“REŢETA” MÂNTUIRII

Cristian Muntean 1 Comentariu

„REŢETA” MÂNTUIRII

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr. 1/2003

Nu ştiu în ce măsură putem vorbi de o reţetă în ce priveşte mântuirea dar sunt convins că fiecare dintre cei ce sunt preocupaţi de această devenire sunt în măsură să ne dea o reţetă proprie. Citind cartea profesoarei Anastasia Popescu: „Cum să-i învăţăm pe copii religia” am rămas plăcut surprins de cele zece principii pe care profesoara le-a pus drept normă în educaţia tinerei generaţii, ca motivaţie pentru împărăţia lui Dumnezeu:

„Fă-ţi timp să gândeşti – aceasta e sursa puterii,
Fă-ţi timp să te joci – acesta este secretul tinereţii,
Fă-ţi timp să citeşti – aceasta este fântâna înţelepciunii,
Fă-ţi timp să te rogi – aceasta este cea mai mare putere de pe pământ,
Fă-ţi timp să iubeşti, să fii iubit – acesta este un privilegiu dumnezeiesc,
Fă-ţi timp să fii prietenos – acesta este drumul spre fericire,
Fă-ţi timp să râzi – aceasta este muzica sufletului,
Fă-ţi timp să dai – este prea scurtă o zi ca să fii egoist,
Fă-ţi timp să munceşti – acesta este preţul succesului,
Fă-ţi timp să faci acte de caritate – aceasta este cheia raiului.”

Cred că aceste zece sfaturi pot constitui pentru fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, un mod de viaţă, de atitudine spre Eshaton, care ne-ar putea face să credem că putem vorbi de un tip motivat atitudinal spre mântuire.

Citeste mai departe…

Povestea zilei, 26-02-2010 – “Vrăjitorul Virginiu”

