Prinosul neprimit

Uneori Biserica Prorocului Elisei, unde slujea părintele Nikolaos Planas (1851-1932) se umplea de lume. Printre cei veniţi la biserică se aflau unii oameni cu totul necunoscuţi. Odată, când se adunase foarte multă lume, se apropie de părintele Nikolaos Planas o femeie necunoscută, care venise la el pentru prima dată să-i dea un prinos pentru Sfânta Liturghie. După ce a privit-o bine, părintele Nikolaos i-a spus:
- Nu-l pot primi.
- De ce? a întrebat femeia nedumerită.
- Fiindcă trăieşti necununată! i-a răspuns părintele hotărât.
Atunci a priceput femeia ce mare păcat făptuia şi a-nceput să plângă amarnic.
- Ce să-ţi fac? o întrebă iar părintele. Plâng şi eu dimpreună cu tine. Prinosul însă tot nu ţi-l pot primi, dacă nu-ţi îndrepţi viaţa.
(Părintele Nikolaos Planas)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul Străvederii

Klaus Kenneth - autorul cartii Doua milioane kilometri în căutarea Adevărului la emisiunea “Flori de pateric” (TV Eveniment, Sibiu) din 1 noiembrie, 2009, realizator pr. Constantin Oprea.

Vezi si:

• Conferinta Klaus Kenneth - 27.10.2009 - Cluj Napoca
• Conferinta Klaus Kenneth - 20.10.2009 - Arad
• Turneul Klaus Kenneth
• Carte pentru suflet - Klaus Kenneth “2 milioane de kilometri in cautarea adevarului”
• Klaus Kenneth - Douã milioane de kilometri în cãutarea adevãrului
• Klaus Kenneth, “Doua milioane de kilometri in cautarea adevarului”, scurta recenzie
• Klaus Kenneth, “Doua milioane de kilometri in cautarea adevarului”
• Klaus Kenneth, Conferinte in Romania

Femeia necredincioasă

Odată Sfântul Ioan de Kronstadt a fost chemat în casa unor creştini să facă un paraclis. Imediat ce-a intrat în casă, fără a saluta pe nimeni, s-a îndreptat hotărât spre una dintre odăi, unde se retrăsese o femeie necredincioasă care nu voia să stea la paraclis. A început să-i vorbească şi numai după ce-a făcut-o să-şi schimbe gândul, a făcut paraclisul.
(Sfântul Ioan de Kronstadt)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul Străvederii

Profesorul Alexandrov

Odată profesorul A. I. Alexandrov a întârziat la paraclisul pe care-l slujea Sfântul Ioan de Kronstadt (1829-1908), într-o casă din oraşul Kazan. Prin urmare, nevoind să se vadă că întârziase şi gândindu-se că ar putea trece neobservat, s-a oprit în odaia alăturată. Când cei de faţă au sărutat crucea, batuşca, întorcându-se spre uşa în spatele căreia stătea Alexandrov, a strigat:
- De ce nu vine profesorul?
Atunci a ieşit Alexandrov de după uşă, iar sfântul l-a întrebat:
- Vă temeţi cumva de cruce? De ce? De ce, dacă în curând dumneavoastră înşivă o veţi da altora să o sărute?
Într-adevăr, spusele sfântului s-au adeverit, căci profesorul a fost tuns monah. Apoi a devenit rector al Academiei de Teologie din Kazan şi episcop. De arunci a crezut neîncetat în puterea duhovnicească a Sfântului Ioan.
(Sfântul Ioan de Kronstadt)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul Străvederii

ASPECTUL SINERGIEI DINTRE OM ŞI DUMNEZEU

Pr. Dr. Cristian Muntean, Buna Vestire nr. 7-8/1994

Termenul de sinerghia exprimă acţiunea de colaborare sau de conlucrare. În teologia ortodoxă acest termen încearcă să demonstreze colaborarea omului cu Dumnezeu în actul mântuirii sau, mai precis, conlucrarea activă a voinţei omeneşti cu harul. În actul mântuirii plecăm întotdeauna de la Dumnezeu, în care suntem datori să vedem iubirea Lui faţă de lume. Sinergia stă tocmai în această iubire, prin care Dumnezeu a coborât printre noi şi ne-a chemat la dobândirea „firii celei veşnice”. Dumnezeu însuşi este iubire şi aceasta este condiţia esenţială a deschiderii divinului spre uman. Sinergia este calea prin care Dumnezeu poate intra în inimile noastre şi puntea prin care noi urcăm la El. (Ioan Bria)

