Păcatele robilor

Într-o după-amiază, tânărul arhonte Epifanie l-a rugat pe Sfântul Andrei să înnopteze în casa lui. În cele din urmă l-a convins şi sfântul i-a făcut pe plac.
Când s-a-ntunecat de-a binelea, robii lui Epifanie au încetat lucrul, adunându-se în jurul lui, ca de obicei, căci ţineau foarte mult la el şi nutreau un mare respect pentru stăpânul lor. Cum stăteau ei aşa în picioare, cu mâinile încrucişate, le-a poruncit să şadă.
Fericitul Andrei, care avea darul străvederii, le-a văzut faptele şi slăbiciunile. Ca să-i cuminţească, s-a aşezat şi el şi-a-nceput să povestească o istorioară cu tâlc. Şi, pe ce povestea, robii se înroşeau de ruşine… Unii se făceau mici de frică, tremurând pentru păcatele lor, în timp ce alţii, nemaisuportând aşa ruşine, se ridicau şi plecau. Prin simpla povestire a unei istorioare cu tâlc, sfântul Andrei a mustrat aspru păcatele robilor, păcate pe care le-a vădit desluşit, spunând cum şi în ce loc le făptuiseră.
- Pentru mine spune toate astea! zise un rob.
- Ai văzut? Nemaivăzute lucruri! Ai văzut cum acest om sărman mi-a descoperit toate păcatele? întreba un altul.
- Credeţi-mă, fraţilor, spunea alt rob, mi-a vădit toate tainele inimii.
După aceea, tulburaţi şi speriaţi, s-au ridicat mustrându-se pe sine şi, după ce s-au plecat înaintea lui Epifanie, s-au dus la culcare.
(Sfântul Andrei)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006

Întâlnire cu un avar

Altă dată, Sfântul Andrei se apropie de un om pe care-l urmărea atent, cu privire mustrătoare. Acela, dându-şi seama că este privit, întrebă mânios:
- Ce te holbezi la mine, nebunule? Ia cară-te de-aici!
Atunci sfântul îi spuse:
- Pe umărul tău drept stă demonul avariţiei. E asemeni unei maimuţe care te ţine, nefericitul de tine, legat cu-o funie, ca pe-un urs. Ia dă-mi un taler.
- Nu am, îi răspunse acela supărat.
- Împietrit suflet! îi spuse iar sfântul. Ai luat de-acasă şapte taleri. Cu unul ai cumpărat legume şi cu-altul linte. Aşa că mai ai în pungă cinci taleri.
Zicând aceasta, plecă în fugă. Avarul rămase împietrit de uimire, căci toate câte i le spusese sfântul erau adevărate.
(Sfântul Andrei)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006

Tinerii tâlhari

Doi tineri au intrat într-o cârciumă şi s-au aşezat la masă.
Din întâmplare, se afla în acel loc şi de Dumnezeu purtătorul Sfânt Andrei, cel nebun pentru Hristos. Cu ajutorul luminii celei dumnezeieşti, sfântul cunoştea toate păcatele pe care le făcuseră cei doi, aşa că începu să-i mustre. Ca să-i facă să se cuminţească, începu să facă tot felul de lucruri ciudate, iar cei ce se aflau de faţă se distrau copios, privindu-l. La un moment dat, sfântul întinse mâna, apucă pâinea unuia dintre tâlhari şi începu să o mănânce. Acela, înfuriat, îi spuse:
- De ce nu te potoleşti, măi îndrăcitule? De ce, cu-atâta neruşinare apuci lucruri ce nu-ţi aparţin?
- Tu eşti acela care ia lucruri ce nu-i aparţin, îi răspunse sfântul. Şi, de parcă nu ţi-au fost de-ajuns câte-ai furat până acum, te-ai gândit să-l prăduieşti şi pe Simeon.
Şi, în timp ce-i spunea acestea, îi trase o palmă zdravănă; atât de zdravănă, că aceluia îi ţiuiră urechile! Atunci hoţul îşi pricepu greşeala şi nu mai cuteză nici să-i răspundă, nici să protesteze. Totuşi, era foarte mirat, spunându-şi în sinea lui: „Ciudat lucru! Cum de ştie acest nebun toate câte-am făcut până în acest ceas?”
Între timp, sfântul îl pocni şi pe celălalt hoţ, zicându-i:
- Şi tu, necugetate, nu te ruşinezi să-ţi îndestulezi pântecele din ce-ai furat?
Speriat, tânărul tâlhar a început să se dezvinovăţească, dar sfântul i-a spus:
- Crede ce-ţi spun: dacă vei continua să furi, vei fi stăpânit de demoni!
(Sfântul Andrei)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006

