Doi vizitatori în Olimp

Sfântul Dionisie din Olimp, ca un vas curat, purtător al Sfântului Duh, a primit de la Dumnezeu minunate şi nemaiîntâlnite daruri. După spusa imnografului, a devenit „cunoscător şi vestitor al celor ce urmau să se întâmple”, „fântână izvorând ape tămăduitoare” şi „tămăduitor al multor bolnavi.”
Odată le spuse pe neaşteptate fraţilor ce-l însoţeau:
- Iată, se îndreaptă spre noi doi monahi.
Şi, ca pictor ce era, a luat o coală de hârtie pe care a prins a schiţa chipurile celor doi. Pe unul l-a înfăţişat având barbă, iar pe celălalt, care era mai tânăr decât primul, fără barbă.
După o zi şi-o noapte au sosit într-adevăr doi monahi. Primul, cel cu barbă, se numea Iacob şi a rămas până la sfârşitul zilelor să vieţuiască în mănăstirea sfântului. Celălalt, cel fără barbă,
se numea Ilie şi, după un timp, a devenit egumen şi ajutor al episcopului de Platamonas.
(Sfântul Olimpului)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul înaintevederii

Viitorul a două surori

Două surori din Sankt Petersburg au hotărât să se ducă la Optina, să-i vorbească stareţului Ambrozie. Cea mare avea o fire mai interiorizată, fiind serioasă şi cu frică de Dumnezeu. Pe scurt, avea toate calităţile pentru a deveni o bună monahie. Cea mică însă, era veselă şi deschisă, cu totul opusă surorii sale. O dată ajunse la Optina, cea mare voia să îi ceară stareţului binecuvântarea să se călugărească, iar cea mică voia să-l roage să o binecuvânteze să-şi găsească un soţ bun. Deja fusese peţită.
Ajunseră, aşadar, la chilia părintelui care discută cu ele problemele pe care le aveau. Pe când îşi lua rămas bun de la ele, părintele Ambrozie îi dărui celei mici, drept binecuvântare, un şirag de mătănii! Mătănii, celei ce se pregătea de nuntă! De neînţeles lucru, căci fata era ca şi logodită! Apoi îi spuse celeilalte:
- Tu nu mai vorbi de mănăstire, căci te vei căsători. Şi încă destul de curând.
Cuvintele profeţeşti ale stareţului le părură stranii celor două surori. Totuşi, trebuie spus că se adeveriră întocmai. Cea mică, întorcându-se la Sankt Petersburg, află nişte lucruri foarte grave despre logodnicul său. Atunci, cumpăni mai bine pasul pe care urma să-l facă şi hotărî să-şi închine viaţa Mirelui Ceresc.
Iar cea mare, într-o bună zi primi o scrisoare de la o mătuşă ce-i scria:
„De vreme ce eşti atrasă de viaţa monahală, vino la Samortino să afli cum este. Avem aici o mănăstire de maici foarte bună”.
Tânăra se duse la mătuşa sa unde cunoscu un tânăr cu care s-a şi căsătorit. Prin urmare, lucrurile s-au petrecut întocmai cum prevăzuse stareţul.
(Stareţul Ambrozie)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul înaintevederii

