CĂSĂTORIA CA JERTFĂ

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr.1 /2003

S-au scris de-a lungul vremii o mulţime de studii şi cărţi ce încercau să concentreze, în problematica lor, delicata „expresivitate” a căsătoriei. Multitudinea manifestărilor umane din cadrul ei a determinat atitudini diferite nu doar în acceptarea ei ca „instituţie” fundamentală în stat ci, poate mai grav, în simpla acceptare existenţială. Desigur, în acest context extremele au fost dătătoare de ton şi nu realitatea căsătoriei ca taină a prezenţei divine în viaţa umană.

Căsătoria ca jertfă implică din partea persoanei o înţelegere superioară a existenţei ce nu se rezumă la imanent ci se regăseşte în transcendent, pe măsură ce omul devine conştient de prezenţa dumnezeiască din viaţa sa cotidiană. Această conştientizare este „cheia” cu care se deschide întreaga problematică a jertfei, ce nu se reduce la o simplă asumare arbitrară ci se împlineşte prin nevoia persoanei de a dobândi mântuirea prin cel de lângă ea.

Astfel căsătoria devine experienţa unei lupte duhovniceşti în doi. Prin cel de lângă tine îţi recunoşti semenul, în el înveţi să distingi icoana lui Hristos şi să lucrezi astfel încât iubirea de aproape să fie asemenea iubirii de tine însuţi.

Citeste mai departe…

Despre valoarea simbolică, sacramentală şi morală a sfintelor icoane

Cu multă bucurie sufletească constatăm faptul că despre sfintele icoane s-au spus foarte multe lucruri folositoare, din punct de vedere duhovnicesc,  de către mulţi avizaţi şi însemnaţi teologi, publicându-se, în acest sens, volume întregi. Sfinţii Părinţi au vorbit despre rolul icoanelor din perspectivă istorică, duhovnicească şi dogmatică, în acelaşi timp învăţându-ne să ne închinăm la ele ca la sfinţii ce sunt închipuiţi pe ele. „Căci cinstea dată icoanelor se urcă la chipul cel dintâi” spune Sfântul Vasile Cel Mare. Sunt mulţi dintre aceia care consideră şi preţuiesc sfintele icoane mai mult ca valori artistice şi istorice, decât ca obiecte putătoare de har şi sfinţenie. Ei au admirat îndeosebi vechimea, culorile, măiestria şi arta cu care sunt lucrate, realitate subliniată şi remarcată şi de către autorul cărţii, dar nu reuşesc să surprindă şi nici nu sunt în stare să  simtă duhul ce vibrează şi care se transmite prin aceste sfinte obiecte!… Căci prin intermediul sfintelor icoane, noi suntem permanent în comuniune cu Hristos, cu Fecioara Maria - Născătoarea de Dumnezeu şi cu toţi sfinţii, datorită sfintelor rugăciuni. Prin icoane întreţinem un continuu dialog cu Creatorul cerului şi al pământului şi cu toţi sfinţii.

Este suficient numai să vezi o icoană, să îngenunchezi în faţa ei, că te şi înalţi imediat, cu mintea la Domnul Hristos. Bineînţeles, ne putem ruga şi fără să avem în faţă icoane, dar creştinul obişnuit îşi adună mintea cel mai uşor şi intră în atmosfera rugăciunii, stând în faţa unei icoane făcătoare de minuni, însă până la urmă, toate icoanele pot fi şi trebuie să fie săvârşitoare şi izvorâtoare de minuni!… Atunci simte imediat, Harul Sfântului Duh în inima sa, simte o prezenţă divină neîntreruptă, căldură şi încredere duhovnicească, pe care le-ar simţi mult mai greu dacă s-ar ruga în lipsa unei astfel de icoane - iată, aşadar, valoarea sacramentală, harică şi sfinţitoare a sfintelor icoane!… Cu alte cuvinte icoanele scurtează calea între cer şi pământ, întreţin un permanent dialog între Dumnezeu şi om, îl urcă pe om spre cer, după măsura smereniei lui şi îl coboară pe Dumnezeu spre pământ, după nemăsurata Lui dragoste!…

