Povestea zilei, 18-12-2009 - “Viitoarea stareţă”

Povestea zilei Fara comentarii

Viitoarea stareţă

O locuitoare din Lixouri avea patru fete. Trebuie spus că soţul femeii era din cale-afară de năzuros. Necontenit o ocăra pe biata femeie că-i născuse doar fete, aşa că, din pricina aceasta, era tare necăjită.
Într-o bună zi, s-a gândit să se ducă la Sfântul Panaghis Basias să-i ceară binecuvântare. A pornit, aşadar, spre el, împreună cu cele patru fete ale sale. Pe cea mică a împodobit-o, punându-i în păr o fundă frumoasă. O dată ajunse la Biserica Sfântul Gherasimos, văzură că în faţa casei sale deja se adunase norod mult ce-şi aştepta rândul să-i vorbească sfântului. Când îi veni şi ei rândul, femeia îşi duse fetele înaintea sfântului, spunându-i:
- Părinte, ţi-am adus fetele să mi le binecuvântezi.
Binecuvântând-o pe prima, Sfântul Panaghis zise:
- Binecuvântată fie femeia lui Dionysios! Celei de-a doua îi spuse:
- Binecuvântată fie femeia lui Gheorghios!
Celei de-a treia îi zise:
- Binecuvântată fie femeia lui Spyros! Astfel, sfântul le proroci fetelor numele viitorilor lor soţi.
Pe cea de-a patra însă n-o binecuvântă. Femeia, care până atunci fusese bucuroasă de ce auzise, începu a se nelinişti. Se gândea că poate această fată va muri înainte de vreme. De aceea, îl rugă pe Sfântul Panaghis să o binecuvânteze şi pe ea. Sfântul însă nu-i făcu pe plac. Atunci, tulburată, mama fetelor îl întrebă:
- Părinte, oare va muri înainte de vreme această copilă şi de-aceea nu o binecuvântezi?
Atunci părintele îngenunche în faţa fetiţei şi-i spuse:
- Binecuvântează-mă, amma!
Auzind şi văzând femeia acestea, se spăimântă şi mai tare, nepricepând ce însemnau. Atunci sfântul, luând fundiţa din părul copilei, îi spuse:
- Tu n-ai nevoie de aşa ceva, stareţă din Lepedes!
Într-adevăr, întocmai cum prorocise sfântul, peste multă vreme, cele trei surori mai mari se căsătoriră cu bărbaţi, ale căror nume erau tocmai cele profeţite de sfântul, iar mezina deveni stareţă a Sfintei Mănăstiri din Lepedes, cu numele de Evghenia.
(Sfântul Panaghis Basias)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul înaintevederii