Povestea zilei, 04-02-2010 - “Căruţaşul care blestema mereu”
Februarie 4, 2010 Povestea zilei 2 ComentariiCăruţaşul care blestema mereu
Odată părintele Nikolaos Planas s-a dus la Biserica Sfânta Treime, aflată în apropiere de Keramiko. Pe drum a întâlnit un căruţaş al cărui cal se prăbuşise din pricina ostenelii. Căruţaşul, om aspru, cuprins de furie, lovea fără milă animalul ce nu se mai putea ridica. În acelaşi timp, blestema cele sfinte. Atunci părinte Nikolaos s-a apropiat de el şi, încercând să-l liniştească, i-a spus:
- Calul n-are nimic şi se va face bine! Iar tu nu mai blestema numele lui Dumnezeu!
În clipa aceea căruţaşul înfuriat se întoarse spre preacinstitul şi blândul părinte şi, cu ochii roşii de mânie, îi spuse:
- Ia mai lasă-mă-n pace, până nu te croiesc şi pe tine!
Smeritul părinte Nikolaos nu dădu înapoi şi nu se socoti jignit. Se apropie de cal, făcu asupra lui semnul Sfintei Cruci, spuse o scurtă rugăciune şi-l mângâie uşor. Calul se ridică pe loc!
Uluit de cele văzute, căruţaşul şi-a schimbat felul de-a fi. De atunci l-a dus mereu gratuit cu trăsura pe smeritul părinte Nikolaos Planas.
(Părintele Nikolaos Planas)
“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul tămăduirii
