Despre valoarea simbolică, sacramentală şi morală a sfintelor icoane

Stelian Gombos 1 Comentariu

Despre valoarea simbolică, sacramentală şi morală a sfintelor icoane

Cu multă bucurie sufletească constatăm faptul că despre sfintele icoane s-au spus foarte multe lucruri folositoare, din punct de vedere duhovnicesc,  de către mulţi avizaţi şi însemnaţi teologi, publicându-se, în acest sens, volume întregi. Sfinţii Părinţi au vorbit despre rolul icoanelor din perspectivă istorică, duhovnicească şi dogmatică, în acelaşi timp învăţându-ne să ne închinăm la ele ca la sfinţii ce sunt închipuiţi pe ele. „Căci cinstea dată icoanelor se urcă la chipul cel dintâi” spune Sfântul Vasile Cel Mare. Sunt mulţi dintre aceia care consideră şi preţuiesc sfintele icoane mai mult ca valori artistice şi istorice, decât ca obiecte putătoare de har şi sfinţenie. Ei au admirat îndeosebi vechimea, culorile, măiestria şi arta cu care sunt lucrate, realitate subliniată şi remarcată şi de către autorul cărţii, dar nu reuşesc să surprindă şi nici nu sunt în stare să  simtă duhul ce vibrează şi care se transmite prin aceste sfinte obiecte!… Căci prin intermediul sfintelor icoane, noi suntem permanent în comuniune cu Hristos, cu Fecioara Maria – Născătoarea de Dumnezeu şi cu toţi sfinţii, datorită sfintelor rugăciuni. Prin icoane întreţinem un continuu dialog cu Creatorul cerului şi al pământului şi cu toţi sfinţii.

Este suficient numai să vezi o icoană, să îngenunchezi în faţa ei, că te şi înalţi imediat, cu mintea la Domnul Hristos. Bineînţeles, ne putem ruga şi fără să avem în faţă icoane, dar creştinul obişnuit îşi adună mintea cel mai uşor şi intră în atmosfera rugăciunii, stând în faţa unei icoane făcătoare de minuni, însă până la urmă, toate icoanele pot fi şi trebuie să fie săvârşitoare şi izvorâtoare de minuni!… Atunci simte imediat, Harul Sfântului Duh în inima sa, simte o prezenţă divină neîntreruptă, căldură şi încredere duhovnicească, pe care le-ar simţi mult mai greu dacă s-ar ruga în lipsa unei astfel de icoane – iată, aşadar, valoarea sacramentală, harică şi sfinţitoare a sfintelor icoane!… Cu alte cuvinte icoanele scurtează calea între cer şi pământ, întreţin un permanent dialog între Dumnezeu şi om, îl urcă pe om spre cer, după măsura smereniei lui şi îl coboară pe Dumnezeu spre pământ, după nemăsurata Lui dragoste!…

Aşa stând lucrurile, noi suntem chemaţi să recunoaştem felul în care Creştinismul este perceput ca fiind relaţia omului cu Dumnezeu. Această relaţie are caracter istoric, prin urmare problema omului şi a lui Dumnezeu se studiază, se înţelege în sens teandric-istoric. De asemenea, religia creştină, care este revelată, este căutarea omului de către Dumnezeu. Această căutare este lungă, având origini în creaţie, când omul a fost creat după „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, până la cuvintele Evangheliei: „şi cuvântul trup s-a făcut”. Prin icoană, ca reprezentare a lui Dumnezeu Întrupat, Biserica Ortodoxă mărturiseşte despre asumarea firii omeneşti în ipostasul Cuvântului lui Dumnezeu, adică despre mântuirea firii noastre. Icoana „izvorăşte astfel din învăţătura despre mântuire”. Argumentul principal al cinstirii icoanelor este deci, Întruparea lui Hristos: „Odinioară Dumnezeu, cel netrupesc şi fără formă, nu se repreeinta nicidecum în icoană. Dar acum, după ce s-a arătat în trup şi cu oamenii a petrecut, înfăţişez în icoană ceea ce este văzut al lui Dumnezeu” – ne spune Sf. Ioan Damaschinul în Cuv.I despre Icoane.

Citeste mai departe…