Povestea zilei Fara comentarii

Vrăjitorul Virginiu

Un om oarecare din Constantinopol dispreţuia sfinţenia Tainei Cununiei şi, din pricina aceasta, îşi înşela nevasta. Soţia sa, femeie cu frica lui Dumnezeu, aflând aceasta, era foarte tristă. Voind să-l aducă lângă ea, s-a dus la un celebru vrăjitor, pe nume Virginiu.
Ducându-se la el, l-a aflat înconjurat de lume multă. Fiecare căpăta răspuns şi pleca. Venindu-i şi ei rândul, s-a aşezat şi-a prins a-şi spune păsul:
– Soţul meu s-a dat păcatului. Se duce în toate locurile de pierzanie şi-şi risipeşte avutul cu actriţe şi femei desfrânate. Am venit la tine, fiindcă am aflat că pe mulţi i-ai salvat. Ajută-mă şi pe mine, dacă poţi, şi te voi răsplăti cum voi putea eu mai bine.
– Nu te nelinişti, îi răspunse vrăjitorul. Eu îl voi face să nu mai aibă ochi pentru nici o altă femeie. Pot să-l fac şi să moară. Pot să-l dau pe mâna duhurilor celor viclene. Spune şi voi face cum doreşti.
– Domnule, nu doresc decât să se întoarcă acasă şi să fie un soţ bun şi credincios.
– N-ai nici o îndoială că aşa va fi! Du-te acum acasă şi pregăteşte-mi candela, apă, untdelemn, o lumânare, o cingătoare şi foc. Miercurea viitoare voi veni la tine acasă pentru a face cele de trebuinţă.
Vrăjitorul, sfătuit de diavol care cunoaşte trecutul, i-a vădit, înainte de a pleca, păcate pe care le făptuise în vremea tinereţii sale. Astfel, femeia s-a încredinţat de puterea lui.
Apoi a trimis-o acasă, speriată, dar nădăjduind în întoarcerea soţului ei.
Aşa cum promisese, miercuri vrăjitorul Virginiu veni acasă la femeie. Luă lumânarea, aprinse candela şi puse icoane dinaintea ei. Toate le făcea, aparent, cu evlavie. La sfârşit luă cingătoarea, şopti ceva, făcu patru noduri şi-apoi o dădu femeii, spunându-i să se încingă cu ea direct pe piele. Apoi îi spuse:
– Dă-mi acum un ban de aur să-l împart celor săraci spre mântuirea sufletului tău.
Fericită, femeia îi dădu banul şi promise să-i mai dea şi alţi bani, cu condiţia să o ajute.
Într-adevăr, de atunci bărbatul ei nu se mai duse la alte femei şi îşi iubea soţia, fiind cu grijă faţă de casă.
Însă, nu după multă vreme, femeia începu să fie lovită de diavoli, simţindu-se foarte obosită. Vezi bine, duhul cel viclean îşi lua acum răsplata, de vreme ce, de bunăvoie femeia se dusese la el. Adesea i se arăta în vise pline de desfrânare, luând chipul unui arap. Alteori îi apărea ca un câine negru, neruşinat, ce o săruta pe gură.
Neştiind ce se întîmpla, căzu în deznădejde. Se tot întreba de ce are vise atât de urâte şi scârboase şi cum de a dobândit diavolul atâta cutezanţă faţă de ea.
Cu vremea, lucrurile s-au înrăutăţit. Nefericita femeie căzu din lac în puţ. Se vedea plină de dorinţe ruşinoase, mâncând broaşte, şerpi şi alte scârboase târâtoare. Nici nu mai dormea liniştită. Iar când se trezea, era tulburată foarte, plină de groază şi scârbă.
Atunci a prins a se gândi la Dumnezeu. A început să se roage fierbinte şi să postească. Iar Dumnezeu, de oameni iubitorul, a privit spre ea.
Ştiind sărmana femeie ce mari virtuţi îl împodobeau pe tânărul Epifanie, ucenicul Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, a căzut la picioarele sale, povestindu-i de-a fir-a-păr necazul ce dăduse peste ea. La rândul său, Epifanie a cerut sfat învăţătorului său duhovnicesc.
– Lămureşte-mă părinte, ce însemnau candela şi cingătoarea cu patru noduri? Ce era cu apa, untdelemnul şi lumânarea? Şi de ce s-a folosit diavolul de aceste lucruri şi de vrăjitor, pentru a pune stăpânire pe această femeie?
– Fiindcă m-ai întrebat, îţi voi lămuri totul, îi răspunse Sfântul Andrei. Diavolul obişnuieşte ca mai întâi să alunge Harul lui Dumnezeu de la oameni, pentru ca apoi să intre în ei neîmpiedicat. Sfântul Har nu pleacă fiindcă s-ar teme de diavol, ci pentru că îi este urâtă duhoarea păcatului. Diavolul nu îl obligă pe om să cadă în păcat. Doar îl ispiteşte, îl mână spre acesta, aducându-i cugete viclene. Dacă omul cedează ispitei diavolului şi cade în păcat, diavolul dobândeşte putere asupra sa şi Sfântul Har este alungat. Un lucru asemănător i s-a întâmplat şi acestei femei. Diavolul o ura fiindcă era cucernică şi smerită. De aceea a voit să o robească. La început s-a folosit de desfrânarea soţului ei, ca s-o facă să se ducă la vrăjitorul Virginiu. Apoi, a izbutit s-o facă să-i dea de bunăvoie cele trebuincioase pentru vrăji. După aceea a încercat să îndepărteze de la ea Harul Sfântului Botez. Astfel, vrăjitorul Virginiu a folosit candela în loc de cristelniţă, apa, în loc de Agheasmă Botezului, untdelemnul, în loc de mir, lumânarea şi focul, în locul celor aprinse de obicei la Botez. În ce priveşte nodurile cingătorii, acolo „l-a legat” pe diavol şi i-a poruncit femeii să o poarte direct pe piele, spre a-l avea mereu înfăşurat în jurul mijlocului ei.
– Fie numele Domnului binecuvântat, Care ţi-a vădit ţie toate acestea, zise Epifanie sfântului. Dar cum de a cunoscut vrăjitorul păcatele făptuite de femeie în vremea tinereţii sale?
– Oare nu ştii, răspunse sfântul, că diavolii îi urmăresc pe toţi creştinii? Ei bine, urmărindu-i, le cunosc toate faptele, pe care le descoperă acestora prin intermediul vrăjitorilor.
Cucernicul tânăr asculta cu admiraţie cuvintele sfântului, dând slavă din nou lui Dumnezeu Care vădeşte sfinţilor Lui lucrările diavolului, izbăvind făpturile Sale din capcanele celui viclean.
În cele din urmă, toate spusele sfântului s-au adeverit! Într-adevăr, îndată ce-au ars cingătoarea cu patru noduri şi, după ce au aruncat candela, femeia s-a eliberat de lucrarea diavolească.
(Sfântul Andrei)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul luptei împotriva diavolilor