În şi prin Hristos se realizează legătura obiectivă dintre Dumnezeu şi oameni. El se reia contactul cu divinul, iar în persoana Lui putem vedea prototipul sinergiei, pentru că în ea omul şi Dumnezeu sunt uniţi ipostatic. Omul poate participa la dumnezeire în baza întrupării lui Hristos. Prin El, Dumnezeu a intrat în cadrul omenescului ca persoană. Posibilitatea apropierii umanului de divin stă în coborârea pe care Dumnezeu a iniţiat-o faţă de noi.

Factorul omenesc atrage după sine şi un aspect subiectiv prin care poate fi explicată sinergia. Sf. Grigorie de Nissa o arată că omul se bucură de anumite virtuţi fiinţiale care-1 fac demn de a fi colaborator şi copărtaş al lui Dumnezeu. Sf. Părinţi descopereau această calitate a lui în caracterul său de chip al lui Dumnezeu, caracter ce-i conferă demnitatea de a răspunde chemării divine. Cerul cheamă întotdeauna, şi în această chemare se presupune şi răspunsul. Sinergia nu este decât o întrepătrundere de chemări şi răspunsuri divine şi umane. (Ioan Bria)

Citeste mai departe…

Despre Relaţia Dintre Raţiune şi Credinţă
în Teologia Sfântului Vasile Cel Mare

Omilia 22 către tineri
Autoritatea Sfântului Vasile în recomandările făcute celor tineri

Atitudinea şi gândirea Sfântului Vasile cel Mare faţă de relaţia  culturii profane cu învăţătura creştină reprezintă temeiuri semnificative în conturarea unei poziţii echilibrate şi înţelepte în această problematică deosebit de complexă. În acest domeniu, Sfântul Vasile cel Mare s-a remarcat prin poziţia sa de mijloc, evitând poziţiile extreme şi reducţioniste. El depăşeşte atitudinea unor autori creştini care polarizau într-o manieră categorică relaţia dintre creştinism şi cultura profană, opunându-le categoric. Totodată, Sfântul Vasile cel Mare nu încearcă nici o formulă de acomodare sau justificare a Revelaţiei prin învăţătura exclusiv omenească.

În contextul actual al unei societăţi dominată de puterea informaţiei, structurarea unei relaţii oneste între învăţătura creştină şi cultură, între teologie şi ştiinţă reprezintă o exigenţă importantă a cercetării teologice. Astfel teologia răspunde unei nevoi concrete, unor frământări efective ale lumii contemporane. Evitarea unor confuzii şi a unor tendinţe sincretiste în relaţia dintre teologie şi cultură, prin cultivarea unei conştiinţe a dialogului structurată cu discernământ, reprezintă un răspuns echilibrat şi constructiv în această problematică.

În acest sens, poziţia Sfântului Vasile cel Mare cuprinde repere semnificative şi de mare actualitate, inclusiv pentru lumea contemporană. Autoritatea Sfântului Vasile în recomandările făcute celor tineri este dată de instruirea sa de excepţie în cultura profană dublată şi transfigurată de experienţa sa duhovnicească şi eclesială. Sfântul Vasile cel Mare nu recomandă sfaturi gratuite, detaşate de experienţa sa de viaţă. Puterea şi revelaţia atitudinii exprimate de marele sfânt capadocian provin din asumarea cu maturitate a încercărilor vieţii.