Sfântul Efrem şi Sfântul Vasile cel Mare

Sfântul Efrem Sirul (306-373) se duse odată în Cezareea Cappadociei şi, într-o biserică, îl văzu pe Sfântul Vasile cel Mare propovăduind lumii.
Având darul străvederii, a văzut atunci un porumbel strălucitor ce şedea pe umărul drept al Sfântului Vasile, spunându-i ce să propovăduiască.
În clipa aceea, porumbelul strălucitor l-a înştiinţat pe Sfântul Vasile de faptul că Sfântul Efrem se afla şi el în biserică.
(Laudă la Sfântul Efrem)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006

Timpul ca dimensiune a vieţii Bisericii

Pr. Dr. Cristian Muntean, în Potirul nr.2/1996

Viaţa omului se scurge în timp într-un interval cuprins între naştere şi moarte.

Spaţiul timpului este cadrul firesc al vieţii omului de o dimensiune existenţială.

Mircea Eliade acorda timpului un loc aparte în lucrarea sa: „Sacrul şi profanul”, dezvoltând problematica timpului pe două coordonate: timp sacru şi timp profan. Timpul sacru este un timp al sărbătorilor, sacru prin însăţi natura lui. Orice sărbătoare religioasă este de fapt o comemorare, o actualizare în prezent a unui eveniment sacru ce a avut loc într-un trecut mitic, (on arhi - la început). În sărbătoare se regăseşte - după Eliade - prima apariţie a Timpului sacru, aşa cum s-a produs ea „ab origine” în „illo tempore”. Timpul profan rămâne în înţelegerea unei durate temporale lipsită de semnificaţie religioasă.

Din această perspectivă pe care o deschide Eliade putem conchide că viaţa creştinului se desfăşoară între aceste două feluri de timp, în care cel dintâi are particularitatea unui timp circular, reversibil şi recuperabil, în care ne reintegrăm periodic prin intermediul actelor de cult.

Citeste mai departe…

Smerenia de a fi român

Postfaţă la cartea Costel Busuioc, postfaţă scrisă de Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula 

E aproape imposibil să scriu despre un om care m-a făcut să plâng de bucurie. Desigur că pentru oamenii dedaţi la distracţii permanente sau elevări perpetue numele lui Costel Busuioc le va fi trecut numai pe la ureche. Mie mi-a trecut prin inimă. M-a obligat să-mi aduc aminte de toţi românii care, cu dinţii strânşi, hrăniţi de himere pentru a-şi birui sărăcia, au luat drumul unui exil al cărui sfârşit nu poate fi întrevăzut dintru început. Am trăit  printre ei, le-am ascultat durerile şi biruinţele, i-am văzut plecând din ţară şi revenind. Oricât de bine ajunseseră, masca de bucurie pe care o atârnaseră de faţa lor la despărţirea de rude cădea la vederea graniţei cu Ungaria, dincolo de care erau toate celelalte graniţe, dincolo de care era „acasă printre străini”.

Nici nu mai ştiu ce m-a făcut să urmăresc ştirile vremii, pentru că mai întâi Costel Busuioc a fost pentru români o ştire. Candid ca un personaj bun din poveştile copilăriei, cu nume amirosind a dar dumnezeiesc, din ştire a început să crească omul. Nu bănuiam nicicum dramele şi jovialitatea pe care mi le-au descoperit cartea aceasta de interviuri cu prietenul nostru Romeo Petraşciuc. Dar în cuminţenia soţiei sale, a copiilor, în bunul simţ din gesturi şi priviri am descoperit că Dumnezeu încă ne iubeşte, ridicând dintre noi câte un fir de busuioc, discret şi fremătând de mireasma cerului. Apoi a fost biruinţa. O să credeţi că e puţin lucru ce i s-a întâmplat. Luaţi şi citiţi. Veţi înţelege de unde vine forţa acestei candori care a topit un public format în mare parte din oameni care se depărtaseră constant de România şi de români, care doar în drama terorii de la Madrid ori a câte unui atentat cu bombă ori la bunul simţ european îşi mai aducea aminte de virtuţile care ne leagă ca popoare, ca fii ai lui Dumnezeu.