Studii la Moscova

În conştiinţa poporului rus, cuvintele stareţului Ambrozie de la Optina erau privite ca nişte adevărate profeţii. Nu erau cuvintele unui om lumesc, fie el şi înţelept, ci cuvintele unui om luminat de Sfântul Duh.
Mulţi creştini, înainte de a purcede la o lucrare însemnată, neapărat se duceau să ceară binecuvântarea stareţului. Unul dintre aceşti creştini evlavioşi, pe nume Kapiton, din oraşul Kozalsk, avea un copil destul de înzestrat. Când sosi vremea ca fiul să urmeze studii superioare, părintele său hotărî să se ducă la Optina, să ceară sfat.
Stareţul nu se împotrivea studiilor. De aceea îi dădu necondiţionat binecuvântarea să-şi continue studiile. Însă nu încuviinţă oraşul unde urma să se ducă pentru continuarea studiilor. De aceea, îi ceru tatălui să nu-şi trimită fiul la Moscova, ci la Kursk.
- Dar, părinte, spuse Kapiton, la Kursk nu cunoaştem pe nimeni. Cum să-l trimitem acolo pe copil? Rogu-vă, daţi-ne binecuvântare să-l trimitem la Moscova!
Atunci stareţul, pe un ton glumeţ, îi spuse:
- Ei, dragul meu, Moscova te duce de nas şi te loveşte cu bârnele.
În cele din urmă, omul nu urmă sfatul stareţului, iar tânărul student se instală la Moscova, într-o casă aflată în construcţie.
La învăţătură mergea destul de bine şi, în general, toate-i mergeau după voia inimii. Părintele său fu mulţumit până în ziua când primi o telegramă neliniştitoare. Pe scurt, fu nevoit să pornească de îndată spre Moscova. O dată ajuns acolo, ce-i fu dat să vadă? Fiul său îşi rupsese ambele picioare! Nişte bârne foarte grele, de la scările casei, căzuseră de sus peste picioarele băiatului, zdrobindu-i-le. Nu mai e nevoie să spunem că sărmanul tânăr a rămas invalid pe viaţă.
După un timp, Kapiton se duse iar la stareţ şi, cu ochii înotandu-i în lacrimi, îi spuse:
- Ah, părinte, de ce nu v-am dat ascultare? De ce nu v-am dat ascultare?
(Stareţul Ambrozie)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul înaintevederii