Aşa stând lucrurile, noi suntem chemaţi să recunoaştem felul în care Creştinismul este perceput ca fiind relaţia omului cu Dumnezeu. Această relaţie are caracter istoric, prin urmare problema omului şi a lui Dumnezeu se studiază, se înţelege în sens teandric-istoric. De asemenea, religia creştină, care este revelată, este căutarea omului de către Dumnezeu. Această căutare este lungă, având origini în creaţie, când omul a fost creat după „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, până la cuvintele Evangheliei: „şi cuvântul trup s-a făcut”. Prin icoană, ca reprezentare a lui Dumnezeu Întrupat, Biserica Ortodoxă mărturiseşte despre asumarea firii omeneşti în ipostasul Cuvântului lui Dumnezeu, adică despre mântuirea firii noastre. Icoana „izvorăşte astfel din învăţătura despre mântuire”. Argumentul principal al cinstirii icoanelor este deci, Întruparea lui Hristos: „Odinioară Dumnezeu, cel netrupesc şi fără formă, nu se repreeinta nicidecum în icoană. Dar acum, după ce s-a arătat în trup şi cu oamenii a petrecut, înfăţişez în icoană ceea ce este văzut al lui Dumnezeu” - ne spune Sf. Ioan Damaschinul în Cuv.I despre Icoane.

Citeste mai departe…

Chitaristul Ivan

Cu binecuvântarea Sfântului Ioan de Kronstadt, vestitul muzician Agrenev Slavianski şi corul său, au dat un concert la Kronstadt, pentru familiile echipajului navei de război „Rusalka”, ce fusese distrusă.
Cu această ocazie, părintele Ioan şi-a exprimat dorinţa ca vestitul cor să cânte şi la Sfânta Liturghie. Şi-au cântat atât de frumos, încât i-a chemat din nou. A doua oară când au cântat la Sfânta Liturghie s-a petrecut minunea vindecării chitaristului Ivan care era orb. Agrenev povesteşte:
„După Sfânta Liturghie l-am chemat pe protoiereu să-mi binecuvânteze familia şi corul. După ce s-au săvârşit Paraclisul şi slujba de sfinţire, ne-am apropiat toţi să sărutăm crucea pe care o ţinea părintele. Eu îl duceam şi pe Ivan orbul.
- De când nu vezi? l-a întrebat batuşca.
- De mic copil. Am avut icter, după care am orbit.
- Atunci nu e grav, îi spuse părintele surâzând. Şi eu am suferit de icter şi-acum nu mai aud bine. Dar, mai bine, să ne rugăm Domnului.
Spunând acestea, a luat agheasmă cu o linguriţă, a pus-o în palmă, spălând astfel de trei ori ochii lui Ivan. Apoi l-a mângâiat pe cap, l-a binecuvântat şi i-a zis:
- Domnul Se va milostivi de tine! Acum mergi în pace! Dumnezeu cu tine!…
Seara - îşi continuă povestirea Agrenev - am dat concert. Înainte să începem, deodată, cel care-l ajuta pe Ivan dădu năvală în cabina unde ne schimbam, strigând:
- Ivan vede!
- Cum vede? Aduceţi-l aici!
Şi l-au adus. Plin de bucurie, ne spuse:
- Văd! Văd cu adevărat! Văd ca prin ceaţă.
Nimeni nu-i putea pune la îndoială cuvintele. Stătea în faţa noastră, cu ochii larg deschişi, surâzând fericit. De atunci a văzut din ce în ce mai bine. Astăzi vede perfect şi se duce singur peste tot. Din omul care era înainte, posomorât, cu capul plecat şi ochii închişi, s-a preschimbat într-un om vesel, vorbăreţ, care cântă cu şi mai mult drag”.
(Sfântul Ioan de Kronstadt)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul tămăduirii

