Cristale de gânduri

Pr. Dr. Cristian Muntean, Potirul nr. 3-4/1995

Oare căruia dintre noi nu-i plac fulgii de zăpadă ce se adună, în tăcere, la poarta sufletului si ne copleşesc prin bucuria cernerii?

Şi oricât am încerca să vorbim despre post avem impresia, paradoxală, că nu mai tine de o dimensiune a suferinţei ci se împlineşte într-una a bucuriei.

Crăciunul învie în noi, se naşte în noi numai în măsura în care ne străduim să participăm la învierea si naşterea sa.

Am văzut cât de important a fost rostul omului în timpul activităţii pământeşti a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nu puţine au fost cazurile în care învăţătorul a vindecat bolnavi prin simpla mărturisire de credinţă a celui ce o cerea pentru cel bolnav. A dorit Mântuitorul să arate cât de importantă este pentru El persoana umană, omul în esenţa lui. În starea lui intimă unde se poate privi critic şi analiza fără să mai fie influenţat din afară.

Şi-n marea lui fugă, omul uită că principalul rost în lume este desăvârşirea. Cum să mai înţelegi desăvârşirea când nu eşti capabil să înţelegi viata?

Citeste mai departe…

Despre unitatea Bisericii în Duhul Sfintei Treimi şi în relaţie cu primatul papal

Cu ajutorul lui Dumnezeu, în rândurile de mai jos doresc să abordez o problemă de eclesiologie foarte actuală şi, totodată foarte importantă, care este, deseori, abordată în discuţiile teologilor ortodocşi şi romano-catolici la diferitele întâlniri cu caracter teologic - bisericesc sau în cadrul diverselor întâlniri ecumenice şi anume, aceea a Unităţii Bisericii în relaţie cu primatul papal.

Cunoaştem cu toţii rolul, locul şi importanţa „Cetăţii Sfinte a Vaticanului” şi a „Sfântului Scaun” - care este un Stat al cărui conducător este „Sfântul Părinte - Papa Romei” şi de aceea este necesară o (re)actualizare a statutului „Suveranului Pontif” în relaţie cu reprezentanţii şi conducătorii celorlalte biserici, aceasta şi din cauza mediatizării foarte intensă a personalităţii şi a rolului chiar politic şi social al conducătorului Bisericii Catolice, fie el personajul de pie memorie Papa Ioan Paul al II - lea ori succesorul acestuia care este Papa Benedict al XVI - lea, ca să ne raportăm doar la ultimii doi. Dezideratul acesta urmăreşte nimic altceva decât clarificarea (pe cât este cu putinţă) şi înţelegerea rolulului său în istoria Bisericii şi a Creştinismului de-a lungul timpului şi, mai cu seamă în istoria contemporană căci, adeseori se crează unele confuzii pe fondul necunoaşterii, a ignoranţei multor persoane, mai ales dintre cele de rând, dar care, altminteri sunt, în cele mai multe situaţii, de bună credinţă, (şi) ca atare o desbatere pe această temă este întotdeauna binevenită.

Citeste mai departe…

Femeia cu scurgere de sânge

O femeie cucernică avea o hemoragie, din pricina căreia nu se putea împărtăşi. Nişte cunoscuţi i-au spus să se ducă la părintele Ieronim Simonopetritul. Femeia s-a dus degrabă la sfântul părinte. Acestea se petreceau în Postul Paştelui. După ce a ascultat păsul femeii, părintele i-a spus:
- Pregăteşte-te să te împărtăşeşti în Joia Mare.
- Şi dacă nu mi se opreşte scurgerea de sânge? întrebă ea.
- Te vei împărtăşi, iar păcatul fie asupra mea, îi răspunse duhovnicul.
Decizia sfântului părinte fu dreaptă, căci după ce s-a împărtăşit, femeii i s-a oprit scurgerea de sânge.
(Ieronim Simonopetritul)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul tămăduirii