Citeste mai departe…

Turneul Klaus Kenneth

Actualizat: 29.10.2009

Între 16 octombrie - 8 noiembrie 2009, Klaus Kenneth, autorul volumului Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului, va fi în România, pentru un turneu de conferinţe şi prezentare a cărţii.

În această perioadă, Klaus Kenneth va putea fi întâlnit în oraşele:

Timişoara
-      Luni, 19 octombrie: Casa de Cultură a Tineretului, ora 18:00

Arad
-      Marţi, 20 octombrie: Sala Moise Nicoară (fostul Liceu Ioan Slavici), ora 18:00

Oradea
-      Miercuri, 21 octombrie (locaţia şi ora urmează a fi stabilite) - Anulată

Cluj
-      Marţi, 27 octombrie (Biserica Studentilor din Campusul Universitar, ora 19)

Alba Iulia
-      Joi, 29 octombrie (locaţia şi ora urmează a fi stabilite)
-      Miercuri, 28 octombrie, Aula Facultăţii de Teologie, ora: 18:00

Deva
-      Joi, 29 octombrie, Casa de Cultură, Sala Liviu Oros (Sala Mică), ora: 18:00

Sibiu
-      Luni, 2 noiembrie, Aula Facultăţii de Teologie Andrei Şaguna, ora: 18:00 19:00

Citeste mai departe…

Darul străvederii: Avva Ioan şi ereticul

Ucenicul avvei Ioan Savaitul, Teodor, a venit odată la chilia bătrânului său dimpreună cu un sectant. Au bătut la uşă şi, după ce părintele le-a deschis, au bătut metanie. Apoi Teodor l-a rugat să le dea binecuvântarea sa.
- Pe tine te binecuvântez, nu însă şi pe el, răspunse avva Ioan.
- Te rog mult, binecuvântează-l şi pe el, se rugă Teodor.
- Nu-l binecuvântez, fiindcă este eretic, răspunse avva Ioan, care-l vedea pe acela pentru prima dată. Îl voi binecuvânta, doar dacă se leapădă de erezie şi se-ntoarce la Biserică.
Mult s-a mai mirat sectantul acela de darul străvederii pe care-l avea avva Ioan, făgăduind că se va întoarce la Biserică în scurt timp.
(Viaţa Sfântului Ioan Sihastrul)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006

Darul străvederii: Preotul Evloghie

Preotul Evloghie primise atât de mult har de la Dumnezeu, încât cunoştea starea sufletească a călugărilor ce veneau la el să se împărtăşească. De aceea, de multe ori, îi oprea de la aceasta, spunându-le:
- Cum de cutezaţi să vă apropiaţi de Sfintele Taine, fără a avea conştiinţa curată? Tu ai venit aici cu gânduri necurate. Iar tu ai venit, gândind în sinea ta că, dinaintea Sfintelor Taine, nu este nici o deosebire între cel drept şi cel păcătos. Iar tu, spuse altuia, te îndoieşti de puterea sfinţitoare a Sfintelor Taine. Îndepărtaţi-vă, aşadar, de Sfintele Taine şi pocăiţi-vă în adâncul sufletelor voastre ca să vi se ierte păcatele! Abia atunci veţi fi vrednici, cu adevărat, să vă împărtăşiţi.
(Istoria Lausiacă)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006

Darul străvederii: Avva Iulian şi avva Simeon

Avva Iulian Stâlpnicul, într-un ceas cu totul nepotrivit, porunci ucenicilor săi să ardă tămâie. Nedumeriţi, aceia l-au întrebat de ce le cerea să o facă. Atunci avva Iulian le răspunse:
- Fratele nostru, Sfântul Simeon Stâlpnicul, a adormit în Domnul, lovit de trăsnet. Chiar acum îi văd sufletul urcându-se la ceruri, plin de pace şi bucurie.
Trebuie să spunem că cei doi stâlpnici se aflau la o distanţă de aproape patruzeci de kilometri, unul de celălalt!
(Limonar)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006