Fratele melancolic

Un călugăr de la Sfânta Mănăstire Sarov era cuprins de melancolie. Atât de adâncă era melancolia în care căzuse, încât la un moment dat a căzut mai jos, în deznădejde. Atunci a cerut ajutorul unui frate.
După Vecernie, au ieşit amândoi din mănăstire şi-au început să se plimbe prin grădină, discutând unul cu altul ca să se mai liniştească fratele atins de melancolie. La un moment dat s-au apropiat de staulul mănăstirii. Din acel loc pornea o cărăruie ce ducea la izvorul Sfântului Serafim.
Fratele bolnav a vrut să o ia în altă direcţie ca să nu-l întâlnească pe stareţ în această stare sufletească, însă, înainte să apuce să se îndepărteze, l-au văzut îndreptându-se spre ei.
Cei doi monahi au căzut cu evlavie la picioarele sale. Sfântul i-a binecuvântat şi le-a vorbit cu multă bunătate, ca un părinte iubitor. Apoi a început să cânte un tropar, din cântarea a noua a Paraclisului mic al Maicii Domnului, care se face la nevoi şi întristări:
„Umple de bucurie inima mea, Fecioară, ceea ce ai primit plinirea bucuriei şi ai pierdut grija păcatului”.
Apoi a bătut cu piciorul în pământ şi-a spus:
- Nu ne este îngăduit să fim întristaţi! Hristos a biruit toate! L-a înviat pe Adam! A eliberat-o pe Eva! A biruit moartea!
Starea sufletească a stareţului se transmise şi celor doi călugări. Prinzând iar curaj datorită bucuriei sufleteşti a Sfântului Serafim, cei doi s-au întors împăcaţi la mănăstire!
(Sfântul Serafim din Sarov)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul tămăduirii