl opri, spunându-i:
- Unde-ai pornit-o părinte? Şi de ce eşti aşa tulburat?
Ruşinat foarte era bătrânul pustnic! Nu putea scoate nici un cuvânt. Nevoind să-l chinuiască, plin de iubire creştinească, după ce i-a dat o lecţie pentru a-l face ca altă dată să se poarte cu îngăduinţă şi discernământ cu cei încercaţi, aflaţi în suferinţă, avva Apollo îi zise:
- Întoarce-te în chilia ta şi îngrijeşte-te să te cunoşti pe tine însuţi şi patimile tale, să-ţi vezi adâncul şi necuprinsul propriilor slăbiciuni! Să pricepi că n-ai putut deloc să înduri ispite ca cele abătute asupra mai tânărului tău frate, ci, tulburat şi înfricoşat, ai pornit-o spre lume. Cugetă, aşadar, că ţi s-a dat ocazia să-l încurajezi pe cel mai mic ca tine, care era aprig luptat de ispite, iar tu l-ai făcut să deznădăjduiască. Tu, care n-ai putut îndura ispita, l-ai judecat aspru pe fratele tău, aruncându-l în chip necugetat spre pierzanie.
Aţi văzut, aşadar, cum avva Apollo l-a izbăvit pe fratele mai tânăr, dând totodată o lecţie şi bătrânului pustnic, îndemnându-l să se poarte cu îngăduinţă şi dragoste cu fraţii încercaţi de ispite. (Filocalia I)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006

Darul discernământului: Călugărul cu faimă rea

Avva Ammon s-a dus odată într-un loc unde vieţuia un monah a cărui nume nu era prea bun. Chiar în ziua aceea o femeie intrase în chilia sa. Aflând vecinii, s-au scandalisit foarte şi s-au adunat, cu gând să-l alunge din acel loc. Fiindcă auziseră că vestitul episcop Ammon se afla în locul acela, s-au dus la el spunându-şi păsul. Ba chiar l-au rugat să vină şi să-l pedepsească pe vinovat.
Nefericitul monah, îndată ce a aflat că sfântul vine la chilia sa dimpreună cu mulţime mare, a ascuns-o pe femeie într-un chiup [vas de lut] uriaş.
Ajungând sfântul la chilia monahului, a priceput de îndată ce se întâmplase, dar, din iubire pentru Dumnezeu, a acoperit fapta, îndreptându-l pe cel vinovat mai degrabă prin iubire, decât prin dreptate.
Prin urmare, după ce a intrat în chilia aceluia, s-a aşezat pe chiup, poruncindu-le oamenilor să caute prin chilie. Au căutat aceia mult şi bine, negăsind nimic. Atunci sfântul le spuse:
- Ce mai aveţi de zis acum? Dumnezeu să vă ierte!
Apoi, după ce s-au risipit oamenii locului, s-a ridicat de pe chiup, l-a luat de mână pe călugăr şi i-a spus:
- Frate, fii cu băgare de seamă la sufletul tău. Îngrijeşte-te de mântuirea ta.
Apoi, fără a mai spune ceva, a plecat. (Avva Ammon)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006