Avansarea stareţului

În ianuarie 1831, Antonie, stareţul Sfintei Mănăstiri Vâşegorsk, se duse la Sfântul Serafim din Sarov, căci îl chinuia gândul că va muri:
- De ce-ai venit aici? l-a întrebat batuşca.
- Am venit să vă vorbesc, răspunse Antonie. Voiam să vă rog să-mi spuneţi dacă se va întâmpla aşa cum îmi spune cugetul meu întristat. Oare mai am puţin şi voi muri? Căci, fie că stau, fie că umblu, îmi pare că-mi văd mănăstirea pentru ultima dată. De aceea, mă gândesc mereu că voi muri în curând. Din pricina aceasta chiar le-am arătat fraţilor locul unde voiesc să mă îngroape. Vreau să ştiu dacă aşa stau lucrurile şi mi se apropie sfârşitul, doar ca să mă eliberez de îndatoririle de-acum şi să-mi dedic ultimele zile cugetării în linişte şi pace. Dacă-mi veţi spune că voi muri în curând, fiţi încredinţat că nu mă voi speria.
Stareţul îl asculta, ţinându-l de mână. Îndată ce Antonie sfârşi ce avu de spus, stareţul îl privi cu drag şi-i zise:
- Lucrurile nu stau aşa cum crezi tu. Nu. Pronia lui Dumnezeu îţi va încredinţa sarcina de a deveni egumen într-o mare lavră!
Atunci părintele Antonie, crezând că Sfântul Serafim, prin cuvintele sale, voia să-i îndepărteze cugetele, îl întrerupse zicându-i:
- Batuşca, ce-mi spuneţi nu-mi împacă şi nu-mi linişteşte cugetul. De aceea, rogu-vă, spuneţi-mi direct dacă gândurile mele legate de moarte nu cumva sunt o dumnezeiască înştiinţare că mi se apropie sfârşitul. Dacă-mi veţi spune că aşa se va întâmpla, voi primi împăcat acest adevăr, fiindu-vă recunoscător pentru cuvântul vostru. Vreau să întâmpin moartea pregătit cum se cuvine. Rugaţi-vă pentru sufletul meu!
- Gândurile îţi sunt cu totul neîntemeiate, îi răspunse Sfântul Serafim, cu un zâmbet îngeresc luminându-i chipul. Îţi repet că pronia lui Dumnezeu va orândui să ajungi egumen într-o mare lavră.
- Dar cum e oare cu putinţă să devină lavră o mică mănăstire ca Vâşegorsk? Mare lucru dacă nu va decădea şi mai mult.
- În lavra unde vei deveni egumen - continuă netulburat stareţul - îi vei primi cu căldură pe toţi monahii care vor veni de la Sarov şi pe toţi cei care vor voi să vieţuiască acolo.
- Batuşca, cine de la Sarov ar putea dori să vină să vieţuiască în săracă mea mănăstire? Oricum, dacă va veni cineva sau dacă veţi trimite sfinţia voastră pe careva, îl voi primi cu multă bucurie.
- Când va sosi sorocul, continuă stareţul, nu le părăsi pe orfanele mele, maicile de la Diveevo.
În clipa aceeea, părintele Antonie nu mai putu îndura, crezând - din pricini că folosise cuvântul „orfane” - că-i prezice faptul că va muri în scurtă vreme. Îndreptându-se spre sfântul, îl îmbrăţişă şi începu să plângă.
- Să-i pomeneşti pe părinţii mei Isidor şi Agata, spuse stareţul.
După ce tăcu un timp, spuse iar:
- În tot ce vei face să te laşi în voia lui Dumnezeu. Să te îngrijeşti de rugăciune. Să fii serios în îndeplinirea îndatoririlor tale. De asemenea, să fii milostiv şi îngăduitor cu fraţii tăi. Să fii monahilor maică, nu tată. Să fii smerit, căci smerenia şi grija sunt adevărata frumuseţe a virtuţilor vieţii noastre.
În cele din urmă, îl îmbrăţişa pe egumen, îl binecuvântă, cu sfânta cruce pe care o avea la piept, după care îi spuse:
- Acum du-te cu Domnul, căci a sosit ceasul. Eşti aşteptat.
Egumenul ieşi din chilie, însă fără să priceapă pe deplin cuvintele stareţului. Ca pe-o comoară de mare preţ, le-ascunse în adâncul inimii. Gândul morţii nu-i dispăruse cu totul din minte. Totuşi, era mângâiat de câteva gânduri liniştitoare.
Îndată ce ieşi, părintele Antonie se întâlni cu un trimis al egumenului Nifon din Sarov, care îl chema la el. Astfel s-au adeverit cuvintele stareţului care-i spusese: „A sosit ceasul. Eşti aşteptat”. Prin urmare, a făcut aşa cum i s-a cerut. S-a dus la părintele Nifon, după care s-a îndrepat spre stăreţie.
Trăsura era pregătită. Pe drumul de întoarcere la mănăstire, călugărul ce-l însoţea începu a plânge. Atunci părintele Antonie îl întrebă:
- De ce plângi?
- M-am întâlnit cu părintele Serafim care mi-a spus: „Mai e puţin şi vă veţi lua rămas bun de la egumenul vostru”.
Cu câtă precizie prevăzuse stareţul schimbarea vieţii părintelui Antonie!
Trecu ianuarie, trecu şi februarie şi veni luna martie, dimpreună cu Postul Mare. La Sfânta Mănăstire Vâşegorsk, Psaltirea se citea neîncetat. Monahii citeau în schimburi de două ore. La 2 martie, în lunea din prima săptămână, veni rândul egumenului Antonie să citească din Psaltire. Îndată ce termină de citit, se duse şi se aşeză în jilţul său.
Cum stătea aşa, se apropiară de el doi emisari care-i înmânară o epistolă de la mitropolitul Filaret al Moscovei. Prin acea epistolă întâistătătorul Bisericii Ruse îl chema să ocupe locul de egumen al vestitei Lavre a Sfintei Treimi a Sfântului Serghie din Zagorsk!
Lângă această scrisoare se mai afla un plic închis, destinat episcopului Atanasie de Nijegorsk, privitor la imediata eliberare a părintelui Antonie din postul de egumen al sfintei mănăstiri Vâşegorsk. Abia atunci pricepu părintele Antonie cuvintele pe care i le spusese stareţul
Serafim cu două luni înainte.
Pe 10 martie 1831, sosi la Moscova şi se înfăţişă mitropolitului Filaret. În aceeaşi lună, în data de 19, ajunse la Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serghie. Astfel, la doar treizeci şi nouă de ani, ajunse, într-adevăr, stareţ al acestei vestite lavre. În această diaconie a slujit peste patruzeci şi şase de ani.
(Sfântul Serafim)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul înaintevederii