Povestea zilei, 25-02-2010 – Irina cea „de lemn”

Povestea zilei Fara comentarii

Irina cea „de lemn”

Sfânta Irina, stareţa Sfintei Mănăstiri Hrisovalant din Constantinopol, gusta neîncetat din dulceaţa rugăciunii. De multe ori se ruga ţinându-şi toată ziua sfintele mâini înălţate spre cer. Această poziţie, după mai multe ore de stat astfel, provoacă dureri insuportabile la încheieturi. Sfânta însă, în pofida durerii, stătea aşa, nemişcată, ore în şir, asemeni unei coloane de lemn. Înţepenind ea astfel, o soră îi dădea mâinile în jos, însă cu mare greutate.
Demonii erau loviţi puternic de rugăciunile sale. De aceea, încercau în toate felurile să o împiedice de la rugăciune, fie înfricoşând-o, fie aducându-i gânduri de mândrie. Odată un diavol se apropie de ea şi prinse a-şi bate joc, spunându-i:
– Irina „cea de lemn”, cu picioare de lemn…
Sfânta însă stătea neclintită în rugăciune, nedându-i nici o atenţie.
Atunci diavolul se înfurie atât de tare, încât luă foc de la o candelă şi-i dădu foc la rasă.
Venind în grabă, o soră sări să stingă focul care ar fi făcut-o scrum pe sfânta.
După această întâmplare, mai multe zile la rând, rasa sfintei a răspândit o negrăită mireasmă.
Nici „cumplitele chipuri ale viclenilor diavoli”, nici batjocura lor, nici primejduirea propriei vieţi n-au putut să o clintească pe Sfânta Irina din dulceaţa „convorbirii” cu Dumnezeu.
(Sinaxar)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul luptei împotriva diavolilor

Povestea zilei, 24-02-2010 – “În templul idolilor”

