Povestea zilei, 05-11-2009 – “Vera şi stareţul Ambrozie”

5:28 pm Povestea zilei                                                     

Vera şi stareţul Ambrozie

Două fete dintr-o familie bogată, de vază, deşi erau surori, erau foarte diferite ca fire. Una era cucernică şi paşnică, pe când cealaltă, Vera, era egoistă şi neastâmpărată. Vera, ori de câte ori sora sa o ruga să meargă împreună la Optina, la stareţul Ambrozie, refuza cu încăpăţânare.
Socotea că nu se cădea ca o tânără ca ea, aristocrată şi, pe deasupra, studentă la Universitatea din Moscova, să viziteze un bătrân jalnic, numindu-l totodată pe părintele Ambrozie „făţarnic şi amăgitor de oameni”.
Odată însă, spre a-şi dovedi superioritatea, a primit să-i facă pe plac surorii ei, hotărând, aşadar, să o însoţească la Optina. Cum mergeau ele spre mănăstire, mereu găsea de spus ceva ironic celor ce îl respectau foarte mult pe stareţul Ambrozie.
Pe lângă toate acestea, tânăra mai aflase un lucru care i se părea „cumplit”. Şi anume faptul că, atunci când stareţul ieşea să-i binecuvânteze pe creştini, aceştia îngenuncheau în faţa lui. Lucrul acesta o enerva foarte tare.
– Eu, spunea fata, nici nu se pune problema să îngenunchez vreodată! Eu să îndur asemenea umilinţă?! Niciodată!
Într-adevăr, când apăru bătrânul stareţ, toţi cei de faţă îngenuncheară cu evlavie. Doar Vera stătea în picioare, chiar lângă uşă. Când s-a deschis uşa, Vera a rămas pitită după ea. Stareţul însă, s-a întors spre ea şi, văzând-o în picioare, a întrebat pe un ton glumeţ:
– Ce uriaş se află aici?
Şi, fără a pregeta, se apropie de tânăra fată, spunând:
– A, e Vera, care a venit să-l vadă pe bătrânul cel jalnic!
Aceste cuvinte neaşteptate, cu rima lor amuzantă (în originalul neogrec apare un joc de cuvinte intraductibil în limba română – n. tr.) au umplut-o pe fată de admiraţie şi de ruşine totodată! Pe de o parte se minuna de puterea stareţului de înţelegere şi de cunoaştere a cugetelor oamenilor, iar pe de altă parte nu ştia cum să-şi mai ascundă ruşinea. Niciodată nu şi-ar fi închipuit că i s-ar fi putut întâmpla aşa ceva. Oricum, de atunci a început să-l respecte profund pe stareţul Ambrozie.
Plecând de la Optina s-a gândit să ia cu ea portretul stareţului, portret sub formă de iconiţă pe care îl putea cumpăra de la pangarul mănăstirii, de unde îl cumpărau de binecuvântare aproape toţi închinătorii. Când a ajuns acolo şi-a întrebat cât costă, i-au spus că numai douăzeci de copeici. Fiindcă se aştepta să i se ceară o sumă mult mai mare, tânăra şi-a spus în sinea ei: „Doamne Dumnezeule, atât de puţin! Şi eu care eram gata să plătesc chiar ruble. Cât de ieftin e batuşca!”
În aceeaşi zi urma să mai aibă parte de încă o surpriză. În timp ce stareţul îi binecuvânta pe toţi cei de faţă, când trecu pe lângă ea, stareţul îşi puse uşor mâna pe capul ei şi spuse:
– Cât de ieftin e batuşca! Cât de ieftin! Auzind acestea, fata era cât pe ce să-şi piardă
firea.
„Vezi bine, îşi spunea în sinea ei, îmi cunoaşte toate gândurile!”
După câţiva ani, Vera s-a călugărit la Mănăstirea Samortino – mănăstirea de maici a stareţului Ambrozie – şi, adeseori, povestea aceste minunate întâmplări, de care îşi amintea neîncetat.
(Stareţul Ambrozie)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul Străvederii

Lasa un comentariu

Comentariul tau

Nota: Nu trimiteti comentariul de mai multe ori. Toate comentarile sunt moderate. Vor aparea dupa aprobarea administratorului.

Poti folosi si tagurile acestea: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>