Îndoielile călugărului

Într-o după-amiază, părintele Dorotei, călugăr la Optina, s-a dus la chilia stareţului Ambrozie. A aşteptat multă vreme la uşa chiliei, însă stareţul nu se arăta. Atâta a aşteptat, că l-a apucat noaptea stând aşa. Se făcuse aproape ora zece. În mintea părintelui Dorotei au prins a încolţi tot felul de gânduri urâte. Îşi spunea în sinea sa: „Toţi îl socotesc sfânt pe acest stareţ. Da’ ce sfinţenie o mai fi şi asta, de te face să stai şi s-aşepţi atâtea ceasuri! Din pricina asta, mai apoi, eşti nevoit să lipseşti de la slujba de seară. Tot stând târziu, nu te vei mai trezi la timp dimineaţă, aşa că vei pierde şi utrenia. Şi pentru toate astea păcatul este în întregime al stareţului.”
Chiar când cugeta toate acestea, se auzi vocea stareţului:
– Acum! Acum! Stai aşa, că vin acum!
Îndată ce ieşi din chilie, se îndreptă spre părintele Dorotei. După ce-l binecuvântă, îl trase uşor de barbă, îl lovi uşurel pe obraz şi-i spuse:
– Sunt maici care aşteaptă de o lună să îmi vorbească, aşa că au fost nevoite să aştepte în casa de oaspeţi. Sunt femei ce au făcut o mie de verste(unitate de masură rusească pentru distanţă, egala cu 1067m) ca să vină până aici. Totuşi, au răbdare şi-aşteaptă cuminţi. De aceea, cu ele trebuie să vorbesc mai întâi, ca să le dau drumul. De multe ori, din pricina lor, sunt nevoit să refuz să-i primesc pe fraţii de aici. Crede-mă, îmi este cu neputinţă să fac totul. Acum, ce zici? Tot eu voi avea păcatul pentru toate?
După această minunată întâmplare, părintele Dorotei n-a mai pus niciodată la îndoială sfinţenia stareţului Ambrozie! Şi nici nu l-a mai socotit vinovat, din pricina întârzierii cu care îl primea!
De atunci, chiar dacă se întâmpla să plece de la chilia stareţului fără să fi apucat a-l vedea, tot se simţea bucuros şi împăcat.
(Stareţul Ambrozie)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006