Citeste mai departe…

Respectul faţă de părinţi

Andreas Megaloghenis din Neohori, Kefallinia, era cam nervos în tinereţe. Într-o zi, neputând îndura mustrarea mamei sale, s-a mâniat pe ea şi a lovit-o! Apoi, lăsând-o să plângă, a ieşit din casă. Apoi a încălecat pe cal şi-a pornit-o spre Lixouri.
O dată ajuns lângă un pod, s-a întâlnit cu Sfântul Panaghis Basias. Descălecând, a bătut metanie înaintea sfântului, spunându-i:
- Închinăciune, sfinte părinte!
Atunci sfântul, în loc să-i primească închinăciunea, îi spuse:
- Gândeşte-te la maica ta! La maica ta să te gândeşti! Blestemată este mâna celui ce o ridică asupra părinţilor săi! Nu te duce la Lixouri! Ci, întorcându-te acasă, cere iertare maicii tale şi numai după ce te va fi iertat, să te duci la Lixouri.
Andreas rămase mut de uimire. Îl admira pe acel om sfânt, fiind totodată întristat pentru fapta sa cea rea. Pocăit, s-a întors la Neohori unde a aflat-o pe maica sa plângând nemângâiată. Povestindu-i ce i se întâmplase, i-a cerut iertare. Ea însă, fiind foarte tulburată, nu voia să-l ierte. Astfel, Andreas a fost nevoit să aştepte trei zile! Abia atunci, luând binecuvântare de la maica sa, a pornit-o din nou spre Lixouri.
Mergând pe drum, s-a întâlnit iar cu sfântul şi i-a spus:
- Sfinte părinte, iertaţi-mă!
Atunci sfântul l-a binecuvântat, zicându-i:
- Binecuvântat este Dumnezeu! Altă dată să n-o mai necăjeşti pe mama ta!
(Doi sfinţi contemporani)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul Străvederii

Vera şi stareţul Ambrozie

Două fete dintr-o familie bogată, de vază, deşi erau surori, erau foarte diferite ca fire. Una era cucernică şi paşnică, pe când cealaltă, Vera, era egoistă şi neastâmpărată. Vera, ori de câte ori sora sa o ruga să meargă împreună la Optina, la stareţul Ambrozie, refuza cu încăpăţânare.
Socotea că nu se cădea ca o tânără ca ea, aristocrată şi, pe deasupra, studentă la Universitatea din Moscova, să viziteze un bătrân jalnic, numindu-l totodată pe părintele Ambrozie „făţarnic şi amăgitor de oameni”.
Odată însă, spre a-şi dovedi superioritatea, a primit să-i facă pe plac surorii ei, hotărând, aşadar, să o însoţească la Optina. Cum mergeau ele spre mănăstire, mereu găsea de spus ceva ironic celor ce îl respectau foarte mult pe stareţul Ambrozie.
Pe lângă toate acestea, tânăra mai aflase un lucru care i se părea „cumplit”. Şi anume faptul că, atunci când stareţul ieşea să-i binecuvânteze pe creştini, aceştia îngenuncheau în faţa lui. Lucrul acesta o enerva foarte tare.
- Eu, spunea fata, nici nu se pune problema să îngenunchez vreodată! Eu să îndur asemenea umilinţă?! Niciodată!
Într-adevăr, când apăru bătrânul stareţ, toţi cei de faţă îngenuncheară cu evlavie. Doar Vera stătea în picioare, chiar lângă uşă. Când s-a deschis uşa, Vera a rămas pitită după ea. Stareţul însă, s-a întors spre ea şi, văzând-o în picioare, a întrebat pe un ton glumeţ:
- Ce uriaş se află aici?
Şi, fără a pregeta, se apropie de tânăra fată, spunând:
- A, e Vera, care a venit să-l vadă pe bătrânul cel jalnic!
Aceste cuvinte neaşteptate, cu rima lor amuzantă (în originalul neogrec apare un joc de cuvinte intraductibil în limba română - n. tr.) au umplut-o pe fată de admiraţie şi de ruşine totodată! Pe de o parte se minuna de puterea stareţului de înţelegere şi de cunoaştere a cugetelor oamenilor, iar pe de altă parte nu ştia cum să-şi mai ascundă ruşinea. Niciodată nu şi-ar fi închipuit că i s-ar fi putut întâmpla aşa ceva. Oricum, de atunci a început să-l respecte profund pe stareţul Ambrozie.
Plecând de la Optina s-a gândit să ia cu ea portretul stareţului, portret sub formă de iconiţă pe care îl putea cumpăra de la pangarul mănăstirii, de unde îl cumpărau de binecuvântare aproape toţi închinătorii. Când a ajuns acolo şi-a întrebat cât costă, i-au spus că numai douăzeci de copeici. Fiindcă se aştepta să i se ceară o sumă mult mai mare, tânăra şi-a spus în sinea ei: „Doamne Dumnezeule, atât de puţin! Şi eu care eram gata să plătesc chiar ruble. Cât de ieftin e batuşca!”
În aceeaşi zi urma să mai aibă parte de încă o surpriză. În timp ce stareţul îi binecuvânta pe toţi cei de faţă, când trecu pe lângă ea, stareţul îşi puse uşor mâna pe capul ei şi spuse:
- Cât de ieftin e batuşca! Cât de ieftin! Auzind acestea, fata era cât pe ce să-şi piardă
firea.
„Vezi bine, îşi spunea în sinea ei, îmi cunoaşte toate gândurile!”
După câţiva ani, Vera s-a călugărit la Mănăstirea Samortino - mănăstirea de maici a stareţului Ambrozie - şi, adeseori, povestea aceste minunate întâmplări, de care îşi amintea neîncetat.
(Stareţul Ambrozie)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul Străvederii

