Academicianul Marinos Gheroulanos

Pe când era încă tânăr, Ioannis Gheroulanos se îmbolnăvi foarte grav, chinuindu-se groaznic din pricina bolii sale. Negăsind nici un leac în Grecia, hotărî să-şi încerce norocul în străinătate, aşa că porni să facă o călătorie dificilă şi costisitoare. Dar şi acolo fu dezamăgit de răspunsul doctorilor. Deznădăjduit, le spuse alor săi părerea doctorilor şi se întoarse la Lixouri, unde se gândea să-şi petreacă restul vieţii. De mare întristare fură cuprinşi şi el, şi ai săi.
Tocmai zilele acelea, trecu pe la el ruda sa. Sfântul Panaghis Basias, care-i propuse sa se căsătorească cu o nepoată de-a sa, rudă mai îndepărată, o fată bună şi smerită, pe nume Thiresia. Atunci loannis i-a spus în ce stare jalnică se afla, ce răspuns îi dăduseră doctorii şi-i zise încheind:
- Vere, eu mor şi tu vrei sa mă însori? Sfântul îi răspunse:
- Ba n-o să mori deloc! Chiar eu te voi cununa şi vei avea şi copii.
Aşa a şi fost. În scurt timp, loannis s-a căsătorit cu Thiresia, fiind cununată de Sfântul
Panaghis.
Într-adevăr, tinerii proaspăt căsătoriţi au fost dăruiţi şi cu copii, dintre care unul a fost Marinos Gheroulanos.. Se spune că la naşterea lui Marinos, sfântul s-a aplecat asupra leagănului pruncului, l-a binecuvântat şi a prorocit acestea: - Acesta va fi om mare, mare de tot!
Sigur că părinţii voiau ca sfântul să le binecuvânteze şi ceilalţi copii, aşa că l-au rugat să-i binecuvânteze şi pe aceia. Sfântul i-a binecuvântat, dar a spus, arătând spre Marinos:
- Totuşi, doar acesta va fi mare.
Ajuns la maturitate, foarte credinciosul Marinos a devenit unul dintre cei mai mari doctori din vremea sa, ajungând profesor la Facultatea de Medicină şi membru al Academiei din Atena.
(Sfântul Panaghis Basias)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul înaintevederii

POSTUL BUCURIEI

Pr. Dr. Cristian Muntean,

Postul este expresia liturgică şi simbolică a caracterului pregătitor al Bisericii (Al. Schmeman). Este „expresie liturgică” pentru că aminteşte creştinului legătura sa cu Dumnezeu şi nevoia lui de a deveni „trup liturgic” încărcat de bogăţia Duhului Sfânt. Şi este „expresie simbolică” pentru că adânceşte în conştiinţa creştinului starea de asceză atât de necesară îndumnezeirii.

Aproape toate credinţele lumii acordă un loc aparte postului deşi îl practică din diferite motive şi sub diferite forme. Chiar multe dintre aşa-zisele „formaţiuni creştine” de azi găsesc în post o multitudine de sensuri; alţii, cum ar fi budiştii sau brahmanii, şi-au făcut din el chiar o regulă de viaţă.

Citeste mai departe…

Pr. Nicolae Bobeş (parohia Mihai Viteazu II Sibiu) si pr. Constantin Oprea (realizator) la emisiunea “Flori de pateric” (TV Eveniment, Sibiu) din 15 noiembrie, 2009.