Povestea zilei Fara comentarii

În templul idolilor

Sfântul Daniil Stâlpnicul (409-493) auzi odată vorbindu-se despre un templu păgân, în care sălăşluiau demoni. Nimeni nu cuteza a trece prin faţa templului, nici ziua, nici noaptea; căci demonii făceau mult rău locuitorilor din zonă, aducându-i la deznădejde.
Auzind sfântul câte îndurau din pricina acelora, s-a gândit să-i ajute. Şi-a adus aminte de Sfântul Antonie cel Mare care, deşi îndura multe din pricina diavolilor, în cele din urmă îi biruia. Prin urmare, a rugat un om să-i spună mai multe despre cele ce se întâmplau şi să-i arate unde se afla templul.
O dată ajuns la locul cu pricina, era vădit că, asemeni unui luptător viteaz, nu numai că nu se temea de numărul duşmanilor, ci că, dimpotrivă, neînduplecat, se năpustea asupră-le. Aşadar, intră sfântul neînfricat în templu, apărat fiind de nebiruitele cuvinte ale psalmului: „Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?” (Ps. 26,1-2) Ţinând în mână Crucea, nebiruită armă, se duse în toate colţurile templului, unde îngenunche şi se rugă.
Noaptea auzi lovituri puternice şi zgomot făcut de mulţime mare de diavoli. El însă rămase netulburat în rugăciune. Priveghe rugându-se încă o noapte. A treia noapte însă, biruit de somn, adormi. Şi, în timp ce dormea, văzu în vis chipuri părelnic dumnezeieşti ce se apropiară de el, spunându-i:
– Nenorocitule, cine te-a trimis aici, să ne iei lăcaşul? Vrei să-ţi afli aici cumplită moarte? Căci te vom târî până la râu şi te vom îneca!
Alţi diavoli ţineau în mâini pietre mari, chiar deasupra capului său, ameninţându-l că le vor da drumul să-l strivească.
Atunci s-a trezit luptătorul lui Hristos, începând iar să se ducă prin toate colţurile templului, lăudându-L pe Dumnezeu şi înspăimântându-i pe diavoli:
– Fugiţi degrabă, căci în curând va fi prea târziu! Foc din Crucea lui Hristos se va pogorî asupra voastră şi vă va arde! Fugiţi, aşadar, să scăpaţi!
Atunci diavolii au început a face şi mai multă gălăgie. Însă sfântul rămase netulburat! Cu răbdare şi curaj rămase în locul unde altădată domneau diavolii.
Aflând aceasta oamenii locului, mult s-au mai minunat. Mulţime mare de bărbaţi, femei şi copii, a alergat să-l vadă pe sfântul şi să se minuneze de acest lucru nemaiauzit şi de felul în care acel loc sălbatic şi primejdios se îmblânzise, devenind loc liniştit, şi de felul în care Hristos era slăvit zi şi noapte în locul unde mai înainte dănţuiau demonii!
Văzând că oamenii se duceau în acel loc în număr din ce în ce mai mare, demonii au prins iar a-l ataca pe sfânt. Astfel, s-au năpustit asupra sa cu săbii ascuţite, strigând:
– Acesta este sălaşul nostru de mulţi ani. Pleacă de-aici! De nu, te vom face bucăţi-bucăţele!
Altă dată, au prins a striga între ei:
– Să nu-l facem bucăţi! Mai bine să-l târâm afară şi să-l aruncăm în râu!
În clipa aceea a simţit sfântul că e prins şi târât afară. Totuşi nu s-a temut, ci rugându-se, a strigat demonilor:
– Hristos, Mântuitorul meu, vă va arunca în iadul cel cumplit!
Deodată s-a auzit un strigăt cumplit şi întunecaţii vrăjmaşi s-au făcut nevăzuţi. Astfel puterea rugăciunii şi ameninţările sfântului i-au alungat pe diavoli.
(Viaţa Sfântului Daniil)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul luptei împotriva diavolilor

Povestea zilei, 23-02-2010 – “Demonul slavei deşarte”

Povestea zilei Fara comentarii

Demonul slavei deşarte

Sfântul Nifon, care a devenit episcop al Constanţianei, a fost ispitit şi de demonul slavei deşarte, care venea adesea şi-i şoptea:
– Acum eşti mare şi tare! Cine altul este împodobit cu atâtea virtuţi ca tine? Cine este asemeni ţie pe-acest pământ? Cu adevărat eşti fericit, fiindcă l-ai biruit pe diavol! Eşti o mare personalitate a acestor vremuri! Eşti luminătorul întregii lumi!
Atunci sfântul şi-a spus:
– Fii cu băgare de seamă, Nifoane, ca nu cumva acest înşelător să-ţi răpească minţile. Eşti şi tu un om ca toţi oamenii. Din lutul din care sunt plămădiţi toţi eşti plămădit şi tu. „Ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” Cugetă că eşti păcătos şi vei fi judecat şi tu. Trezeşte-te, nefericitule, şi adu-ţi aminte mereu de păcatele tale!
Odată, necuratul diavol i se arătă în chip de înger şi, voind să-l amăgească, îi spuse:
– De acum încolo vei începe să faci minuni! Numele tău va fi slăvit printre oameni, căci cu adevărat vei bineplăcea lui Dumnezeu Care îţi trimite prin mine acest mare dar al facerii de minuni.
Robul lui Dumnezeu a priceput capcana pe care i-o întindea vicleanul, aşa că, privindu-l dispreţuitor, i-a spus:
– Ia stai puţin, că voi face o minune chiar în faţa ta!
Privi în jur şi, văzând o piatră, îi spuse:
– Îţi poruncesc, piatră, prin darul pe care mi l-a adus acesta, aflat aici de faţă, îţi poruncesc s-o iei din loc şi să te duci altundeva!
Piatra însă rămase nemişcată. Atunci sfântul surâse şi spuse:
– Mândreşte-te, viclean înşelător, cu darul tău! Cum bine vezi, nu poate mişca nici o piatră.
Atunci, ruşinat, diavolul se făcu nevăzut.
(Un episcop ascet)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul luptei împotriva diavolilor