Căruţaşul care blestema mereu

Odată părintele Nikolaos Planas s-a dus la Biserica Sfânta Treime, aflată în apropiere de Keramiko. Pe drum a întâlnit un căruţaş al cărui cal se prăbuşise din pricina ostenelii. Căruţaşul, om aspru, cuprins de furie, lovea fără milă animalul ce nu se mai putea ridica. În acelaşi timp, blestema cele sfinte. Atunci părinte Nikolaos s-a apropiat de el şi, încercând să-l liniştească, i-a spus:
- Calul n-are nimic şi se va face bine! Iar tu nu mai blestema numele lui Dumnezeu!
În clipa aceea căruţaşul înfuriat se întoarse spre preacinstitul şi blândul părinte şi, cu ochii roşii de mânie, îi spuse:
- Ia mai lasă-mă-n pace, până nu te croiesc şi pe tine!
Smeritul părinte Nikolaos nu dădu înapoi şi nu se socoti jignit. Se apropie de cal, făcu asupra lui semnul Sfintei Cruci, spuse o scurtă rugăciune şi-l mângâie uşor. Calul se ridică pe loc!
Uluit de cele văzute, căruţaşul şi-a schimbat felul de-a fi. De atunci l-a dus mereu gratuit cu trăsura pe smeritul părinte Nikolaos Planas.
(Părintele Nikolaos Planas)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul tămăduirii

Musulmana oarbă

Odată i-a fost adusă Sfântului Arsenie Cappadocianul o musulmană oarbă, pe nume Fatma.
I-au adus-o însă într-o zi de marţi, când sfântul nu primea lume. După ce au bătut mult la uşa chiliei sale, fără să li se deschidă însă, au lăsat-o pe femeie pe pragul chiliei şi-au plecat.
În scurt timp a venit o femeie creştină din Farasa, ce-avea mâna înţepenită. Ştiind că marţea şi vinerea sfântul nu primea pe nimeni, a luat puţină ţărână de pe pragul chiliei, a pus-o pe braţul bolnav şi s-a vindecat pe loc!
Văzând-o pe musulmana oarbă, a întrebat-o ce aştepta. Fatma i-a spus necazul ce-o adusese acolo. Atunci creştina i-a zis:
- De ce stai şi-ţi pierzi vremea în zadar? Nu ştii că Hagiefendi nu-şi deschide uşa chiliei marţea şi vinerea? Mai bine ia puţină tină de pe pragul uşii sale şi freacă-ţi ochii cu ea. Noi creştinii aşa facem în aceste două zile când nu primeşte pe nimeni.
Mirată de cele auzite, tot pipăind, Fatma găsi pragul, luă tină şi-şi frecă ochii cu ea.. Vederea îi reveni pe dată. Totuşi, vedea ca prin ceaţă. De bucurie, luă o piatră şi-ncepu să izbească-n uşa chiliei Sfântului Arsenie. Atunci sfântul ieşi afară şi, deşi marţea nu vorbea deloc, totuşi o întrebă de ce venise la el. Femeia îi spuse, iar părintele luă Evanghelia şi îi citi. Lumina ochilor îi reveni pe deplin. Atunci femeia, de bucurie, căzu la picioarele sfântului şi i se închină cu evlavie. Sfântul însă se supără şi-i spuse:
- Dacă vrei să te închini, atunci închină-te nu mie, ci lui Hristos Care ţi-a redat lumina ochilor!
(Sfântul Arsenie Cappadocianul)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul tămăduirii