Viitoarea stareţă

O locuitoare din Lixouri avea patru fete. Trebuie spus că soţul femeii era din cale-afară de năzuros. Necontenit o ocăra pe biata femeie că-i născuse doar fete, aşa că, din pricina aceasta, era tare necăjită.
Într-o bună zi, s-a gândit să se ducă la Sfântul Panaghis Basias să-i ceară binecuvântare. A pornit, aşadar, spre el, împreună cu cele patru fete ale sale. Pe cea mică a împodobit-o, punându-i în păr o fundă frumoasă. O dată ajunse la Biserica Sfântul Gherasimos, văzură că în faţa casei sale deja se adunase norod mult ce-şi aştepta rândul să-i vorbească sfântului. Când îi veni şi ei rândul, femeia îşi duse fetele înaintea sfântului, spunându-i:
- Părinte, ţi-am adus fetele să mi le binecuvântezi.
Binecuvântând-o pe prima, Sfântul Panaghis zise:
- Binecuvântată fie femeia lui Dionysios! Celei de-a doua îi spuse:
- Binecuvântată fie femeia lui Gheorghios!
Celei de-a treia îi zise:
- Binecuvântată fie femeia lui Spyros! Astfel, sfântul le proroci fetelor numele viitorilor lor soţi.
Pe cea de-a patra însă n-o binecuvântă. Femeia, care până atunci fusese bucuroasă de ce auzise, începu a se nelinişti. Se gândea că poate această fată va muri înainte de vreme. De aceea, îl rugă pe Sfântul Panaghis să o binecuvânteze şi pe ea. Sfântul însă nu-i făcu pe plac. Atunci, tulburată, mama fetelor îl întrebă:
- Părinte, oare va muri înainte de vreme această copilă şi de-aceea nu o binecuvântezi?
Atunci părintele îngenunche în faţa fetiţei şi-i spuse:
- Binecuvântează-mă, amma!
Auzind şi văzând femeia acestea, se spăimântă şi mai tare, nepricepând ce însemnau. Atunci sfântul, luând fundiţa din părul copilei, îi spuse:
- Tu n-ai nevoie de aşa ceva, stareţă din Lepedes!
Într-adevăr, întocmai cum prorocise sfântul, peste multă vreme, cele trei surori mai mari se căsătoriră cu bărbaţi, ale căror nume erau tocmai cele profeţite de sfântul, iar mezina deveni stareţă a Sfintei Mănăstiri din Lepedes, cu numele de Evghenia.
(Sfântul Panaghis Basias)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul înaintevederii

Iubirea de oameni a Sfântului Panaghis

Sfântul Panaghis (Panait) Basias era vestit pentru marea sa iubire de oameni. Neostenit se vădea în a face bine tuturor. În binefacerile sale era iscusit, arătându-se viteaz, tocmai datorită curajului pe care-l dobândise prin viaţa sa desăvârşită. Obişnuia să intre în câte o prăvălie şi, deschizând casa cu bani, lua ce sumă voia, pe care, desigur, o dădea apoi săracilor. După care pleca…
Neguţătorii şi proprietarii magazinelor îl priveau amuţiţi, fără să zică nici pâs, tocmai fiindcă ştiau care era destinaţia banilor. Se spune că odată un brutar nu i-a îngăduit să ia bani. Din pricina aceasta, pâinea dospită nu a crescut, până când, dându-şi seama de greşeala făcută, acela nu i-a cerut iertare sfântului.
Odată săracul părinte Theodoros Kondomihalos se găsea într-o situaţie tare grea. Soţia sa urma să nască, însă nu avea banii trebuincioşi naşterii. Îndată ce-a aflat aceasta, Sfântul Panaghis s-a dus la băcănia lui Gherasimos Moraitis, a deschis în faţa tuturor un sertar ascuns, unde acesta îşi ţinea banii, a găsit şase taleri mexicani şi i-a luat. Apoi a ieşit afară, unde s-a întâlnit cu părintele Theodoros căruia i-a dat banii, spunându-i că soţia îi va naşte gemeni.
Apoi preotul a intrat în aceeaşi băcănie, vrând să cumpere ceva cărbuni să-şi încălzească micuţa casă. În momentul în care îi dădu băcanului un taler, acela-l recunoscu şi-i spuse că nu îi pare rău după banii pe care-i luase sfântul de la el, însă că era întristat, din pricină că Sfântul Panaghis îi prorocise că va muri curând, sfătuindu-l să se spovedească şi să se împărtăşească.
Având deplină încredere în cuvintele sfântului, se pregăti cum se cuvine de obştescul sfârşit şi, aşa cum i se profeţise, după treisprezece zile se strămută la cele veşnice.
Demn de reţinut este faptul că sfântul Panaghis Basias îmbina darul înainte-vederii cu binefacerile materiale şi duhovniceşti. Astfel, de multe ori a lucrat întru preîntâmpinarea unor rele morale sau fizice.
Într-o noapte ploioasă, se întâlni cu un om ce era gata să făptuiască un păcat. Văzându-l, Sfântul Panaghis îl opri pe cale şi-i spuse:
- Păcătosule! Unde te duci, păcătosule? Întoarce-te degrabă la casa ta.
Altă dată, dădu buzna în casa lui Gherasimos Boros şi-i ceru un pistol pe care omul îl avea încărcat în casă. Stăpânii nu i-l dădură, temându-se ca nu cumva să se vatăme. După câteva zile, pe când Gherasimos voia să scoată gloanţele din pistol, acesta se descarcă, iar el, grav rănit, fu nevoit să-şi amputeze mâna. Atunci au priceput ai săi pricina pentru care Sfântul Panaghis le ceruse pistolul atât de stăruitor.
(Doi sfinţi contemporani)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul înaintevederii