Nicolai Moliaev

Nicolai Chirilovici Moliaev căzu la pat, grav bolnav, în anul 1822. De aceea o trimise pe soţia lui la Sfântul Serafim din Sarov, să-i ceară binecuvântare şi să-l întrebe dacă se va însănătoşi sau nu.
Odată ajunsă la mănăstire, soţia lui Nicolai văzu în faţa chiliei sfântului o mulţime mare de oameni, aşteptând să intre la Sfântul Serafim. Unii dintre ei chiar i-au spus că stareţul nu primeşte pe nimeni. Femeia însă nu le-a dat ascultare, ci a trecut prin mulţime, ajungând chiar în faţa uşii chiliei sfântului.
Deodată uşa se deschise şi în prag se ivi Sfântul Serafim care, fără să bage în seamă mulţimea de oameni ce aştepta de multă vreme, o chemă pe femeie la el, spunându-i:
- Agripina, fiica mea, vino repede, căci trebuie să te întorci acasă cât mai degrabă!
Până să apuce ea să răspundă ceva, sfântul Serafim îi dădu aghiasmă, anafura, vin roşu şi puţin zahăr, zicându-i:
- Acum du-le repede soţului tău!
Apoi i-a dat să sărute crucea mare de fier pe care o purta la gât, spunându-i:
- Iată, fiica mea! La început îmi părea grea tare această cruce, dar acum o port cu multă bucurie. Du-te, aşadar, şi aminteşte-ţi mereu de povara mea. Şi iartă-mă!…
Zicând acestea o binecuvântă, după care intră în chilie, fără să mai primească pe nimeni.
Când ajunse Agripina acasă, îşi găsi soţul gata să-şi dea ultima suflare. Atunci şi-a adus aminte de crucea stareţului şi şi-a dat seama că vorbele sale se refereau la faptul că avea să rămână văduvă. Şi, deşi bolnavul nu mai putea vorbi deloc, după ce gustă din darurile Sfântului Serafim, izbuti să spună:
- Iartă-mă, sfinte părinte! Ştiu că îţi primesc binecuvântarea pentru ultima dată.
Apoi şi-a binecuvântat copiii, şi-a cerut iertare de la soţia lui, după care sufletul, împăcat, i s-a strămutat la cele veşnice.
(Sfântul Serafim din Sarov)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul înaintevederii

MĂRTURISIREA CREŞTINULUI PRIN SFÂNTA CRUCE

Pr. Dr. Cristian Muntean, Buna Vestire nr.8-9/1995

Am început să vorbim despre foarte multe lucruri ce ţin de sfinţenie, cu nonşalanţa „specialistului” bine informat. Se pare că unul din acele lucruri despre care vorbim diurn şi care aparţin în mod deosebit spaţiului liturgic este şi Sfânta Cruce, obiect de dispută între Bisericile tradiţionale şi celelalte denominaţiuni creştine. Secte satanice folosesc în „cultul” lor semnul crucii, fără a mai vorbi de pseudo-moda bijuteriilor în formă de cruce, pe care le vezi agăţate în urechile femeilor şi ale bărbaţilor. S-ar părea că efortul nostru de a intra în Europa este minim din această perspectivă, iar indiferenţa cu care privim necesitatea orelor de religie în formarea tinerei generaţii ne va face să moştenim o dată cu incultura faţă de valori şi nepăsarea faţă de cele sfinte.

Cum mai poţi vorbi despre sfinţenia Crucii când vezi la tot pasul oameni care-i înjosesc realitatea, fără măcar să o fi cunoscut? Cum am putea să învăţăm a ne ruga înaintea Crucii cu simplitatea bătrânei ce-şi pleacă genunchii osteniţi de povara lucrului, ridicându-şi mâna în semnul Crucii? Ne-ar trebui poate ani ca să-i înţelegem taina broboanelor de lacrimi ce-şi unesc suferinţa cu cea a Crucii. Sunt întrebări care-şi aşteaptă răspunsul în noi înşine, sunt întrebări care cheamă la meditaţie şi la stăruinţă interioară.

Citeste mai departe…

CUVÂNT PASTORAL
PENTRU CONSTITUIREA FONDULUI
FILANTROPIC EPARHIAL 2010
Sibiu, 2009

† LAURENŢIU
DIN MILA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOPUL
SIBIULUI ŞI MITROPOLITUL ARDEALULUI

Cinului monahal, preacucernicilor protopopi
şi preoţi şi tuturor dreptcredincioşilor creştini
ortodocşi din de Dumnezeu păzita noastră eparhie:
har, milă, pace şi spor întru toate de la Dumnezeu,
iar de la noi, arhierească binecuvântare!