Darul discernământului: Evloghie şi omul ciung

Fericitul Evloghie, aprins de iubire dumnezeiască, a părăsit zarva lumii, slava, educaţia şi bogăţia şi, spre a se mântui, a urmat această cale:
A găsit în piaţa cetăţii un om ciung, fără mâini şi picioare. Cugetând la nefericirea aceluia, s-a rugat, făgăduindu-I lui Dumnezeu acestea:
- Doamne, în numele Tău, îl iau pe acest ciung să-l îngrijesc până la moarte, ca să mă mântuiesc prin această faptă a mea. Dă-mi răbdare să-l pot sluji.
Apoi s-a apropiat de omul ciung, întrebându-l:
- Vrei să te iau în chilia mea să te slujesc?
- Cu mare bucurie, răspunse acela.
L-a luat aşadar Evloghie în chilia sa şi l-a îngrijit. Îl spăla, îl hrănea, îl îmbrăca, îl îngrijea, îl întărea. Fiind îngrijit astfel, ciungul îşi îndura mai uşor situaţia, fiindu-i recunoscător lui Evloghie. După vre-o cincisprezece ani însă, stăpânit de duhul acediei, s-a răzvrătit împotriva lui Evloghie, începând să-l ponegrească şi să-l batjocorească:
- Ticălosule, nenorocitule, ai furat banii altora şi vrei să te mântuieşti, slujindu-mă pe mine!
Alteori îi poruncea:
- Vreau carne!
Îi aducea carne Fericitul Evloghie, însă acela tot nu se liniştea, ci striga înverşunat:
- Nu mă odihnesc deloc! Vreau să văd lume! Vreau să merg iar în piaţă! Du-mă de unde m-ai luat!
Deznădăjduit, Evloghie se duse la monahii ce vieţuiau în vecinătate şi le spuse:
- Nu ştiu ce să mă mai fac! Acest nenorocit m-a adus în deznădejde. Ce să fac? Să-l părăsesc? Nu-mi vine, căci am făgăduit Domnului să am grijă de el. Deşi îmi face viaţa amară, mă tem să-l părăsesc. Nu mai ştiu ce să fac.
Atunci fraţii îi spuseră:
- De vreme ce este încă în viaţă Sfântul Antonie cel Mare, ce ne întrebi pe noi? Ia-l pe ciung, du-te cu el la peştera sfântului şi cere-i sfat. Şi, orice ţi-ar spune, fă ascultare, căci Dumnezeu grăieşte prin el.
Urmându-le povaţa, îl luă pe acel nenorocit şi se duse la Sfântul Antonie. Sfântul îl salută, spunându-i pe nume, deşi nu-l mai văzuse niciodată. Apoi întrebă:
- Ce voieşti de la mine?
- Sfinte, de bună seamă, Cel ce ţi-a dezvăluit numele meu, îţi va fi desluşit şi pricina pentru care am venit să-ţi vorbesc, îi răspunse Evloghie.
- Ştiu de ce ai venit, însă mai bine spune-mi şi tu, ca să audă şi fraţii aici de faţă.
- Ei bine, găsindu-l în piaţă pe acest om ciung, am făgăduit lui Dumnezeu să-l îngrijesc ca astfel, prin el, să mă mântuiesc şi eu. Însă, fiindcă timp de cincisprezece ani mi-a pus răbdarea la mare încercare, mă bate gândul să-l lepăd. De aceea am venit la sfinţia ta. Să mă povăţuieşti ce să fac şi să te rogi pentru mine, căci mult mai pătimesc!
Atunci sfântul îi răspunse:
- Aşadar, voieşti să te lepezi de el… Totuşi, Cel ce l-a plăsmuit nu l-a lepădat. De-l vei lepăda tu, va găsi un altul, mai bun ca tine, să se îngrijească de el.
Auzind aceste cuvinte, Evloghie amuţi. Atunci sfântul se întoarse spre omul ciung şi-ncepu să-l mustre cu asprime, zicându-i:
- Nenorocitule, om nevrednic de cer şi pământ, cănd vei înceta să te împotriveşti Domnului? Nu ştii că Însuşi Hristos te slujeşte? Cum de cutezi a te impotrivi lui Hristos? Oare Evloghie nu te îngrijeşte în numele lui Hristos?
Apoi, grăindu-le amândurora, îi povăţui astfel:
- Mergeţi şi rămâneţi împreună. Dumnezeu va iconomisi pentru voi. Acum s-a abătut peste voi această ispită, fiindcă se apropie sfârşitul ostenelilor voastre şi, în curând, veţi primi cununile răbdării. Prin urmare, rămâneţi împreună ca venirea îngerului să vă afle laolaltă, la locul nevoinţei voastre.
Mişcaţi de aceste cuvinte, s-au întors la chilie, ducându-şi nevoinţa cu şi mai multă răbdare. Într-adevăr, patruzeci de zile mai târziu, Evloghie se strămută la cele veşnice. După încă trei zile, muri şi sărmanul pe care-l îngrijise. (Istoria Lausiacă)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006

Priveghere la Naşterea Maicii Domnului

fragment din Privegheri - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Iată, mai greu, dar cu fervoare multă, am ajuns până în sfârşit la începutul sfârşitului prăznuirii Naşterii Maicii Domnului.

Sigur că în Scriptură nu vom găsi niciodată argumente să temeluiască o viaţă atât de frumoasă cum este cea a Maicii Domnului, aşa cum o prezintă vieţile ei, scrise fie de Sfântul Maxim Mărturisitorul, fie de Sfântul Simeon Noul Teolog, fie alte povestiri ale vieţii ei, una mai frumoasă decât cealaltă, din care trebuie să luăm cu luciditate lucrurile care sunt importante.

Dar în seara aceasta, înainte de a ne întâlni mâine în Liturghie cu Maica Domnului şi cu Naşterea ei, n-aş vrea să vă vorbesc despre Maica Domnului, ci despre aşteptarea în care stătea neamul omenesc de veacuri, pentru ca să se nască din el persoana aceasta binecuvântată.

Citeste mai departe…

Sfinţii Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi
(7 septembrie)
Ieromonahul Amfilohie - Primul egumen al Mănăstirii Pângăraţi(+ 1570)

Rămânând Schitul Cuviosului Simeon de la Pângăraţi multă vreme fără egumen, în anul 1514, a venit de la Mănăstirea Moldoviţa un ieromonah şi dascăl învăţat, anume Amfilohie. Acesta a povăţuit Sihăstria lui Simeon timp de 52 de ani, mărind numărul călugărilor la 40 de rugători şi făcându-se tuturor părinte şi dascăl luminat şi sfânt.