Războiul Crimeii

Anul 1854 a fost an de cumplite dureri şi mari tulburări pentru Rusia. Fiindcă a provocat Imperiul Otoman, acum îşi jelea necazul prin care trecuse. Căci Rusia îi înfruntă nu numai pe turci, ci şi pe englezi şi francezi, adică o nespus de numeroasă oaste duşmană. Iar peninsula Crimeii a fost locul unde s-au dat aprige bătălii. Sevastopolul era supus unui asediu necruţător. În aceste condiţii, viitorul se arăta destul de întunecat.
În asemenea momente dificile, ţarii Rusiei alergau mereu la sfinţii stareţi, după cum odinioară regii Israelului alergau la prorocii lor. Cum spuneam, în aceste vremuri de cumpănă, o corabie pe care se îmbarcaseră ofiţeri din armata ţarului Nicolae I, se ducea să ceară sfat şi ajutor oamenilor lui Dumnezeu.
Îndreptându-se spre Muntele Athos, corabia ancoră la Sfânta Mănăstire Dionysioiu. Călătorii veniţi din îndepărtata Rusie voiau să-i vorbească părintelui Ilarion, iar ţelul ofiţerilor ţarului era să afle în ce parte va înclina cumpăna războiului.
Bătrânul duhovnic, fiu al smereniei, nu voia să fie cinstit de aceştia ca proroc. Ei însă, cunoscând puterea duhovnicească a acestui bărbat îndumnezeit, n-au cedat. Şi, pe ce părintele şovăia a le da răspunsul aşteptat, aceia se rugau de el şi mai fierbinte. Trei zile stătu corabia ţarului ancorată în micuţul port al mănăstirii. După aceste trei zile, părintele Ilarion se îndură de ei. Luă în mână mătăniile şi, întorcându-se spre Domnul Dumnezeu, Stăpânul vremilor şi-al veacurilor, îl rugă să-l lumineze să dea răspuns drept ofiţerilor ruşi. În cele din urmă, le spuse acestea:
- Mult va fi încercată maica Rusie. Ce-i drept, va fi biruită, însă nu va pierde nimic din teritoriul actual.
Acesta a fost mesajul transmis ţarului cu privire la felul în care urma să se sfârşească războiul Crimeii (1854-1855). Viitorul a adeverit pe deplin profeţia ascetului atonit!
(Sava Duhovnicul)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul înaintevederii

