BISERICA – Trup al Iui Hristos

9:47 am Anunturi, Cristian Muntean                                                     

BISERICA – Trup al Iui Hristos

Pr. Dr. Cristian Muntean, în Legea Românească nr.1/1995

Când vorbim despre Sfânta Biserică nu putem să nu ne gândim la relaţia dintre Dumnezeu şi om ce se poate stabili în sânul ei. Ea este întemeiată de Iisus Hristos cu scopul de a-i continua lucrarea de îndumnezeire a fiinţei umane.

Biserica este prezentată ca fiind aşezământul sfânt întemeiat de Cuvântul lui Dumnezeu spre sfinţirea şi mântuirea-oamenilor, cu alte cuvinte, Biserica e locul de reală întâlnire duhovnicească şi de vieţuire tainică împreună cu Hristos.

Numirea de Biserică se dă comunităţii celor ce formează poporul lui Dumnezeu, dintre care unii vieţuiesc aici pe pământ, iar alţii triumfă în cer. Sfinţii Părinţi definesc cele două comunităţi în termeni de Biserică luptătoare, care se războieşte împotriva păcatului aici pe pământ şi cea triumfătoare, a îngerilor, drepţilor şi sfinţilor, care a triumfat în lupta împotriva răului.

Mântuitorul a întemeiat Biserica Sa pe cruce şi a făcut-o văzută a cincizecea zi după înviere – la Rusalii – când a trimis pe Duhul Sfânt în chip de limbi de foc asupra Sf. Apostoli, care prin cuvântul propovăduirii lor, au organizat prima obşte de credincioşi.

Întemeind Biserica pentru continuarea lucrării Sale mântuitoare în lume, Mântuitorul i-a dat acesteia încredinţarea şi puterea de a continua întreita Sa slujire: învăţătorească, arhierească şi împărătească, propovăduind, în cadrul ei, adevărul Evangheliei neschimbat şi nealterat; curăţind de păcate şi sfinţind pe credincioşi prin Sfintele Taine, conducându-i pe calea dobândirii vieţii veşnice.

De ce este nevoie de continuitatea întreitei slujiri? Ne-o răspund chiar Sf. Părinţi care definesc omul după chipul celor trei slujiri ale lui Hristos lăsându-ne chiar explicaţii suplimentare: împărat – datorită stăpânirii patimilor, preot – pentru a-şi jertfi trupul şi profet – datorită cunoaşterii marilor mistere.

La această statură suntem chemaţi să ajungem fiecare din noi, după vrednicie şi stăruinţă. Iar locul în care se formează, creşte şi se dezvoltă această statură este Sfânta Biserică.

Pentru a-i înţelege importanţa în viaţa creştinului ar fi suficient să amintim cuvintele categorice ale Sf. Ciprian: „Extra eclesiam nulla sallus” (în afară de biserică nu există mântuire) sau să facem apel la Pateric şi Sf. Tradiţie ce ne spun că la Judecata de Apoi ni se vor număra până şi paşii pe care i-am făcut spre Biserică. Deci nu poţi intra în comuniune cu Hristos cel veşnic decât în măsura în care te împărtăşeşti din potirul Jertfei Sale, prin Sfintele Taine şi în cadrul binecuvântat al Sfintei Biserici.

Puteţi constata că nu mă opresc nici la instituţia bisericească şi nici măcar la Biserică din perspectiva comunităţii credincioşilor, ci încerc să văd în Biserică trăirea în comuniune cu Sfânta Treime – iubirea integrală – acea participare omenească la „viaţa” lui Dumnezeu având în vedere că Biserica este extensiune a vieţii divine în persoanele umane, făcută posibilă prin moartea şi Învierea lui Hristos.

Esenţa tainică, dumnezeiască şi omenească a Bisericii, teandria ei, îşi are temeiul în Sfânta Treime. Biserica este un organism teandric în care viaţa umană se naşte cu cea divină imitând-o pe aceasta după modelul arătat de Fiul lui Dumnezeu.

Descoperirea dumnezeiască ne arată că Mântuitorul este capul Bisericii iar Biserica este trupul Lui. Această afirmaţie îşi găseşte temei scripturistic în epistola Sf. Apostol Pavel către Efeseni: „Şi pe toate I le-a supus sub picioare şi pe El L-a dat peste toate Cap – Bisericii care este trupul Său, plinătatea Celui ce pe toate întru toţi le plineşte” (Efeseni 1; 22-23).

Trupul lui Hristos este semnul văzut al mântuirii noastre, adică al întrupării Fiului lui Dumnezeu. Biserica a luat naştere prin întruparea lui Hristos, prin Patima şi Învierea Sa, şi-şi prelungeşte această stare de întrupare prin neîntrerupta prezenţă a lui Hristos în sânul ei şi prin lucrarea Sfântului Duh în mădularele ei, convinşi de cuvintele Domnului: „nici porţile iadului nu o vor birui pe ea” (Mt. 16, 18).

Totuşi, ar putea apărea întrebarea: Hristos trebuie să stea în Biserică sau în lume? Mulţi teologi au încercat să dea un răspuns cât mai complet, eu însă, îl voi parafraza aici pe cunoscutul teolog rus din exil Paul Evdokimov. După el, nu poate fi vorba de a adapta Biserica la mentalitatea lumească, ci de a o adapta la Adevărul divin, la Gândul lui Dumnezeu despre lumea aceasta. Dacă Hristos trimite Biserica în istorie este pentru ca aceasta să facă – din diferitele ceasuri ale istoriei – locuri ale prezenţei Sale; astfel toată lumea trăieşte actualitatea divină în actualitatea umană.

„Dumnezeu – spune Evdokimov – nu este mai îndepărtat de epoca noastră decât în alte vremuri, prezenţa Lui este efectiv perceptibilă în orice întâlnire inter-umană care intersectează Biserica, pentru că zideşte în felul ei, statura omului desăvârşit”.

Biserica este trupul lui Hristos, iar Hristos ne cheamă să trecem de la întrupările simbolice la realitatea de netăgăduit a Evangheliei.

Hristos se jertfeşte continuu în Sfânta Biserică prin însuşi trupul şi Sângele Său. El este o prezenţă vie şi lucrătoare continuă în sufletele celor ce-L primesc cu bucurie şi evlavie.

Primiţi-L pe Hristos ca mâncare şi băutură şi umblaţi apoi în lume ca adevărate temple pline de Duh Sfânt în dragoste nemăsurată de aproapele.

Lasa un comentariu

Comentariul tau

Nota: Nu trimiteti comentariul de mai multe ori. Toate comentarile sunt moderate. Vor aparea dupa aprobarea administratorului.

Poti folosi si tagurile acestea: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>