Septicemia

În anul 1884, principesa Z.N. Iosupova a făcut septicemie în urma unei naşteri premature. A asistat-o profesorul S. P. Botkin. Într-una din nopţile pe care şi le-a petrecut trează, îşi tot aducea aminte de chipul părintelui Ioan de Kronstadt. A doua zi şi-a exprimat dorinţa să se ducă la el. La rândul lui, tatăl principesei îi spuse:
- Şi mie, toată noaptea, mi-a apărut în vis chipul părintelui Ioan, aşa că m-am gândit să-l chem să vină aici, să se roage pentru tine…
Venind la principesă, părintele îşi puse mâna pe capul ei. Îndată femeia simţi o negrăită uşurare. Atunci părintele îngenunche în faţa unei icoane şi începu să se roage… La plecare, spuse că nu va muri, deşi doctorii nu-i dădeau nici o şansă. Ieşind din casă, părintele Ioan s-a întâlnit cu profesorul ce o îngrijea şi care îi ceru ajutorul. Acest lucru îi uimi pe toţi.
Prima vizită a Sfântului Ioan de Kronstadt, deşi i-a adus bolnavei uşurare, totuşi nu a influenţat evoluţia bolii. Când a venit a doua oară la principesă, Sfântul Ioan a încercat să o convingă să se împărtăşească. Apropiindu-se de ea, i-a zis:
- Viaţa şi moartea noastră sunt în mâinile lui Dumnezeu. Noi însă trebuie să ne pregătim de o viaţă nouă prin împărtăşirea cu Sfintele Taine.
Principesa a răspuns că se pregătea să se împărtăşească de Paşti. Atunci sfântul a încercat cu şi mai multă stăruinţă să o convingă să nu amâne, deşi nu mai era mult până la Paşte. Ba chiar i-a spus că era gata să se ducă pe loc să-i aducă Sfintele Taine…
Bolnava, după ce s-a împărtăşit cu smerenie şi bucurie, a dormit şase ore. Când s-a trezit, era vindecată!
Profesorul Botkin, văzând aşa minunată schimbare, a rămas mut vreme îndelungată… Pe obraz îi curgeau lacrimi de emoţie…
- Nu noi oamenii am izbutit să o vindecăm, şoptea.
După o săptămână principesa s-a ridicat din pat singură, fără ajutorul nimănui. Toată viaţa, decenii întregi, această întâmplare i-a rămas vie în amintire, marcând-o pentru totdeauna.
(Sfântul Ioan de Kronstadt)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul tămăduirii

Tuberculoză la laringe

Părintele Ioan de Kronstadt vindeca mulţi oameni prin harul Sfintei Împărtăşanii.
Odată profesorul Simanovski a pus unui om diagnosticul de tuberculoză la laringe. Laringele bolnavului se umpluse de răni şi omul nu mai putea vorbi deloc. Profesorul îi mai dădu doar vreo zece zile de trăit.
Aflând aceasta, rudele bolnavului au trimis o telegramă părintelui Ioan. În cinci zile părintele sosi la căpătâiul bolnavului.
- De ce nu mi-aţi spus că este atât de grav bolnav? întrebă el. Dacă ştiam, aduceam cu mine şi Sfânta împărtăşanie.
Bolnavul, care abia mai sufla, îl privea rugător pe batuşca. Atunci părintele Ioan, după ce se rugă fierbinte în tăcere, se întoarse spre bolnav şi-l întrebă:
- Crezi că eu, cu puterea lui Dumnezeu, te pot tămădui?
Bolnavul dădu din cap, semn că încuviinţa.. Atunci părintele Ioan le-a spus rudelor bolnavului să-i deschidă gura, după care a suflat de trei ori în ea, în semnul Sfintei Cruci. Apoi a lovit cu putere măsuţa pe care se aflau tot felul de dezinfectante şi de substanţe cicatrizante. Măsuţa s-a răsturnat şi toate cele de pe ea s-au risipit pe jos, spărgându-se.
- Aruncaţi toate astea, spuse apoi. Nu mai aveţi nevoie de ele! Vino la Kronstadt să te împărtăşesc cu Sfintele Taine! Te-aştept!…
În seara aceea trecură să-l vadă pe bolnav profesorul Simanovski şi doctorul Okunev, specialist laringolog. Rudele bolnavului le-au spus că a doua zi voiau să-l ducă la Kronstadt. Simanovski a spus că, neîndoios, bolnavul va muri pe drum! Omul însă, având mare încredere în Sfântul Ioan de Kronstadt, s-a dus după cum promisese.
Două zile a stat la Kronstadt, fiind împărtăşit de însuşi Sfântul Ioan. Când s-a întors acasă bolnavul, profesorul Simanovski l-a consultat iar, constatând cu uimire că toate rănile se închiseseră, doar vocea rămânând slăbită. Atunci Simonovski, în faţa tuturor, a mărturisit:
- Acest lucru este nemaivăzut! Este minune în toată puterea cuvântului!
Astfel, bolnavul, căruia nu i se mai dădeau şanse de supravieţuire, a mai trăit încă douăzeci şi cinci de ani.
(Sfântul Ioan de Kronstadt)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul tămăduirii