Părintele Ilarion şi ucenicul

Duhovnicul vestitului părinte Sava Duhovnicul, părintele Ilarion Ivireanul, era o extraordinară personalitate duhovnicească. În patria sa,când îi spovedea pe împăraţii Georgiei, purta -conform protocolului - o mantie bogată, împodobită cu rubine, mărgăritare şi şapte sute cincizeci de diamante.
Având o fire foarte ascetică, părintele Ilarion a părăsit palatul regal şi, în anul 1843, s-a închis în chilia pustnicească a Sfântului Iacob Adelfotheos, la trei sferturi de oră de Sfânta Mănăstire Dionysiou.
Ioannis Remoundos, tânăr student la Universitatea din Andros, veni împreună cu fratele său Gheorghios, să se călugărească la Sfânta Mănăstire Dionysiou. După ce-au stat câteva zile la mănăstire, pe el l-au primit să rămână acolo,iar pe fratele lui l-au trimis să caute altă mănăstire unde să se călugărească. A doua zi după această dureroasă despărţire, Ioannis, ducându-se cu o treabă la fierăstrăul cu apă din pădure, s-a gândit să treacă pe la părintele Ilarion, să-l cunoască şi să-i ceară binecuvântare pentru noua viaţă pe care voia să o înceapă.
- Vino, fiule, auzi o voce chemându-l, în timp ce se apropia de chilia aflată în acel loc pustiu. Era părintele Ilarion ce stătea chiar în faţa uşii.
După ce-şi dădură bineţe, părintele îi spuse:
- Fii răbdător, fiule! Rabdă şi fă ascultare! Şi, mai cu seamă, nu te întrista din pricină că te-ai despărţit de fratele tău, căci astăzi se va închinovia la Sfânta Mănăstire Xenofon şi, după un timp, va ajunge chiar egumen.
Auzind aceste cuvinte, tânărul ucenic rămase uimit de aşa lucruri ciudate. I se părea că înainte-i stătea unul dintre prorocii de demult. Atunci părintele îi zise:
- Vino acum, fiule, să te închini la Sfântul Iacov! Fă trei metanii şi sărută-i sfânta icoană!
Apoi, bătându-l pe umăr cu părintească iubire, îi spuse:
- Să-l iubeşti şi să ai evlavie la apostolul al cărui nume îl porţi. El îţi va fi cel mai tare apărător.
- Dar, cuvioase părinte, pe mine nu mă cheamă Iacov.
- Ai dreptate, fiule, numele tău e Ioannis, dar te vei numi Iakovos (Iacob). Iar cele ce ţi-am spus acum nimănui să nu le împărtăşeşti până nu vei fi tuns monah.
Trebuie să spunem în încheiere că, atunci când părintele Ioannis a luat numele de Iacov, părintele Ilarion nu risca să cadă în păcatul slavei deşarte, fiindcă cei adormiţi nu sunt atinşi de asemenea păcate. De bună seamă, şi fratele său a devenit stareţ la Sfânta Mănăstire Xenofon, întocmai cum îi spusese părintele Ilarion.
(Sava Duhovnicul)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul înaintevederii

Neguţătorii din Viazem

Foarte impresionantă este şi următoarea întâmplare, din care se vede limpede darul înaintevederii pe care-l avea stareţul Ambrozie de la Optina. Vom relata această întâmplare, întocmai cum ne-a povestit-o Barbara Terehovskaia, călugăriţă la Sfânta Mănăstire din Belevsk.
„Părintele Ambrozie şi-a dat seama că, în discuţiile cu el, nu aveam deplină încredere în spusele sale. Le socoteam cuvinte obişnuite,fără a crede că sunt cuvinte izvorâte din lumina cea dumnezeiască. Într-o zi au venit la Optina nişte oameni din Moscova care, la întoarcere, urmau să treacă pe la Sfânta Mănăstire Tihonovskaia.
- Du-te si tu, îmi zise stareţul, ca maică.
- Dar, batuşca, ce să fac acolo? N-am nici o treabă. Şi-apoi, să mă-ntorc singură înapoi?
- Du-te, stărui el, că s-or găsi nişte oameni care să te-nsoţească pe drumul de întoarcere. Aşteaptă acolo trei oameni din Viazem. Şi tare mai vor să vină la mine, dar n-are cine-i conduce încoace. Prin urmare, tu le vei fi călăuză.
- Ei bine, i-am răspuns, atunci să le scrieţi un bilet în care să le cereţi să mă ia sub ocrotirea lor.
- Ce bilet să le scriu? Află că nu-i cunosc şi nu i-am văzut niciodată.
Eu eram foarte nedumerită auzindu-i cuvintele. Oare cum era cu putinţă, mă întrebam în sinea mea, ca un muritor de rând să ştie cu precizie ce se va petrece la o distanţă de şaizeci şi cinci de verste!
A doua zi mă aflam la arhondaricul Sfintei Mănăstiri Tihonovksaia şi plângeam. La un moment dat, trecu pe-acolo părintele Nicolae, arhondarul, care mă întrebă de ce plâng.
- Cum să nu plâng, i-am răspuns, dacă nici un pelerin, nici o trăsură nu se îndreaptă spre Optina? Cum mă voi întoarce?
- Nu te nelinişti, îmi spuse părintele Nicolae, sunt destui închinători. Unii se îndreaptă spre Optina şi aşteaptă să vină trăsura din satul vecin.
Atunci mi-am adus aminte de spusele stareţului Ambrozie şi am întrebat:
- Ce oameni sunt aceşti închinători?
- Neguţători, răspunse arhondarul.
- Şi de unde-s de loc?
- Din apropiere. Din Viazem.
- Sunt mulţi? Cinci-şase?
- Nu. Sunt doar trei.
Am rămas mută de uimire! Toate acestea adevereau întru totul spusele stareţului Ambrozie. Minunate lucruri! A doua zi i-am călăuzit pe cei trei neguţători la Optina. Când le-am desluşit din ce pricină călătoream împreună, au rămas şi ei uimiţi.
- Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrările Tale, răspunseră neguţătorii.
De-acum, dorinţa lor de a-i vorbi stareţului Ambrozie era şi mai mare. Nu mai aveau răbdare şi de-abia aşteptau s-ajungă trăsura în faţa chiliei stareţului. De-atunci n-am mai cutezat a pune la îndoială nici o povaţă, nici un gând şi nici un cuvânt al acestui sfânt bătrân. Căci mă încredinţasem că toate cuvintele sale erau inspirate de Harul Sfântului Duh ce se sălăşluise în el.”
(Stareţul Ambrozie)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul înaintevederii

