CĂSĂTORIA CA JERTFĂ
Ianuarie 31, 2010 Cristian Muntean Fara comentariiCĂSĂTORIA CA JERTFĂ
Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr.1 /2003
S-au scris de-a lungul vremii o mulţime de studii şi cărţi ce încercau să concentreze, în problematica lor, delicata „expresivitate” a căsătoriei. Multitudinea manifestărilor umane din cadrul ei a determinat atitudini diferite nu doar în acceptarea ei ca „instituţie” fundamentală în stat ci, poate mai grav, în simpla acceptare existenţială. Desigur, în acest context extremele au fost dătătoare de ton şi nu realitatea căsătoriei ca taină a prezenţei divine în viaţa umană.
Căsătoria ca jertfă implică din partea persoanei o înţelegere superioară a existenţei ce nu se rezumă la imanent ci se regăseşte în transcendent, pe măsură ce omul devine conştient de prezenţa dumnezeiască din viaţa sa cotidiană. Această conştientizare este „cheia” cu care se deschide întreaga problematică a jertfei, ce nu se reduce la o simplă asumare arbitrară ci se împlineşte prin nevoia persoanei de a dobândi mântuirea prin cel de lângă ea.
Astfel căsătoria devine experienţa unei lupte duhovniceşti în doi. Prin cel de lângă tine îţi recunoşti semenul, în el înveţi să distingi icoana lui Hristos şi să lucrezi astfel încât iubirea de aproape să fie asemenea iubirii de tine însuţi.