Mâna putrezită

O femeie pe nume Afrodita, din Kefallinia, avea o soră care, mâniindu-se odată, a ridicat mâna spre ceruri într-un gest lipsit de evlavie.
În scurt timp a venit şi pedeapsa. Spălând nişte rufe, s-a înţepat la mână şi, după doar trei zile, mâna a prins cangrenă şi a putrezit. Medicii au sfătuit-o să o amputeze. Atunci credincioasa ei soră o luă şi o duse la Sfântul Panaghis Basias.
Sfântul era foarte bolnav, zăcând la pat. Mulţi credincioşi îl vegheau. Afrodita s-a apropiat de patul sfântului, a pus mâna sorei sale peste el şi, în taină, s-a rugat spunând acestea:
- Părinte Basias, fie ca rugăciunile tale să vindece mâna surorii mele!
Atunci părintele se uită la ea şi zise:
- Afrodita, mâna surorii tale se va tămădui şi nu va mai fi nevoie să i-o taie!
Doctorul, care i-a examinat mâna după aceea, a mărturisit că s-a petrecut o minune. Mâna era vindecată de tot.
(Sfântul Panaghis Basias)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul tămăduirii

Nicolai Motovilov

În septembrie 1831 sfântul Serafim din Sarov l-a vindecat pe moşierul Nicolai Alexandrovici Motovilov din eparhia Simbirsk şi Nijegorod.
Omul acesta suferea de reumatism acut, tot trupul fiindu-i foarte slăbit. Picioarele - paralizate, deformate, cu genunchii umflaţi. Coloana şi coastele îi erau pline de răni.
Aflat în starea aceasta de trei ani, ajunse într-o bună zi la Sarov, la sfântul Serafim. Era în data de 5 septembrie. În zilele de 7 şi 8, când se prăznuia Naşterea Maicii Domnului, se întâlni de două ori cu stareţul. În data de 9 îl duseră la schitul sfântului. Îl duceau patru bărbaţi şi încă unul îi ţinea capul. Când i s-a cerut să-l vindece, stareţul i-a spus:
- Nu sunt doctor. Cine vrea să se vindece trebuie să meargă la doctori.
- Am fost pe la cei mai buni doctori, dar nu mi-au fost de nici un ajutor. Nu mai am nici o nădejde să scap de cumplita mea boală. Singura nădejde e mila lui Dumnezeu. Însă, fiindcă sunt păcătos şi nu am îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, cer sfintele voastre rugăciuni, ca să mă învrednicesc de tămăduire.
- Crezi că Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu-Omul şi că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este pururi fecioară?
- Cred, răspunse Nicolai Motovilov.
- Crezi că Domnul, Care odinioară a tămăduit doar prin cuvântul Său orice neputinţă omenească, poate şi acum, cu aceeaşi uşurinţă, să-i vindece pe cei care-L cheamă în ajutor? Crezi că mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu sunt atotputernice şi că prin aceste mijlociri Domnul te va tămădui îndată şi pe deplin?
- Cred din tot sufletul şi din toată inima! Dacă n-aş fi crezut toate acestea, n-aş fi venit acum la sfinţia voastră.
- Dacă crezi acestea, deja eşti vindecat!
- Cum să fiu vindecat, dacă mă ţin cinci oameni şi sfinţia voastră îmi ţineţi mâinile?
- Crede-mă, eşti cu totul sănătos! Lăsaţi-l jos, le spuse apoi oamenilor care-l ţineau pe bolnav.
Apoi l-a ridicat chiar el de umeri, l-a pus să stea în picioare şi i-a zis:
- Ţine-te mai zdravăn şi propteşte-te cu putere în picioare. Iată, aşa! Nu şovăi! Acum eşti pe deplin sănătos… De-ai vedea ce bine stai…
Apoi îşi puse o mână peste mâinile lui Nicolai Motovilov şi cealaltă pe umărul lui, împingându-l uşor spre un brad uriaş, aflat lângă ei.
- Ai văzut, dragul meu, ce bine mergi? Însuşi Hristos a binevoit să te însănătoşească pe deplin. Acum poţi merge bine fără ajutorul meu. De acum înainte vei merge bine mereu.
În acel moment bolnavul s-a simţit acoperit de o putere cerească. Prinzând curaj, a început să calce cu mai multă siguranţă. Atunci Sfântul Serafim îl opri, spunându-i:
- Ajunge! Acum te-ai încredinţat că Domnul te-a vindecat cu totul? Vezi ce minune mare a făcut Dumnezeu cu tine? De-acum să crezi mereu în El fără a te îndoi deloc. Să nădăjduieşti în pronia Lui, să-L iubeşti din toată inima şi să-i mulţumeşti împărătesei cerurilor pentru mijlocirile ei… Însă, fiindcă încercarea aceasta, prin care ai trecut timp de trei ani, te-a slăbit, să nu mergi mult, ci puţin de fiecare dată. Şi ai grijă de sănătatea ta, care e cel mai preţios dar pe care ţi l-a dat Dumnezeu.
(Sfântul Serafim din Sarov)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul tămăduirii