Cinstirea Sfintei Cruci

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr. 2/1994

Privită din perspectiva Învierii, Sf. Cruce ne apare ca martor al Patimilor lui Hristos pentru ca noi să dobândim viaţa veşnică, deci - Învierea.

Ne propunem ca în cele ce urmează să argumentăm pe bază scripturistică necesitatea cinstirii Sf. Cruci, pentru a veni în ajutorul credincioşilor şi a-i face să înţeleagă rostul Crucii pentru viaţa noastră, care nu Se altceva decât o. cale spre mântuire.

În Sf. Scriptură cuvântul - Cruce - are două sensuri:

a) un înţeles spiritual;

b)un înţeles material.

Sensul spiritual porneşte de la patimile şi suferinţele Mântuitorului la care se adaugă suferinţele tuturor acelora care urmează calea anevoioasă şi greu de înţeles a mântuirii. Mântuitorul ne chemă să urmăm pilda vieţii Sale prin voinţa noastră personală: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34), dar ne şi arată efectele indiferenţei noastre faţă de El: „Cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu le vrednic de Mine” (Mt. 10, 38).

Sensul material sau propriu ne indică crucea din lemn pe care a fost răstignit Mântuitorul şi pe care o cinstim noi creştinii astăzi. „Şi ieşind, au găsit pe un om din Cirene, pe nume Simon; pe acesta L-au silit să ducă crucea Lui” (Mt. 27, 32).

Citeste mai departe…

Sinaxar 12 Decembrie

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, făcătorul de minuni.

Cuviosul Părintele nostru Spiridon, făcătorul de minuni, a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare şi a lui Constantie, fiul lui. Era simplu la purtări şi smerit cu inima. La început a fost păstor de oi. Apoi s-a însurat, iar după moartea soţiei a fost făcut episcop. Dumnezeu i-a dat harul tămăduirilor în aşa măsură că a fost numit făcător de minuni.

În vreme de secetă a adus pe pământ ploaie; şi iarăşi, prin rugăciunea lui, a oprit ploaia cea peste măsură. A pus capăt foametei puse la cale de vânzătorii de grâu, dărâmându-le hambarele în care ţineau grâul. A prefăcut şarpele în aur şi, după ce a scăpat pe sărac de nevoie, a prefăcut iarăşi aurul în şarpe. A oprit curgerile râurilor. A dat la iveala gândurile păcătoase ale unei desfrânate, care îndrăznise să se apropie de el şi a făcut-o să-şi mărturisească păcatul. A astupat, prin puterea Sfântului Duh, gura celor ce se semeţeau cu ştiinţa lor, la Sinodul de la Niceea. O femeie i-a cerut o sumă de bani ce o încredinţase spre păstrare fiicei lui; sfântul a întrebat pe fiica lui, moartă mai de mult, unde a pus banii; şi aflând de la ea unde erau ascunşi, i-a dat stăpânei lor. A vindecat pe împăratul Constantie de boala de care suferea. A dat din nou viaţă copilului unei femei. A mustrat pe cel ce voia să-i ia din pricina lăcomiei o capră fără să o plătească şi a făcut să fugă capra în ocol de la cel ce o trăgea cu sila; iar după ce a numărat şi preţul ei, capra a stat cu cele cumpărate. A vindecat muţenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică rugăciune pe vremea unei arşiţe, iar el, pentru mărire deşartă, lungise rugăciunea şi din pricina asta amuţise îndată.

Citeste mai departe…