Însă, neavând schitul biserică încăpătoare, s-a rugat Cuviosul Amfilohie multă vreme Sfântului Mucenic Dimitrie să-i trimită un om milostiv pentru a-l ajuta să zidească o biserică nouă din piatră. Pe la anul 1560, spune tradiţia, zăbovind domnitorul Alexandru Lăpuşneanu la Piatra Neamţ, i s-a arătat marele mucenic în vis şi i-a poruncit să zidească o biserică de piatră la Schitul lui Simeon. Aşa s-a înnoit această sihăstrie sub egumenia lui Amfilohie, luând denumirea de Mănăstirea Pângăraţi.

Apoi, ieromonahul Amfilohie, întemeind aici obşte cu înaltă viaţă duhovnicească şi lăsând bună rânduială, s-a retras la metanie, a primit îngerescul chip al schimniciei cu numele de Enoh şi, mai trăind 4 ani, a adormit cu pace în anul 1570, septembrie 7, cunoscându-şi dinainte sfârşitul.

Citeste mai departe…

Darul discernământului: Sfântul Antonie cel Mare şi vânătorul

Un vânător, văzându-l pe Sfântul Antonie cel Mare „patriarhul pustiei” (251-356), glumind cu ucenicii săi, s-a tulburat. Vrând sfântul să îl înveţe că, uneori, discernământul impune o oarecare îndepărtare de severitate, i-a spus:
-Întinde-ţi arcul!
Vânătorul l-a ascultat. Apoi sfântul i-a spus iar:
-Întinde-l şi mai mult!
Vânătorul a făcut ce i s-a spus. Atunci iar i-a zis sfântul:
-Mai întinde-l încă!
Atunci vânătorul i-a spus nemulţumit:
-Dacă-l întind şi mai mult, se va rupe.
-La fel se va întâmpla, îi spuse sfântul, şi cu fraţii aceştia, dacă se vor nevoi aspru necontenit, fără nici o oprire pentru odihnă. (Pateric)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006

VALOAREA CREDINŢEI ÎN NOUA PERSPECTIVĂ EUROPEANĂ

Pr. Dr. Cristian Muntean, în Legea Romănească, nr. 2/2003

Nicolae Iorga, ilustrul istoric al neamului românesc, surprinde în puţine cuvinte nevoia de atitudine faţă de prezent: „Toţi vorbiţi foarte frumos despre trecut, dar ce faceţi pentru ca prezentul să fie mai frumos, mai bun?”

Noua perspectivă europeană, care încearcă să niveleze culturile până la nivelul etniilor, ne provoacă la un alt tip de analiză faţă de valorile naţionale. Ele vor trebui integrate într-un context nou de valorificare a sensurilor fundamentale de exprimare a neamului, în care un loc distinct îl are credinţa.

Lumea de azi, spunea Linthand, caută mărturisitori ai credinţei şi nu apologeţi, dorind să ne facă sensibili faţă de acea parte a sufletului pe care foarte puţini dintre noi doresc s-o exploreze şi s-o valorifice într-un mod total la nivelul credinţei.

Citeste mai departe…

Ora de religie din şcolile româneşti - factor al discriminării sau mijloc şi operă culturală a spiritualităţii?!…

Mă gândeam, în aceste vremuri, la modul în care istoria este ciclică, la felul în care ea se repetă, fiindcă, iată, asistăm la pervertirea unora dintre noi cu maladia secularismului care evidenţiază ora de religie ca fiind un instrument al stressului şi al discriminării şi care, în consecinţă, invocă îndepărtarea şi înlăturarea acesteia din preajma copiilor noştri căci ar putea fi contaminaţi de duhul îndoctrinării, te pomeneşti, şi de cel al bigotismului ori al pietismului!… Şi acest fapt ar fi în opoziţie cu starea modernă a tânărului asaltat de alte discipline, ştiinţe, curente, doctrine şi instrumente ale educaţiei mai puţin creştine, cum ar fi cea a televizorului sau a calculatorului, nu?!…

