Povestea zilei, 02-03-2010 - “Cuminţirea necugetatei”

Povestea zilei Fara comentarii

Cuminţirea necugetatei

Într-o primăvară, Sfântul Dionisie al Olimpului, a coborât în Katerini. Acolo i-a ieşit în cale un grup de băieţi şi fete ce cântau cântece deocheate, făcând gesturi necuviincioase. Văzându-i, sfântul s-a întristat foarte tare şi, adresându-se mai ales fetelor, le întrebă:
- De ce voi, care sunteţi fete, spuneţi lucruri atât de necuviincioase, provocându-i astfel pe băieţi să păcătuiască?
Auzind acestea, fetele roşiră de ruşine. Una însă nu se ruşina deloc. Dimpotrivă, ridicând glasul cu neruşinare, spuse:
- Ce-ţi pasă ţie, călugăr prefăcut, ce facem noi? Uită-te mai bine în ce hal eşti tu!
Sfântul s-a amărât încă şi mai mult, din pricina purtării necuviincioase a fetei. Privind-o cu nemăsurată tristeţe, îi spuse:
- Fiica mea, Dumnezeu Care iconomiseşte mântuirea fiecăruia dintre noi, uneori în chip aspru, fie să te cuminţească şi pe tine, spre a deveni exemplu altora.
După această întâmplare, sfântul se duse în seara aceea în casa unui creştin iubitor de călugări.
Iar fata despre care am vorbit, înainte de a ajunge acasă, căzu în puterea demonilor! Se prăbuşi pe drum, începu să lovească în toate părţile şi să facă spume la gură. Văzându-şi fiica în această stare jalnică, părinţii căutau să afle pricina. O prietenă le explică tot ce se întâmplase. Atunci ei, cuprinşi de mare tulburare, au răscolit tot oraşul, încercând să-l găsească pe Sfântul Dionisie.
Când l-au aflat, au căzut la picioarele sale şi, cu lacrimi în ochi, l-au rugat să o ierte pe fiica lor. Robul lui Dumnezeu, neţinător de minte al răului, a iertat-o şi a binecuvântat-o. Fata s-a liniştit, eliberată de sub puterea diavolilor.
De atunci a trăit cuminte, cu frică de Dumnezeu, fără a se căsători vreodată.
(Sfântul Olimpului)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul luptei împotriva diavolilor