Irina cea „de lemn”

Sfânta Irina, stareţa Sfintei Mănăstiri Hrisovalant din Constantinopol, gusta neîncetat din dulceaţa rugăciunii. De multe ori se ruga ţinându-şi toată ziua sfintele mâini înălţate spre cer. Această poziţie, după mai multe ore de stat astfel, provoacă dureri insuportabile la încheieturi. Sfânta însă, în pofida durerii, stătea aşa, nemişcată, ore în şir, asemeni unei coloane de lemn. Înţepenind ea astfel, o soră îi dădea mâinile în jos, însă cu mare greutate.
Demonii erau loviţi puternic de rugăciunile sale. De aceea, încercau în toate felurile să o împiedice de la rugăciune, fie înfricoşând-o, fie aducându-i gânduri de mândrie. Odată un diavol se apropie de ea şi prinse a-şi bate joc, spunându-i:
- Irina „cea de lemn”, cu picioare de lemn…
Sfânta însă stătea neclintită în rugăciune, nedându-i nici o atenţie.
Atunci diavolul se înfurie atât de tare, încât luă foc de la o candelă şi-i dădu foc la rasă.
Venind în grabă, o soră sări să stingă focul care ar fi făcut-o scrum pe sfânta.
După această întâmplare, mai multe zile la rând, rasa sfintei a răspândit o negrăită mireasmă.
Nici „cumplitele chipuri ale viclenilor diavoli”, nici batjocura lor, nici primejduirea propriei vieţi n-au putut să o clintească pe Sfânta Irina din dulceaţa „convorbirii” cu Dumnezeu.
(Sinaxar)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul luptei împotriva diavolilor