TAINA CRĂCIUNULUI

Pr. Dr. Cristian Muntean, Buna Vestire nr. 12/1995

Taina Crăciunului marchează un moment central în istoria mântuirii - Întruparea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Măria spre izbăvirea neamurilor. În taina Întrupării se află întreaga realitate transfigurată în iubire, pentru că esenţa acestei iubiri stă în chipul Tatălui ce-Şi jertfeşte Fiul spre mântuirea noastră. Hristos se naşte în Betleem din iubire, pentru a se jertfi din aceeaşi iubire pe Golgota. De fapt, naşterea lui Hristos este prima înviere, momentul în care istoria îşi împarte existenţa în două părţi: „până la Hristos” şi „de la Hristos”.

Această „împărtăşire” deschide pentru creştin calea raiului, deschide porţile cerului, făcând ca îngerii şi oamenii să cânte împreună. Şi unde pot cânta mai bine decât în colindele noastre? Ele revarsă asupra credincioşilor întreaga spiritualitate a unui popor vitregit în faţa atâtor năvăliri. În colinde, poporul nu recunoştea numai prezenţa hristică ci-şi vedea soarta, şi-o asuma cu înţelepciunea şi credinţa că Dumnezeu se va milostivi şi de soarta sa.

Colindele pentru noi nu sunt numai admirabile lecţii de istorie a mântuirii ci şi lecţii de istorie a neamului. Ele ne marchează ca popor creştin, descoperindu-ne valorile documentar-istorice cu care împodobesc ethosul românesc.

Colindele de Crăciun oglindesc, înainte de toate, viaţa sufletească a strămoşilor noştri. În vremurile primare, Tradiţia aminteşte de aceste cântări cu multă dragoste, precizând că multe dintre ele erau cântate de creştini în casele lor.

Din acele vremi, Taina Crăciunului aducea cu ea o mulţime de cântece-colinde, pe care străbunii le învăţau după auz, din tată-n fiu. Unele cuvinte, mai ales cele străine de limbile dacă şi romană, „s-au schimbat, uneori mai multe s-au contopit într-un cuvânt, pe care poporul le notează fără a le înţelege” (Sabin Drăgoi).

Astfel, cuvintele „Halleluiah Domine”, după ce au ajuns să fie „Aleluia Doamne”, mai apoi, treptat, „s-au schimonosit” în „Hai lerui da lerui Doamne”, Hoilerenda Domnului, sau Hai Lerui Domne, sau Lerui ler şi în alte forme (Gheorghe Şoima).

Chiar dacă am da la o parte numeroase variante, totuşi am rămâne plăcut uimiţi de numărul mare al temelor şi întâmplărilor depănate în colinde. Chiar întâmplărilor biblice poporul le dă o interpretare ce ţine mai mult de creaţia folclorică, depăşind adevărul biblic. Vasile Bologa, în lucrarea sa „Colinde poporale din Ardeal”, întăreşte afirmaţia cu un exemplu elocvent: Astfel, pentru a naşte, Fecioara Măria se duce mai întâi „în ţariştea cailor”. Dar „nu s-a putut hodini, / De rosura cailor, / Sunetul potcoavelor”. De aceea „ea cu greu i-a blăstămat: /Roadeţi voi cai cât îţi roade / Şi voi saţ să nu aveţi / Până-n ziua de Ispas / Şi-atuncia numa un ceas”. Nici în locul unde se găseau oile nu poate naşte „De rosura oilor, / De zbieratul mieilor… Şi s-o luat si s-o dus / În ieslele boilor, / Boii roaseră cât roase Şi-ncepură a rumega Şi frumos a se culca / Maica Sfântă hodinea Pe Domnul Sfânt îl năştea”.

Sabin Drăgoi în lucrarea sa „303 colinele” aminteşte de o altă întâmplare, cea a florilor de grâu, vin şi mir ce se întreceau în laude, neştiind care e cea mai folositoare. Dumnezeu le împacă, spunând: „Că voi îmi sunteţi / Una ca şi alta”: „Floarea grâului, / Drag trupuşorul meu; / Floarea vinului, / Drag sângele meu; / Floarea mirului, / Drag sudoarea mea”. Aceste elemente prefigurează nu numai Sfintele Patimi ci şi Jertfa nesângeroasă a Mântuitorului Hristos pentru mântuirea noastră.

Credinciosul vede în aceste flori frumuseţea nemărginită a Sfintei Euharistii sau a Mirungerii, ce veghează la buna rânduială sufletească a celor ce au conştiinţa vieţii veşnice.

Pentru fiecare dintre noi colindele aduc în Crăciun o regăsire cu întreaga operă de mântuire, dar nu numai a lumii ci şi a neamului.

Naşterea Domnului ne readuce în suflet frumuseţea şi puritatea copilăriei şi acele simţăminte care, trăite atunci, lasă urme de neuitat de-a lungul întregii vieţi.

Taina Crăciunului aduce omului speranţa, ne redă starea de puritate şi ne face mai buni. Ne dă încredere că putem să ne regăsim chiar dacă ne-am pierdut sau că putem să ne curăţim chiar dacă ne-am întinat în păcate.

Să primim cu bucurie sufletească Taina Crăciunului. Prin această taină înţelegem că Hristos se naşte ca să ne facă altfel, să ne spună că suntem fraţi, să ne înveţe să fim mai buni, să ne schimbe. Aceasta este de fapt marea taină a Crăciunului.

Simţind că Mântuitorul vine pentru noi, aducându-ne bucuria intrării în casa inimilor noastre, să-L primim ca pe un oaspete drag, cu cântare aleasă.

„Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, întru oameni bună învoire!”