Povestea zilei, 11-01-2010 – “Medicamentul stareţei”

Povestea zilei Fara comentarii

Medicamentul stareţei

Sfânta Macrina (327-379), sora Sfântului Vasile cel Mare, este una dintre cele mai marcante personalităţi ascetice, adevărată podoabă a monahismului feminin. Sfânta Macrina a influenţat decisiv, prin puterea râvnei sale întru cea mai înaltă viaţă duhovnicească, pe sfinţii fraţi din Cezareea, Vasile, Grigorie al Nyssei, Petru al Sevastiei şi Naucratie, care a murit călugăr.
Odată Sfânta Macrina a găzduit la mănăstirea a cărei stareţă era o femeie care îi era prietenă foarte apropiată şi pe fiica aceleia. Fetiţa avea ochii foarte vătămaţi de o boală gravă, fiind vrednică de milă. Un ochi i se inflamase, iar irisul începuse să se albească.
Când a sosit clipa despărţirii, sfânta le-a rugat să mai stea. Ba chiar a luat fetiţa în braţe, spunând că n-o va mai da maicii sale, dacă nu primeau să stea să mănânce împreună cu ea, în trapeza maicilor. În timp ce îmbrăţişa fetiţa, văzând în ce stare gravă se afla, spuse:
– Dacă-mi faceţi bucuria de a sta la masă împreună cu mine, vă voi răsplăti această bunătate cum voi şti mai bine.
– Şi care ne va fi răsplata? Întrebă mama fetiţei.
– Am un leac ce poate vindeca ochiul fetiţei! răspunse tainic Sfânta Macrina.
Apoi se duseră toate trei în trapeza mănăstirii, în timp ce stăteau la masă, în sufletul femeii se-aprinseră noi nădejdi.
După ce-au mâncat, veni şi tatăl fetiţei, ce fusese găzduit într-o mănăstire de călugări, al cărei egumen era Sfântul Petru, fratele mai mic al Sfintei Macrina. Apoi au pornit-o pe drumul de întoarcere. Pe drum, fiecare povesti cum petrecuse în mănăstirea unde fusese găzduit. În timp ce femeia povestea amănunţit cum fusese răstimpul petrecut în mănăstire, ajunse la momentul când sfânta îi promisese un leac pentru ochiul micuţei. Atunci se opri brusc din povestit şi strigă:
– Vai de noi!… Am uitat să luăm leacul pe care ni l-a promis stareţa.
Necăjiţi tare de negrija lor, s-au oprit din drum şi-au poruncit slugii să dea fuga înapoi la mănăstire să le-aducă leacul promis. Însă, înainte să apuce sluga să pornească, femeia se uită la ochii fetiţei ce stătea cuminte în braţele doicii. Cuprinsă de uimire, strigă:
– Copilul s-a vindecat! Nu vă mai necăjiţi pentru negrija noastră! Leacul stareţei era puterea rugăciunilor sale! Cât de vădită este puterea rugăciunii sale! Pe ochii copilei n-a mai rămas nici cel mai mic semn!
Bucuroasă nevoie-mare, luă fetiţa în braţe. Iar tatăl, cuprins de emoţie, amintindu-şi minunile din Evanghelie, care multora le păreau de necrezut, spuse:
– Oare e lucru de mirare ca Dumnezeu să dăruiască lumină orbilor, dacă o roabă a Sa, prin rugăciunile ei, a săvârşit aşa o mare minune?
(Viaţa Sfintei Macrina)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul tămăduirii