Piedicile în timpul rugăciunii

Sfântul Nifon, Episcopul Constanţianei Egiptului, a trăit în vremea sfântului Antonie cel Mare.
Tânăr fiind, fusese atras de viaţa lumească, uitând de părinţi şi rude. Şi-a întrerupt şi studiile, arătându-se nepăsător faţă de toate virtuţile. Din fericire, s-a găsit un creştin care îi spunea adesea:
– În ce hal ai ajuns, Nifoane! Cum de-ai ajuns în halul ăsta ?… Vino-ţi în fire şi caută să te-ndrepţi!
Auzind aceste cuvinte, suspină şi lacrimă gândindu-se la viaţa dusă până atunci. Încercând însă a se îndrepta, a fost luptat foarte tare de vrăjmaşul.
Într-o seară, când a început să se roage, diavolul i-a abătut cugetul de la rugăciune, risipindu-i tot gândul cuvios. Deodată fu cuprins de toropeală şi somn, de lene şi moleşeală. Tot timpul căsca. Chinuit de starea aceasta, a strigat:
– Păcătosule Nifon, se pare că-ţi primeşti acum pedeapsa pentru păcatele tale cele multe!
Atunci diavolul îi şopti:
– Nu te mai ruga! Altminteri nu plec de lângă tine!
– Ba mă rog, diavol spurcat. Fă ce vrei, răspunse sfântul. Dacă ţi-a poruncit Atotputernicul să mă ucizi, primesc cu smerenie porunca Sa. Dacă însă Dumnezeul meu nu a poruncit unele ca acestea, îţi dispreţuiesc toate atacurile.
– Există oare Dumnezeu?… Dumnezeu nu există, îi şopti diavolul.
Auzind aceste cuvinte, robul lui Dumnezeu, îndurerat foarte, îi răspunse:
– „A spus necugetatul în inima sa: «Nu este Dumnezeu»”… Piei, aşadar, scârbavnic întuneric, şi nu mai huli! Eu sunt pe deplin încredinţat că există Dumnezeu. El te va da focului veşnic, din pricina vicleşugului tău!
Înfuriat, diavolul i-a tulburat şi mai mult cugetul. Încerca sfântul să spună o rugăciune, un psalm, însă gândul îi fugea aiurea, pierzând noima cuvintelor. Din pricina aceasta, suferea foarte tare. Iar vrăjmaşul prinse a-i spune iar:
– Eu nu-ţi cer nimic altceva, decât să încetezi a te ruga.
Astfel a suferit sfântul timp de patru ani… Era însetat de rugăciune, dar nu putea articula un cuvânt. Mereu, în orice loc s-ar fi aflat, diavolul îl întrerupea, spunându-i:
– Nu te mai ruga! De altminteri, cui vrei să te rogi? Socoti că există Dumnezeu? Unde L-ai văzut? Unde sălăşluieşte? Arată-mi-L, şi voi crede şi eu în El!
Într-o zi, când diavolul i-a sădit în cuget acelaşi gând viclean, văzu sfântul înaintea sa chipul Domnului Iisus Hristos! Suspină atunci din adâncul inimii, îşi întinse mâinile spre El şi strigă din toate puterile:
– „Doamne Dumnezeul meu, ajută-mă! De ce m-ai părăsit?” Ajută-mă, căci mă aflu în mare primejdie, gata să încetez rugăciunea şi să-ncep a da crezare spuselor celui viclean.
Dumnezeiescul chip străluci atunci ca un fulger. Orbit de acea lumină suprafirească, robul lui Dumnezeu căzu cu faţa la pământ. Eliberat deodată de influenţa diavolească, spuse:
– Mare este Dumnezeul creştinilor şi binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Amin.
(Un episcop ascet)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul luptei împotriva diavolilor