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Ne-a învrednicit şi anul acesta Preabunul Dumnezeu să ajungem în binecuvântatul post al Naşterii Domnului, rânduit de Sfânta noastră Biserică ca o perioadă de pregătire pentru înţelegerea şi trăirea misterului negrăit al iubirii lui Dumnezeu arătat în istoria mântuirii neamului omenesc şi actualizat pentru noi la fiecare Sfântă Liturghie. Această Iubire negrăită şi adesea neînţeteasă pentru noi este singura cale prin care ne aflăm creşterea şi adevărata noastră împlinire, ca fiinţe create după chipul lui Dumnezeu şi chemate să ajungem la asemănarea cu El.

Citeste mai departe…

Ipocrizia - înfăţişarea şi  purtarea noastră cea de toate zilele?!…

De cele mai multe ori încercăm, într-un mod scolastic, să clasificăm păcatele şi patimile noastre omeneşti, gândindu-ne că unele sunt mai mai mari sau mai grave decât altele, uitând de concluzia Sfântului Vasile cel Mare „că nu există păcate mari sau mici ci numai păcate!…” Şi chiar ne resemnăm şi ne consolăm cu gândul că nu avem păcate chiar atât de mari ori atât de multe, nădăjduind cu toţii în marea bunătate, dragoste şi milostivire a lui Dumnezeu spre iertarea păcatelor noastre, uitând faptul că El este atotbun şi atotmilostiv dar şi atotştiutor şi, mai cu seamă, atotdrept!…

În dezbaterea şi evaluarea noastră valorică şi axiologică, ce este de cele mai multe ori pur subiectivă şi, mai mult decât atât, răsturnată, ignorăm adevărul şi realitatea că unul din păcatele şi patimile cele mai mari pe care-l săvârşim cu toată îndrăsneala, justificarea, aroganţa şi ignoranţa este păcatul şi patima ipocriziei, a făţărniciei sau a vicleniei, conform căruia: una gândim, alta zicem şi cu totul alta facem ori săvârşim!…

Suntem foarte puternic afectaţi, înşelaţi sau amăgiţi de această cursă şi capcană a duplicităţii, a dedublării care, din păcate, mai devreme sau mai târziu ne va duce la o amarnică dezamăgire, la necazuri şi suferinţe atât pentru noi înşine cât şi pentru ceilalţi fraţi ai noştri!… Constatăm faptul că acest păcat a cuprins pe foarte multă lume, indiferent de statutul social ori nivelul intelectual şi că se bazează pe fundamentul machiavelian care susţine că „scopul scuză mijloacele!…” Uităm de indemnurile Mântuitorului dar mai ales de aversiunea Sa faţă de acest păcat, admonestat cu greul apelativ „Vai vouă!…” sau de îndemnul Sf. Ap. Iacov - ruda Domnul, care spune în epistola sa că la noi creştinii „ce este da trebuie să fie da, iar ce este nu să fie nu, iar ce este mai mult decât aceasta, de la diavolul este!…”

Cu foarte multă „abilitate” găsim argumentări şi justificări cum că aşa este diplomatic sau aceasta este politica, uitând de faptul că este bine să avem permanent tărie de caracter şi coloană vertebrală dreaptă, şi la propriu şi la figurat!… Iar consecinţele acestor cauze amăgitoare şi înşelătoare vedem cu toţii care sunt, şi anume: multe dezamăgiri, multă tulburare şi sminteală atotcuprinzătoare!… Suntem, foarte mulţi dintre noi, oameni care vorbim mult dar facem puţin sau acoperim faptele mici cu vorbe mari!…