Îndoielile călugărului

Într-o după-amiază, părintele Dorotei, călugăr la Optina, s-a dus la chilia stareţului Ambrozie. A aşteptat multă vreme la uşa chiliei, însă stareţul nu se arăta. Atâta a aşteptat, că l-a apucat noaptea stând aşa. Se făcuse aproape ora zece. În mintea părintelui Dorotei au prins a încolţi tot felul de gânduri urâte. Îşi spunea în sinea sa: „Toţi îl socotesc sfânt pe acest stareţ. Da’ ce sfinţenie o mai fi şi asta, de te face să stai şi s-aşepţi atâtea ceasuri! Din pricina asta, mai apoi, eşti nevoit să lipseşti de la slujba de seară. Tot stând târziu, nu te vei mai trezi la timp dimineaţă, aşa că vei pierde şi utrenia. Şi pentru toate astea păcatul este în întregime al stareţului.”
Chiar când cugeta toate acestea, se auzi vocea stareţului:
- Acum! Acum! Stai aşa, că vin acum!
Îndată ce ieşi din chilie, se îndreptă spre părintele Dorotei. După ce-l binecuvântă, îl trase uşor de barbă, îl lovi uşurel pe obraz şi-i spuse:
- Sunt maici care aşteaptă de o lună să îmi vorbească, aşa că au fost nevoite să aştepte în casa de oaspeţi. Sunt femei ce au făcut o mie de verste(unitate de masură rusească pentru distanţă, egala cu 1067m) ca să vină până aici. Totuşi, au răbdare şi-aşteaptă cuminţi. De aceea, cu ele trebuie să vorbesc mai întâi, ca să le dau drumul. De multe ori, din pricina lor, sunt nevoit să refuz să-i primesc pe fraţii de aici. Crede-mă, îmi este cu neputinţă să fac totul. Acum, ce zici? Tot eu voi avea păcatul pentru toate?
După această minunată întâmplare, părintele Dorotei n-a mai pus niciodată la îndoială sfinţenia stareţului Ambrozie! Şi nici nu l-a mai socotit vinovat, din pricina întârzierii cu care îl primea!
De atunci, chiar dacă se întâmpla să plece de la chilia stareţului fără să fi apucat a-l vedea, tot se simţea bucuros şi împăcat.
(Stareţul Ambrozie)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006

Cei doi răufăcători

Un meşter a pus în biserica centrului monahal rusesc de la Optina un iconostas nou. După ce sfârşi cu iconostasul, se pregătea să plece, însă stareţul Ambrozie (1812-1891) a văzut cu ochii duhovniceşti o vedenie cumplită: într-o pădure, chiar lângă drum, stăteau doi oameni înarmaţi cu cuţite. Erau amândoi foşti ucenici ai meşterului acela. Desigur, ştiau că se întorcea având cu el o însemnată sumă de bani, aşa că îl aşteptau să treacă prin acel loc, având de gând să-l tâlhărească.
Chiar când se pregătea să plece, salutându-l pe stareţ, acesta din urmă îl invită să vină iar la el a doua zi de dimineaţă, să bea împreună un ceai. Atunci meşterul, deşi se grăbea să se-ntoarcă acasă, nu a îndrăznit să refuze invitaţia. Dimineaţa, când s-au întâlnit, stareţul l-a chemat iar după-amiaza. Iar după-amiaza l-a invitat să mai treacă pe la el şi a doua zi dimineaţa. În felul acesta şi-a amânat plecarea cu vreo trei zile!
La început s-a întristat, socotind că prea mult întârzia în acel loc. Totuşi, când a aflat că trei zile şi trei nopţi stătuseră cei doi acolo, aşteptându-l să-l prăduiască, tare s-a mai bucurat.
(Stareţul Ambrozie)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006