Tămăduirea unui sfânt

În Farasa Cappadociei, în afara Sfântului Arsenie Cappadocianul nu exista nici un doctor. El le era tuturor în toată Cappadocia şi învăţător şi doctor al sufletelor şi al trupurilor.
Pe unde trecea şi i se aduceau bonavi să-i vindece, niciodată nu căuta să afle care-i creştin şi care turc. Cerceta doar boala care îi chinuia, ca să citească rugăciunea cuvenită. Văzându-i tămăduirile, turcii pricepură valoarea Ortodoxiei şi începură a arăta respect faţă de ea.
Sfântul Arsenie nu dădea reţete bolnavilor, ci îi vindeca citindu-le rugăciunile orânduite de Biserică pentru tămăduirea bolilor. Cei care aveau un bolnav în casă şi nu-l puteau aduce la chilia Sfântului Arsenie - fie din pricină că erau foarte bolnavi, fie din pricină că erau foarte departe - îi trimiteau sfântului o haină de-a celui bolnav să o binecuvânteze. După ce citea cuvenitele rugăciuni, sfântul trimitea haina înapoi. Cu evlavie şi credinţă, cel bolnav o îmbrăca, vindecându-se în scurt timp. De multe ori, ca să le uşureze şi cugetul, le trimitea şi o rugăciune scrisă pe-un colţ de hârtie, pe care bolnavii o purtau asupră-le, împăturită, socotind-o ocrotitoare.
Fiindcă bolile erau dintre cele mai diferite şi nu găsea în cărţi rugăciuni potrivite pentru fiecare în parte, Sfântul Arsenie folosea diferiţi psalmi din Psaltire. De obicei, Evanghelia o citea doar pentru cazurile foarte grave, când trebuia să vindece orbi, muţi, paralitici şi demonizaţi. Când avea de-a face cu oameni bolnavi duhovniceşte, nu-i vindeca pe loc, ci încet-încet. Adică, le spunea să vină la el de mai multe ori, până ce se vindecau definitiv. Abia după aceea le vindeca şi bolile trupeşti.
(Sfântul Arsenie Cappadocianul)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul tămăduirii