Nu ştiu de ce dar de câţiva ani încoace, suntem ameninţaţi şi asaltaţi, în momentul în care se pune în discuţie schimbarea ori modificarea unei legi (dezvoltarea şi perfecţionarea ei) cu tot felul de probleme, idei, curente şi ideologii, promovate de tot de felul de pseudointelectuali - membri a, te miri ce societate civilă - care sunt deranjaţi ba de (ne)deschiderea dosarelor şi deconspirarea celor ce au colaborat cu securitatea comunistă, ba de existenţa icoanelor în şcolile româneşti, ba de problema manualelor de religie, ba de problema existenţei şi aplicării unei legi a cultelor cât se poate de strâmbă, incompletă ori imperfectă, şi mai ales, de problema discriminării şi a nedreptăţirii bieţilor homosexuali… Chiar şi problema orei şi a statutului orei de religie a mai fost desbătută şi în anii trecuţi… Ce să facem, acestea sunt, după unii, adevăratele şi singurele probleme ale României post comuniste ori post-decembriste - care, iată, de douăzeci de ani se zbate şi se străduieşte să-şi caute locul, rostul, sensul şi importanţa în noua configuraţie geopolitică şi geostrategică, în cadrul institituţiilor globalizante şi globalizatoare ale structurilor europene şi euroatlantice… Şi te pomeneşti că, potrivit unora, Biserica cu ale Ei, ar sta în calea acestor demersuri sau ar încurca pe cineva în acest sens, că vedem că unii se tot împiedică de Ea, aşa, în drumul liber… Problema este că cei care se simt ameninţaţi de influenţele orei de religie (altfel, întotdeauna binefăcătoare) sunt foarte puţini şi foarte slab argumentaţi sau fundamentaţi, dar iată, în schimb, care sunt argumentele noastre, ale celor mult mai mulţi şi dreptcredincioşi, pentru menţinerea ei acolo unde îi este locul, adică în şcoala românească:

Citeste mai departe…

Sfântului Columba şi lupta vrăjmaşilor

din viaţa Sfântului Columba din Iona (521-597)

Din când în când chiar sfântul mărturisea fiilor săi despre descoperirile pe care le avea. De pildă, într-o dimineaţă devreme l-a chemat în grabă pe Diormit, ucenicul său de chilie, şi i-a spus: „Pregăteşte repede (cele necesare) pentru slujirea Sfintei Împărtăşanii, căci astăzi e ziua de naştere a Sfântului Brendan”. La uimirea ucenicului, sfântul a mărturisit că în noaptea de dinainte văzuse în vedenie cerurile deschizându-se şi cete îngereşti coborând pentru a întâmpina sufletul cel biruitor al lui Brendan.

În acelaşi chip, altădată, când stătea împreună cu un fiu duhovnicesc, sfântul s-a luminat dintr-o dată la faţă, mărturisindu-i ucenicului că tocmai atunci vedea sufletul unei femei fiind purtat la cer de mai mulţi îngeri. La un an după această întâmplare, sfântul, fiind împreună cu acelaşi ucenic, i-a făcut acestuia o altă descoperire: „Văd un lucru minunat: iată, femeia despre care ţi-am vorbit în urmă cu un an întâlneşte acum în văzduh sufletul soţului ei şi, alături de sfinţii îngeri, începe să se lupte pentru el cu puterile cele vrăjmaşe; însă va birui, pentru că are ajutor chiar firea cea curată a omului.”

Citeste mai departe…

 Sfântului Columba şi mântuirea unui păgân bătrân

din viaţa Sfântului Columba din Iona (521-597)

Tot din vremea lucrării sale între picţi se păstrează următoarea întâmplare. Într-una din zile, în timp ce călătorea pe mare împreună cu câţiva dintre ucenicii lui, sfântul a căzut dintr-odată în uimire. După ce şi-a venit în sine le-a spus ucenicilor săi să pornească spre un ţinut mai îndepărtat, căci văzuse îngeri coborând din cer pentru a lua sufletul unui păgân bătrân, care întreaga sa viaţă se străduise să facă fapte bune şi să-şi ajute semenii. Îngerii aşteptau venirea lui Columba pentru a-l boteza pe bătrân, ca apoi să-i poată duce sufletul în Împărăţia cerurilor.

Într-adevăr, ajungând acolo şi găsindu-l pe bătrân, sfântul i-a vorbit cuvintele vieţii veşnice; iar acesta a crezut şi a primit botezul din mâna lui Columba, murind apoi cu chipul luminat şi cu sufletul plin de bucurie.

Altădată, aflându-se în pământurile Scoţiei, nişte ţărani au adus un copil la cuvios pentru a-l boteza. Pentru că niciunde în jur nu se afla apă, sfântul a îngenuncheat, s-a rugat îndelung, iar apoi a binecuvântat o stâncă din apropiere. De îndată, din stâncă a ieşit un şuvoi de apă curată, astfel că a putut să-l boteze chiar atunci pe copilaş. Apoi, Columba le-a profeţit părinţilor că în tinereţe copilul lor va trăi în păcate trupeşti, însă apoi va veni la mare pocăinţă, şi va începe să trăiască pentru Hristos, murind moarte creştinească la adânci bătrâneţi.

Citeste mai departe…