Citeste mai departe…

Noutati la Libraria Agnos - mai 2009

	Costel Busuioc Romeo Petrasciuc Data Intrării: Saturday 17 Octobrie, 2009 Editura Agnos Preţ: 12,00RON
	Tinerii si ispitele xxx Cristian Serban Data Intrării: Saturday 17 Octobrie, 2009 Editura Agnos Preţ: 9,00RON
	Marturisiri din mlastina disperarii Dumitru Bordeianu Data Intrării: Vineri 04 Decembrie, 2009 Preţ: 17,00RON
	Doamne, strigat-am… Aspazia Otel Petrescu Data Intrării: Luni 30 Noiembrie, 2009 Editura Platytera Preţ: 19,00RON
	Iubire, Spovedanie, Libertate Monahul Paulin Data Intrării: Luni 30 Noiembrie, 2009 Preţ: 4,00RON
	The saint of the prisons Data Intrării: Luni 30 Noiembrie, 2009 Preţ: 20,00RON
	Impreuna dumiriri pe cale, vol. V Monahia Siluana Vlad Data Intrării: Luni 30 Noiembrie, 2009 Preţ: 6,00RON
	Impreuna dumiriri pe cale, vol. I Monahia Siluana Vlad Data Intrării: Luni 30 Noiembrie, 2009 Preţ: 6,00RON
	Noul Sfintit Mucenic Filumen Data Intrării: Luni 30 Noiembrie, 2009 Preţ: 4,00RON
	Pelerinul Rus Data Intrării: Luni 30 Noiembrie, 2009 Preţ: 5,00RON
	Drumul spre Vozia - Vol. I Pr. Mihai-Andrei Aldea Data Intrării: Luni 30 Noiembrie, 2009 Preţ: 5,00RON

Prorocirile Sfântului Cosma

Sfântul mucenic Cosma Etolianul (1714-1779), în afara darului propovăduirii şi al tămăduirii, îl avea si pe acela al înaintevederii şi al prorocirii.
Cugetul său s-a curăţat prin rugăciune, post şi nevoinţe, devenind curată oglindă a dumnezeirii. Primea lumina Sfântului Duh şi vedea ce alţii nu puteau să vadă. Vedea viitorul îndepărtat ca şi cum ar fi fost prezent şi prezicea evenimente, dintre care multe deja s-au petrecut, iar altele, neîndoios, se vor petrece.
Însuşi satrapul din Ioannina, Ali Paşa, mărturisea:
- Acest călugăr era un adevărat profet! O dată a venit la casa mea din Temeneli şi mi-a spus tot ce urma să fac, de parcă ar fi citit dintr-o carte.
Pe arunci tânărului Ali din Temeneli, Sfântul Cosma i-a profeţit următoarele:
- Vei ajunge om mare - i-a spus sfântul - şi vei domni peste toţi arvaniţii. Vei supune Preveza, Parga, Souli, Delvino, Gardiki şi acest paşalâc al lui Curt-paşa. Numele tău va fi cunoscut în toată lumea. Te vei duce şi la Constantinopol… însă cu barbă roşie. Aceasta e voia sfintei pronii. Nu uita, cât timp vei fi la putere, să-i iubeşti şi să-i aperi pe creştini, dacă vrei să-ţi laşi puterea urmaşilor.
Această profeţie s-a îndeplinit până în cele mai mici amănunte, căci capul sângerosului tiran din Ioannina a fost dus sultanului, cu barba însângerată.
Redăm acum câteva dintre profeţiile Sfântului Cosma legate de diferite realizări ale tehnologiei moderne:
- Va veni o vreme când lumea va fi condusă de necuvântătoare.
- Va veni o vreme când diavolul va da târcoale lumii de jur-împrejur.
- Din şcoli se vor ivi lucruri pe care acum mintea omului nici nu le poate concepe.
- Pe câmpuri se vor vedea care fără boi, mişcându-se mai iute ca iepurii.
- Va veni o vreme când locul se va încinge cu un fir.
- Va veni o vreme când oamenii vor vorbi unul cu altul ca şi cum s-ar afla în odăi alăturate, deşi vor fi la mare distanţă!
- Veţi vedea oameni zburând în aer ca nişte corbi, aruncând foc asupra lumii. Cei ce vor trăi în acele vremuri vor alerga la morminte şi vor striga: „Ieşiţi voi morţilor, ca să intrăm noi, cei vii”.
- Va veni o vreme când diavolul va intra în casele oamenilor într-o cutie, iar coarnele sale se vor vedea pe acoperiş (referire la televizor).
(Sfântul Cosma Etolianul)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul înaintevederii