Tânărul nebun

Pe când avea douăzeci de ani, Panayotis al lui Entzarapidis înnebuni. Nebunia sa era foarte gravă, dar nu puteau nici să-l lege. În cele din urmă, pe când Panayotis dormea, fratele său împreună cu alţi oameni, l-au legat şi l-au dus la Sfântul Arsenie Cappadocianul.
Îndată ce sfântul şi-a deschis uşa chiliei să vadă cine bate şi ce vrea de la el, nebunul, deşi era legat cu lanţuri grele, se năpusti asupra lui, încercând să-l lovească, deşi avea mâinile în lanţuri. Atunci Sfântul Arsenie a spus:
- Doamne Iisuse Hristoase! Apoi a zis iar:
- Jos mâinile!
Brusc nebunul s-a strâns ghem. Apoi Sfântul Arsenie a luat Evanghelia, a citit-o, iar bolnavul s-a vindecat pe loc! După un timp, chiar şi-a întemeiat o familie.
(Sfântul Arsenie Cappadocianul)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul tămăduirii

Parastas pentru Ioan Ianolide, marturisitorul din temnitele comuniste

Pe 5 februarie 1986 trecea la Domnul cu pace Ioan Ianolide, prietenul cel mai apropiat al Sfântului Valeriu Gafencu şi autorul nepreţuitelor mărturii “Întoarcerea la Hristos” şi “Deţinutul profet”.

Îi aşteptăm pe toţi aceia care au fost primitori ai cuvintelor sale izvorâte din multă suferinţă, lacrimi şi iubire pentru noi, să-i cinstim memoria prin participarea la parastasul care se va săvârşi la mormântul lui Ioan de la cimitirul mânăstirii Cernica, sâmbătă, 6 februarie 2010, ora 12. Cei care doresc şi au posibilitatea sunt aşteptaţi să ajungă mai devreme la cimitir pentru pregătirea desfăşurării parastasului.

Vezi si:

• Întoarcerea la Hristos – document pentru o lume nouă
• Sfântul închisorilor
• Câteva gânduri de ale lui Valeriu Gafencu
• Cuvânt la slujba de înmormântare a martirilor de la Târgu Ocna
• Despre eroismul de durată al noilor mărturisitori

Tămăduirea unui sfânt

În Farasa Cappadociei, în afara Sfântului Arsenie Cappadocianul nu exista nici un doctor. El le era tuturor în toată Cappadocia şi învăţător şi doctor al sufletelor şi al trupurilor.
Pe unde trecea şi i se aduceau bonavi să-i vindece, niciodată nu căuta să afle care-i creştin şi care turc. Cerceta doar boala care îi chinuia, ca să citească rugăciunea cuvenită. Văzându-i tămăduirile, turcii pricepură valoarea Ortodoxiei şi începură a arăta respect faţă de ea.
Sfântul Arsenie nu dădea reţete bolnavilor, ci îi vindeca citindu-le rugăciunile orânduite de Biserică pentru tămăduirea bolilor. Cei care aveau un bolnav în casă şi nu-l puteau aduce la chilia Sfântului Arsenie - fie din pricină că erau foarte bolnavi, fie din pricină că erau foarte departe - îi trimiteau sfântului o haină de-a celui bolnav să o binecuvânteze. După ce citea cuvenitele rugăciuni, sfântul trimitea haina înapoi. Cu evlavie şi credinţă, cel bolnav o îmbrăca, vindecându-se în scurt timp. De multe ori, ca să le uşureze şi cugetul, le trimitea şi o rugăciune scrisă pe-un colţ de hârtie, pe care bolnavii o purtau asupră-le, împăturită, socotind-o ocrotitoare.
Fiindcă bolile erau dintre cele mai diferite şi nu găsea în cărţi rugăciuni potrivite pentru fiecare în parte, Sfântul Arsenie folosea diferiţi psalmi din Psaltire. De obicei, Evanghelia o citea doar pentru cazurile foarte grave, când trebuia să vindece orbi, muţi, paralitici şi demonizaţi. Când avea de-a face cu oameni bolnavi duhovniceşte, nu-i vindeca pe loc, ci încet-încet. Adică, le spunea să vină la el de mai multe ori, până ce se vindecau definitiv. Abia după aceea le vindeca şi bolile trupeşti.
(Sfântul Arsenie Cappadocianul)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul tămăduirii