Nicolai Moliaev

Nicolai Chirilovici Moliaev căzu la pat, grav bolnav, în anul 1822. De aceea o trimise pe soţia lui la Sfântul Serafim din Sarov, să-i ceară binecuvântare şi să-l întrebe dacă se va însănătoşi sau nu.
Odată ajunsă la mănăstire, soţia lui Nicolai văzu în faţa chiliei sfântului o mulţime mare de oameni, aşteptând să intre la Sfântul Serafim. Unii dintre ei chiar i-au spus că stareţul nu primeşte pe nimeni. Femeia însă nu le-a dat ascultare, ci a trecut prin mulţime, ajungând chiar în faţa uşii chiliei sfântului.
Deodată uşa se deschise şi în prag se ivi Sfântul Serafim care, fără să bage în seamă mulţimea de oameni ce aştepta de multă vreme, o chemă pe femeie la el, spunându-i:
- Agripina, fiica mea, vino repede, căci trebuie să te întorci acasă cât mai degrabă!
Până să apuce ea să răspundă ceva, sfântul Serafim îi dădu aghiasmă, anafura, vin roşu şi puţin zahăr, zicându-i:
- Acum du-le repede soţului tău!
Apoi i-a dat să sărute crucea mare de fier pe care o purta la gât, spunându-i:
- Iată, fiica mea! La început îmi părea grea tare această cruce, dar acum o port cu multă bucurie. Du-te, aşadar, şi aminteşte-ţi mereu de povara mea. Şi iartă-mă!…
Zicând acestea o binecuvântă, după care intră în chilie, fără să mai primească pe nimeni.
Când ajunse Agripina acasă, îşi găsi soţul gata să-şi dea ultima suflare. Atunci şi-a adus aminte de crucea stareţului şi şi-a dat seama că vorbele sale se refereau la faptul că avea să rămână văduvă. Şi, deşi bolnavul nu mai putea vorbi deloc, după ce gustă din darurile Sfântului Serafim, izbuti să spună:
- Iartă-mă, sfinte părinte! Ştiu că îţi primesc binecuvântarea pentru ultima dată.
Apoi şi-a binecuvântat copiii, şi-a cerut iertare de la soţia lui, după care sufletul, împăcat, i s-a strămutat la cele veşnice.
(Sfântul Serafim din Sarov)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul înaintevederii