Povestea zilei, 22-02-2010 – “Piedicile în timpul rugăciunii”

Povestea zilei Fara comentarii

Piedicile în timpul rugăciunii

Sfântul Nifon, Episcopul Constanţianei Egiptului, a trăit în vremea sfântului Antonie cel Mare.
Tânăr fiind, fusese atras de viaţa lumească, uitând de părinţi şi rude. Şi-a întrerupt şi studiile, arătându-se nepăsător faţă de toate virtuţile. Din fericire, s-a găsit un creştin care îi spunea adesea:
– În ce hal ai ajuns, Nifoane! Cum de-ai ajuns în halul ăsta ?… Vino-ţi în fire şi caută să te-ndrepţi!
Auzind aceste cuvinte, suspină şi lacrimă gândindu-se la viaţa dusă până atunci. Încercând însă a se îndrepta, a fost luptat foarte tare de vrăjmaşul.
Într-o seară, când a început să se roage, diavolul i-a abătut cugetul de la rugăciune, risipindu-i tot gândul cuvios. Deodată fu cuprins de toropeală şi somn, de lene şi moleşeală. Tot timpul căsca. Chinuit de starea aceasta, a strigat:
– Păcătosule Nifon, se pare că-ţi primeşti acum pedeapsa pentru păcatele tale cele multe!
Atunci diavolul îi şopti:
– Nu te mai ruga! Altminteri nu plec de lângă tine!
– Ba mă rog, diavol spurcat. Fă ce vrei, răspunse sfântul. Dacă ţi-a poruncit Atotputernicul să mă ucizi, primesc cu smerenie porunca Sa. Dacă însă Dumnezeul meu nu a poruncit unele ca acestea, îţi dispreţuiesc toate atacurile.
– Există oare Dumnezeu?… Dumnezeu nu există, îi şopti diavolul.
Auzind aceste cuvinte, robul lui Dumnezeu, îndurerat foarte, îi răspunse:
– „A spus necugetatul în inima sa: «Nu este Dumnezeu»”… Piei, aşadar, scârbavnic întuneric, şi nu mai huli! Eu sunt pe deplin încredinţat că există Dumnezeu. El te va da focului veşnic, din pricina vicleşugului tău!
Înfuriat, diavolul i-a tulburat şi mai mult cugetul. Încerca sfântul să spună o rugăciune, un psalm, însă gândul îi fugea aiurea, pierzând noima cuvintelor. Din pricina aceasta, suferea foarte tare. Iar vrăjmaşul prinse a-i spune iar:
– Eu nu-ţi cer nimic altceva, decât să încetezi a te ruga.
Astfel a suferit sfântul timp de patru ani… Era însetat de rugăciune, dar nu putea articula un cuvânt. Mereu, în orice loc s-ar fi aflat, diavolul îl întrerupea, spunându-i:
– Nu te mai ruga! De altminteri, cui vrei să te rogi? Socoti că există Dumnezeu? Unde L-ai văzut? Unde sălăşluieşte? Arată-mi-L, şi voi crede şi eu în El!
Într-o zi, când diavolul i-a sădit în cuget acelaşi gând viclean, văzu sfântul înaintea sa chipul Domnului Iisus Hristos! Suspină atunci din adâncul inimii, îşi întinse mâinile spre El şi strigă din toate puterile:
– „Doamne Dumnezeul meu, ajută-mă! De ce m-ai părăsit?” Ajută-mă, căci mă aflu în mare primejdie, gata să încetez rugăciunea şi să-ncep a da crezare spuselor celui viclean.
Dumnezeiescul chip străluci atunci ca un fulger. Orbit de acea lumină suprafirească, robul lui Dumnezeu căzu cu faţa la pământ. Eliberat deodată de influenţa diavolească, spuse:
– Mare este Dumnezeul creştinilor şi binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Amin.
(Un episcop ascet)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul luptei împotriva diavolilor

BOALA INCURABILĂ – ASPECTE DE ASISTENŢĂ SPIRITUALĂ

Articole, Cristian Muntean 3 Comentarii

BOALA INCURABILĂ – ASPECTE DE ASISTENŢĂ SPIRITUALĂ

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr. 3/2004

Necesitatea rândurilor de faţă s-a născut în urma participării la seminarul „Comunitatea şi membrii ei vulnerabili”, organizată în cadrul programului Ricop „Servicii socio-medicale la domiciliul pacienţilor cu cancer, în stadiu avansat”.

