Ispitele Sfântului Antonie cel Mare

Chiar de la începutul vieţii sale monahale, Sfântul Antonie cel Mare a fost încercat de ispite cumplite. Diavolul îi şoptea adesea:
- Antonie, ce înseamnă viaţa ascetică? Ai uitat moşiile părinteşti, rudele, averea, slava şi traiul cel bun? Nu ştii că ai şi tu drepturi în viaţa aceasta? Nu ştii că drumul virtuţii este greu şi că e aproape cu neputinţă să îl străbaţi? Că trupul îţi e slab şi nu poate îndura atâtea nevoinţe?
Alteori, iarăşi, îi tulbura cugetul în timpul somnului cu gânduri necurate. Adesea lua chipul unor femei neruşinate, spre a-l duce în păcat. Uneori însă i se înfăţişa ca o fiară, vrând să-l sperie.
Sfântul se lupta împotriva acestor ispite prin rugăciune, post, nevoinţă, gânduri sfinte care-i înălţau cugetul spre Hristos. Gândul la nemurirea sufletului, la judecata de apoi, la fericirea veşnică a sfinţilor şi la veşnicia păcătoşilor, stingea focul ispitelor, eliberându-l din capcanele diavolului.
Odată, în timpul nopţii, s-au adunat mulţi demoni aproape de locul unde se nevoia sfântul Atanasie cel Mare, făcând un zgomot atât de mare, de credeai că era sfârşitul lumii. Sfântului i s-a părut că i s-a dărâmat coliba şi că, de pretutindeni, se năpusteau asupră-i fiare.
S-a umplut locul de lei, urşi, pantere, tauri, lupi, şerpi şi scorpioni. Fiecare fiară făcea ce ştia mai bine. Leul răgea, gata să se năpustească asupra prăzii. Taurul se pregătea să împungă cu coarnele. Lupul se întindea să se năpustească şi el. Şarpele se târa lângă el. Astfel, toate aceste fiare făceau un zgomot înfricoşător.
În scurt timp au început să muşte şi să lovească. Sfântul suferea dureri cumplite. Dar sufletul său nu se clinti. Şi, în timp ce suspina de durere, le spuse vrăjmaşilor:
- Dacă aţi avea cu adevărat putere asupra mea, ar fi fost de ajuns o singură fiară să mă ucidă. Însă, fiindcă Dumnezeul meu v-a zdrobit pe voi, încercaţi acum să mă înspăimântaţi prin mulţimea voastră.
Vrăjmaşii scrâşniră din dinţi şi se făcură nevăzuţi pe dată.
Odată demonii l-au fericit pe Sfântul Antonie cel Mare, vrând să-l facă să cadă în păcatul trufiei. El însă i-a blestemat pe dată.
Altă dată, demonii îi profeţiră că Nilul îşi va ieşi din matcă. Atunci sfântul îi întrebă:
- Şi vouă ce vă pasă?
Altă dată demonii i s-au înfăţişat luând chip de oşteni fioroşi, bine înarmaţi. Văzându-i, sfântul a început să cânte: „Aceştia pe caruri, şi aceştia pe cai; iar noi ne vom mări în numele Domnului Dumnezeului nostru.”
Iar altă dată, demonii au luat chip de lumină, spunând:
- Am venit să-ţi luminăm calea!
Sfântul însă a închis ochii şi a prins a se ruga, până când demonii au fugit ruşinaţi.
Odată diavolul a apărut înaintea Sfântului Antonie cel Mare, luând chip de uriaş, şi i-a spus:
- Eu sunt puterea lui Dumnezeu! Ce voieşti să-ţi dăruiesc?
Atunci sfântul, rugându-se Domnului, a suflat asupra uriaşului ce s-a făcut nevăzut pe dată.
În timp ce Sfântul Antonie cel Mare postea, diavolul s-a apropiat de el cu pâini în mâini şi i-a spus:
- Frate, mănâncă acum şi nu mai depăşi măsura, căci te vei îmbolnăvi şi ce te vei face?
Sfântul începu să se roage, iar diavolul, ca un fum ieşi din odaie, dispărând pe loc.
(Viaţa Sfântului Antonie cel Mare)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul luptei împotriva diavolilor