Cristale de gânduri

Pr. Dr. Cristian Muntean, Potirul nr. 3-4/1995

Oare căruia dintre noi nu-i plac fulgii de zăpadă ce se adună, în tăcere, la poarta sufletului si ne copleşesc prin bucuria cernerii?

Şi oricât am încerca să vorbim despre post avem impresia, paradoxală, că nu mai tine de o dimensiune a suferinţei ci se împlineşte într-una a bucuriei.

Crăciunul învie în noi, se naşte în noi numai în măsura în care ne străduim să participăm la învierea si naşterea sa.

Am văzut cât de important a fost rostul omului în timpul activităţii pământeşti a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nu puţine au fost cazurile în care învăţătorul a vindecat bolnavi prin simpla mărturisire de credinţă a celui ce o cerea pentru cel bolnav. A dorit Mântuitorul să arate cât de importantă este pentru El persoana umană, omul în esenţa lui. În starea lui intimă unde se poate privi critic şi analiza fără să mai fie influenţat din afară.

Şi-n marea lui fugă, omul uită că principalul rost în lume este desăvârşirea. Cum să mai înţelegi desăvârşirea când nu eşti capabil să înţelegi viata?

Şi totuşi Dumnezeu n-a lăsat omul în deznădejde, ci şi-a trimis Fiul, din iubire, ca să regăsească în om statura de fiu al Tatălui Ceresc.

Naşterea lui Hristos dă un sens nou existentei noastre, ne restaurează chipul si ne implică asemănarea către izvorul plin de lumina dragostei treimice.

„Răsărit-a lumii lumina cunoştinţei” – spun atât de frumos cântările noastre liturgice din această perioadă arătând în acelaşi timp dimensiunea duhovnicească pe care o îmbracă lumea la venirea Pruncului ceresc.

Aşa cum răsăritul soarelui destramă ţesătura nopţii, la fel venirea în lume a Mântuitorului aduce lumina în bezna necunoaşterii de Dumnezeu, descoperindu-ni-se în mod direct, ce numai dragostea Sa nemăsurată pentru noi o poate explica.

În Mântuitorul Hristos totul este lumină. Lumină este viata petrecută pe pământ, lumină sunt faptele Sale despre care ne vorbesc nu numai Sf. Evanghelii ci şi mulţi istorici ai antichităţii.

Învăţătura Sa ne împacă lăuntric mai ales cu noi în comuniune cu ceilalţi, ne ridică din patimi, ne adună de pe căi greşite dându-ne un sens vieţii.

Nu se poate să nu ne mişte cuvintele învăţatului voievod muntean Neagoe Basarab: „Aceasta să ştiţi, o iubitori de Hristos creştini, că eu n-am putut afla rai mai dulce decât în fata Domnului nostru Iisus Hristos”.

Lumină a adus în lume Hristos, când ne-a poruncit să ne iubim unii pe alţii căci numai aşa vom fi recunoscuţi ca ucenici ai Lui mergând prin lumina dragostei Sale.

În Hristos lumina cunoştinţei îşi pierde caracterul gnoseologic prinzând chipul iconografie al trăitorului. Ortodoxia se împlineşte în acest caz prin ortopraxie, îşi desăvârşeşte dimensiunea în duhovnicesc. Lumina cunoştinţei trece în om pragul „poruncii” Împlinindu-se în „pildă”.

Naşterea Fiului este lumină pentru că vine din lumină, iar omul a primit prin întrupare accesul la izvorul acestei lumini unde prezidează iubirea.

Ne aflăm în fata unei cine sufleteşti şi duhovniceşti. Să încercăm a ne ospăta cu vrednicie din plin şi pe săturate căci masa e bogată, iar la vreme să înălţăm cântare „Hristos se naşte mariti-L”