Voievodul şi pustnicul

În primăvara anului 1457, urca pe tronul Moldovei voievodul Ştefan cel Mare, întocmai cum profeţise Sfântul pustnic Daniil de la Voroneţ. În vara anului 1476, după ce a fost biruit de turci, s-a dus la Voroneţ să-i ceară sfatul îndrăgitului său duhovnic, Daniil.
Bătând la poarta chiliei bătrânului, acela i-a spus să aştepte până ce-şi va termina rugăciunea. Când a terminat, l-a chemat pe voievod. Ştefan cel Mare s-a spovedit, după care l-a întrebat dacă trebuia să continue războiul. L-a mai întrebat dacă turcii vor cuceri Moldova. Sfântul i-a spus că războiul îi va aduce biruinţă şi că duşmanii nu vor cuceri ţara. Totodată l-a îndemnat ca, după fiecare victorie, să dureze o sfântă mănăstire închinată Sfântului Gheorghe.
Având încredere în harul străvăzător al sfântului care-i era părinte duhovnicesc şi, totodată, luând binecuvântare de la acest mare pustnic, Ştefan cel Mare a adunat neîntârziat oaste mare cu care i-a alungat pe turci din Moldova. Astfel i-a ajutat Sfântul Daniil pe creştinii din Moldova să scape din robia păgânilor.
(Patericul romanesc)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul înaintevederii

De vorbă cu un filozof

Altă dată Sfântul Andrei stătea şi asculta o discuţie între tânărul Epifanie şi un filozof. La un moment dat, sfântul îi zise filozofului:
- Ai obosit, filozofule, însă mai ai puţin şi termini cartea. Încă puţin şi-ţi vei ancora corabia în portul spre care te îndrepţi. De fapt, asta se va întâmpla peste trei zile!
Auzind acestea, filozoful rămase cam nedumerit. De aceea, neînţelegând cuvintele Sfântului Andrei, îl întrebă pe ucenicul Epifanie:
- Cine e cerşetorul acesta?
- Nu-l băga în seamă, îi răspunse Epifanie. Din prea multă învăţătură şi-a pierdut minţile, aşa că nu ştie ce spune.
- Şi totuşi, spusele sale îmi par a avea totuşi o noimă, stărui filozoful.
- Te avertizez, îi spuse iar Sfântul Andrei. Du-te degrabă şi te pregăteşte!
- Pentru ce să mă pregătesc? întrebă tot mai nedumerit filozoful. Nu pricep şi pace!
Atunci sfântul i-a desluşit ce voise să-i spună:
- Pregăteşte lumânări şi tămâie. Spală-ţi veşminte de îngropăciune, iar banii pe care-i mai ai împarte-i săracilor.
- Şi de ce-aş fi sigur că ce zici tu chiar se va petrece? întrebă iar filozoful.
Atunci Fericitul Andrei i-a dezvăluit filozofului visul pe care acesta din urmă îl avusese cu o noapte înainte, şi anume: filozoful citea o carte. La un moment dat, se apropia de sfârşitul cărţii.
Îi mai rămăseseră trei pagini şi, întorcând aceste trei pagini, filozoful îşi spunea: „O suflete, trei pagini ne-au mai rămas şi terminăm cartea”.
Auzindu-l filozoful pe Sfântul Andrei cum îi descrisese amănunţit visul, cuprins de uimire, îi spuse lui Epifanie:
- Într-adevăr, cu dreptate mi-a vădit totul, întocmai cum am visat astă-noapte.
Abia atunci tânărul Epifanie i-a vorbit despre darurile sfântului, spunându-i că toate cuvintele sale aveau un sens adânc.
- Prin urmare, îi zise Epifanie, mergi acum şi te pregăteşte de îngropăciune!
Filozoful, încredinţat de-acum de adevărul spuselor Sfântului Andrei, şi-a orânduit trebile şi, după trei zile, s-a strămutat la cele veşnice, mulţumind Domnului.
(Sfântul Andrei)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul înaintevederii