Este foarte greu să aduci în discuţie aspectele de asistenţă spirituală în ceea ce priveşte boala incurabilă, pentru că „fenomenul” este în fază de pionierat, atât în rândul bolnavilor, cât şi al celor ce împlinesc asistenţa spirituală.

Chiar dacă definiţia dată bolii de părintele Arsenie Boca nu are darul să încurajeze (Boala este o retragere a lui Dumnezeu din susţinerea sănătăţii omului. Poate chiar o ignorare a Lui), ea cuprinde o realitate cutremurătoare pentru omul contemporan obişnuit să i se vândă fericire împachetată în staniol.

Boala impune omului un stil nou de viaţă, nedorit şi privat de anumite posibilităţi ce-i lăsau senzaţia libertăţii.

Citeste mai departe…

Sensul sarbatorilor

Flori de pateric, Video Fara comentarii

Pr. Cristinel Husarciuc (parohia Mihai Viteazul III Sibiu) la emisiunea “Flori de pateric” (TV Eveniment, Sibiu) din 14 decembrie, 2008 (Pilda celor poftiti la cina).

Povestea zilei, 19-02-2010 – Tânărul cel „îndatoritor”

Povestea zilei 1 Comentariu

Tânărul cel „îndatoritor”

Avva Isaac Tebanul lucra încercând să facă o plasă de ţânţari. Pricepând însă că greşea undeva, se tot gândea cum să îndrepte greşeala. Astfel a trecut o zi întreagă şi tot nu ştia ce să facă. În timp ce se tot întreba cum trebuia să procedeze, intră pe fereastră un tânăr care-i spuse:
– Ai greşit, dă-mi lucrul tău să-l îndrept eu!
– Pleacă de-aici şi lasă-mi lucrul cum e, îi răspunse avva Isaac.
– Bine, dar vei fi păgubit, cu un lucru prost făcut.
– Şi ce-ţi pasă ţie? îl întrebă avva.
– Îmi pare rău de tine şi de osteneala ta care-i zadarnică. De altfel, eşti al meu.
– De ce spui asta?
– Fiindcă te-ai împărtăşit de trei ori, ţinând minte răul vecinului tău.
– Spui minciuni, răspunse avva Isaac.
– Nu spun minciuni. Nu ţii duşmănie aproapelui tău pentru câteva boabe de linte? Eu ştiu aceasta, fiindcă eu sunt responsabil cu ţinerea de minte a răului. De aceea eşti al meu!
Îndată ce a auzit acestea, avva Isaac a plecat din chilie, s-a dus la vecinul său şi a bătut metanie. Când s-a întors, a văzut că demonul îi distrusese rucodelia şi rogojina pe care-şi făcea metaniile, înfuriat fiind de pocăinţa avvei.
(Limonar)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul luptei împotriva diavolilor

Povestea zilei, 18-02-2010 – “Copila neagră”

Povestea zilei Fara comentarii

Copila neagră

Avva Pahon, după ce a împlinit cincizeci de ani, a fost luptat de diavolul desfrânării cu război trupesc, în chip cumplit. Ispitele îl urmăreau zi şi noapte, astfel încât aproape căzuse în deznădejde.
Odată demonul a luat chipul unei fete negre, pe care o văzuse în tinereţea sa. S-a apropiat de el şi s-a aşezat pe genunchii săi. Atunci, mâniat foarte, avva Pahon i-a tras o palmă zdravănă. Diavolul s-a făcut nevăzut, însă timp de doi ani pe mâna avvei a rămas o duhoare nesuferită.
(Everghetinos II)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul luptei împotriva diavolilor

« Precedenta