UNIREA CU DUMNEZEU ÎN SFÂNTA LITURGHIE

Pr. Dr. Cristian Muntean, Buna Vestire nr. 3/1995

Sf. Liturghie, ca de altfel întreaga problematică religioasă, este foarte complexă şi aţi putut observa că are o anumită simbolistică pe care aş fi fericit să cred că mulţi dintre dumneavoastră o cunoaşteţi.

Putem reaminti că Sfânta Liturghie este o rânduială de sfinte rugăciuni, în timpul cărora se săvârşeşte şi se aduce jertfa fără de sânge a Legii celei Noi, întemeiată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos la Cina cea de Taină şi încredinţată de El Sfinţilor Săi Apostoli, iar de aceştia urmaşilor lor sfinţiţi (arhierei şi preoţi), pentru a fi săvârşită de-a pururi în Biserica creştină, spre pomenirea Lui şi spre iertarea păcatelor membrilor Bisericii Lui.

Iată rezumată în câteva cuvinte învăţătura prin care Biserica defineşte Sf.Liturghie.

Ce se înţelege mai puţin? Este tocmai caracterul Liturghiei de Jertfă fără de Sânge. Adică dacă în legea Vechiului Testament jertfele erau sângeroase, prin venirea Mântuitorului Iisus Hristos, prin Patimi, Moarte şi Înviere, Jertfa a primit un sens nou în iubire.

Citeste mai departe…

Conferinta Klaus Kenneth - 19.10.2009 - Timisoara

Conferinta Klaus Kenneth autorul cartii 2 milioane kilometri în căutarea Adevărului. Conferinta a avut loc Luni, 19 octombrie: Casa de Cultură a Tineretului din Timişoara.

Timisoara 19 oct 2009 - Klaus Kenneth - conferinta

Vezi si:

• Conferinta Klaus Kenneth Arad
• Turneul Klaus Kenneth
• Carte pentru suflet - Klaus Kenneth “2 milioane de kilometri in cautarea adevarului”
• Klaus Kenneth - Douã milioane de kilometri în cãutarea adevãrului
• Klaus Kenneth, “Doua milioane de kilometri in cautarea adevarului”, scurta recenzie
• Klaus Kenneth, “Doua milioane de kilometri in cautarea adevarului”
• Klaus Kenneth, Conferinte in Romania

Fratele melancolic

Un călugăr de la Sfânta Mănăstire Sarov era cuprins de melancolie. Atât de adâncă era melancolia în care căzuse, încât la un moment dat a căzut mai jos, în deznădejde. Atunci a cerut ajutorul unui frate.
După Vecernie, au ieşit amândoi din mănăstire şi-au început să se plimbe prin grădină, discutând unul cu altul ca să se mai liniştească fratele atins de melancolie. La un moment dat s-au apropiat de staulul mănăstirii. Din acel loc pornea o cărăruie ce ducea la izvorul Sfântului Serafim.
Fratele bolnav a vrut să o ia în altă direcţie ca să nu-l întâlnească pe stareţ în această stare sufletească, însă, înainte să apuce să se îndepărteze, l-au văzut îndreptându-se spre ei.
Cei doi monahi au căzut cu evlavie la picioarele sale. Sfântul i-a binecuvântat şi le-a vorbit cu multă bunătate, ca un părinte iubitor. Apoi a început să cânte un tropar, din cântarea a noua a Paraclisului mic al Maicii Domnului, care se face la nevoi şi întristări:
„Umple de bucurie inima mea, Fecioară, ceea ce ai primit plinirea bucuriei şi ai pierdut grija păcatului”.
Apoi a bătut cu piciorul în pământ şi-a spus:
- Nu ne este îngăduit să fim întristaţi! Hristos a biruit toate! L-a înviat pe Adam! A eliberat-o pe Eva! A biruit moartea!
Starea sufletească a stareţului se transmise şi celor doi călugări. Prinzând iar curaj datorită bucuriei sufleteşti a Sfântului Serafim, cei doi s-au întors împăcaţi la mănăstire!
(Sfântul Serafim din Sarov)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul tămăduirii