Stareţul şi neguţătorul

Odată, stareţul Mănăstirii Vâşegorsk, Antonie, dimpreună cu un neguţător, s-au dus la Sfântul Serafim din Sarov (1759-1833). La un moment dat, Sfântul Serafim i-a spus stareţului să aştepte puţin şi a prins a vorbi cu neguţătorul. După ce l-a mustrat pentru păcatele sale, i-a spus:
– Toate întristările şi necazurile abătute asupra ta sunt urmările vieţii tale păcătoase. Leapădă-te de ea şi îngrijeşte-te să te îndrepţi!
Vorbea cu atâta căldură, încât neguţătorul şi stareţul au fost mişcaţi până la lacrimi. Încheind, îi spuse neguţătorului:
– Să posteşti aici la mănăstire şi să te împărtăşeşti! Dacă te pocăieşti cu adevărat, Domnul îţi va dărui şi ţie bogată mila Sa.
Neguţătorul a bătut metanie înaintea sfântului, i-a mulţumit pentru poveţe, i-a făgăduit că le va urma întru totul, după care a ieşit înlăcrimat din chilia Sfântului Serafim. Atunci, stareţul i-a spus sfântului:
– Părinte, sufletul oamenilor vă este cunoscut ca o carte deschisă, ca un chip dinaintea oglinzii. Am băgat de seamă că, fără ca el să vă spună ceva, fără să-i ascultaţi necazurile şi problemele, sfinţia voastră i le-aţi spus pe toate.
Şi, fiindcă sfântul continua să tacă, zise iar:
– Îmi dau seama că aveţi cugetul atât de curat, încât nimic din inima aproapelui nu vă este necunoscut.
– Nu vorbi aşa, creştine, spuse sfântul, pecetluind cu mâna sa gura negustorului. Inima omului este deschisă doar Domnului. Şi cunoscător al tuturor inimilor numai Unul Dumnezeu este.
Atunci staretul îl întrebă iar:
– Atunci, părinte, cum de-aţi ştiut să-i spuneţi neguţătorului cele ce-i erau de trebuinţă, fără să-l întrebaţi chiar nimic?
– Acest om – îl lămuri sfântul – a venit la mine ca rob al lui Dumnezeu. Iar eu, Serafim păcătosul, aşa cuget, că sunt cu adevărat un păcătos rob al lui Dumnezeu. Prin urmare, întotdeauna când cineva îmi cere ceva de folos, eu îi spun ce-mi porunceşte Domnul. Primul gând care-mi vine, socotesc că e voia lui Dumnezeu, şi-l spun celui ce mă întreabă. Uneori însă, sunt situaţii când nu recurg la voia lui Dumnezeu, ci la raţiunea mea, fiindcă astfel mi se pare a fi mai potrivit. Când fac astfel, greşesc de fiece dată.
Sfârşind Sfântul Serafim aceste cuvinte folositoare, pe care ni le-a transmis însuşi stareţul Mănăstirii Vâşegorsk, spuse:
– Ca fierul pe nicovală, aşa m-am lăsat şi eu în voia Domnului Dumnezeului nostru. Şi ce-I place Lui, aceea făptuiesc şi eu. De-aceea, mi-am tăiat voia cu totul. Şi ce porunceşte El, aceea spun celorlalţi.
(Sfântul Serafim din Sarov)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006